Să lucrezi într-o redacție plină de femei nu e lucru ușor, vă spun din experiență. Ca femeie, dacă nu ești interesată să discuți despre poșete și drame personale și dacă nu ești gata să te înhami la bârfe și inutile, și plicticoase, și consumatoare de timp aiurea, din punctul tău de vedere, mai bine îți iei câmpii cât încă mai ești în toate mințile. Dacă nu pleci să-ți vezi de viață în altă parte și alegi să rămâi, toate se vor uita la tine ca la un extraterestru și nu vor înțelege de ce nu participi la „viața comunității redacționale”. Ca bărbat, să nimerești în așa ceva… nici nu-mi pot închipui cum trebuie să-ți fie.

Există, însă, și bărbați capabili de asemenea eroisme. Puiu Maxim, imaginat de scriitorul Dănuț Ungureanu ca personaj de frunte în romanul „Conspirația femeilor”, e un exemplar ciudat: lucrează la o revistă realizată de femei, pentru femei, este luat peste picior constant de colege și tratat fără cel mai elementar respect de șefa lui, care îl folosește după bunul plac (și nu mă refer la utilizarea lui ca angajat conform fișei postului), iar acasă, vai și amar, își împarte existența (mizerabilă, aș zice eu) cu trei femei, una mai scorpie decât alta: soacra, nevasta și fiica. Acest trio malefic este condus fără drept de apel de soacră, care e veșnic acasă, conduce gospodăria cu mână de fier, își bagă nasul peste tot, pentru că ea trebuie să fie cea care dirijează vieți și destine și, în general, nimeni nu suflă în fața ei, cu atât mai puțin singurul mascul al familiei.

Cum să fii Puiu și să nu te tenteze, măcar o dată pe zi, ideea de a-ți zbura creierii sau de a te muta pe o insulă pustie? N-am reușit să înțeleg! Puiu pare să aibă o admirație infinită față de partea femeiască a speciei, să accepte firesc tot ce i se întâmplă și tot ce dorește este să le fie de folos doamnelor din viața lui. Iar când un agresor începe să acosteze femeile prin diverse locuri din oraș (le îmbrâncește și le adresează cuvinte grele), Puiu își ia inima în dinți și încearcă să-l prindă pe ticălos. În plus, Puiu al nostru are și un secret: un mic laptop dosit într-o piesă de mobilier de acasă, unde scrie o lucrare controversată și, în plus, intră pe chaturi cu o identitate ascunsă. Dar, să trăiești într-o lume în care femeile sunt stăpâne, iar tu să încerci să ai secrete… vă dați seama că n-ai cum s-o sfârșești bine în vecii vecilor.

Prin ce aventuri trece Puiu și cum i se dă peste cap existența sa mică și pașnică aflați cititnd „Conspirația femeilor”, volum apărut la Editura Tritonic. E o carte scrisă cu talent, dar nu v-o recomand decât dacă aveți stomacul tare pentru a trece peste toate siropoșeniile din viața personajului principal și peste toate belelele în care intră din cauza felului său blajin de fi. 🙂 Pe mine, mai mult decât povestea în sine, a reușit să mă încânte felul în care Dănuț Ungureanu folosește ironia și umorul în construcția frazelor, înfățișându-se în fața cititorului ca un autor abil, cu o exprimare meșteșugită: „Se făcuse de nouă jumate, și abia veniseră băieții ăia, cei trei pricăjiți și doi lungani, încercând cu stângăcie să strecoare alcoolul prohibit prin buzunarele interioare ale sacourilor, ba chiar între cureaua pantalonilor și abdomen, pe sub cămașa boțită. Stângăcie vizibilă pentru Puiu, care o practicase el însuși la vârsta lor, însă neobservabilă pentru doamnele a căror imaginație nobilă nu putea bănui o asemenea ticăloșie.”