Femeile de pretutindeni adorm rând pe rând, căzute pradă unui așa-numit virus. Nu sunt moarte, dar nu pot fi trezite. Ce fel de planetă este una fără femei? Cum reacționează bărbații într-o lume în care violența și conflictele apar la fiecare pas? Virusul „Aurora”, cum este botezat, le va ucide pe femeile adormite? Sau o vor face chiar bărbații? Într-o lume aruncată în haos, își mai păstrează cineva umanitatea?

Stephen King e celebru pentru romanele sale horror, multe dintre ele ecranizate: „Carrie”, „The Shining”, „Children of the Corn”, „Cujo”, „Christine” și multe altele. Romanul „Frumoasele adormite”, scris împreună cu fiul său cel mic, Owen King, nu poate fi caracterizat drept horror, ci mai degrabă fantasy și SF.

Deși citesc de peste 30 de ani, nu-mi amintesc să fi avut vreodată printre lecturile mele cărți scrise de Stephen King. Mi-am spus de mai multe ori că o să-i vină și lui rândul, dar de fiecare dată am avut alte și alte volume care mi-au acaparat timpul. Până acum, când mi-a picat în mână romanul „Frumoasele adormite” de la Editura Nemira, o carte consistentă din toate punctele de vedere, pe care mi-a fost tare greu s-o las deoparte ca să mă duc la serviciu, să dorm și să mă ocup de alte activități presante. 🙂

Povestea este una incredibil de captivantă ca subiect și ca mod de a povesti, încât nu ai încotro și te lași purtat prin narațiune ca un curios avid să afle mai multe cu fiecare pagină. Într-un orășel american relativ liniștit, de la poalele munților Apalași, oamenii sunt mai buni sau mai răi, sunt prieteni sau se evită, au probleme în căsnicie, își iubesc copiii, au locuri de muncă mai mult sau mai puțin spectaculoase – trăiesc cum trăiește toată lumea, peste tot, dintotdeauna. Orășelul e condus de o doamnă șerif eficientă și demnă, căsătorită cu medicul de la penitenciarul pentru femei din zonă.

Și totuși, în această localitate ca oricare alta, își face apariția o ființă cu chip de femeie, însoțită de roiuri de molii, care pune lumea pe un nou făgaș. Evie Black, căci așa își spune, fără ca acesta să fie numele ei real, e capabilă să-și vindece rănile rapid, să citească gânduri, să influențeze oamenii și animalele după bunul plac. Ea este doar un sol, după cum precizează, al unei puteri mai mari, pentru care lucrează. Misiunea ei? Să adoarmă toate femeile din lume. Odată adormite, acestea sunt înfășurate într-o pânză organică, asemănătoare celei de păianjen, și nu pot fi trezite: cine îndrăznește să le scoată din coconi… suferă consecințele. Dar tot Evie ar putea să le și trezească, în anumite condiții. Asta dacă bărbații n-o vor nimici între timp.

O lume în criză, fie ea și de domeniul fantasticului, scoate la iveală tot felul de comportamente, iar acest lucru este subliniat excelent în roman. Atunci când regulile obișnuite nu se mai aplică, bărbații rămași singuri încearcă să găsească soluții, unii se păstrează cerebrali și empatici, în timp ce alții văd în noile circumstanțe o ocazie de a renunța la toate normele date de civilizație. Unii se schimbă radical, renunțând la ura și neîncrederea în semeni în favoarea unei atitudini pacifiste, în timp ce alții devin din brute adevărați monștri.

Și mai interesant este că aflăm și ce fac femeile în tot acest timp. E adevărat, dorm în această lume, dar sunt treze într-o alta, pe care cumva reușeșc să o transforme în „acasă”. Pentru că sunt niște luptătoare. Pentru că multe sunt soții și mame, toate foarte pricepute în diverse domenii. Și pentru că unele dintre ele sunt însărcinate și nasc băieți, pe care vor să-i crească altfel. Și dacă noua lor lume e una armonioasă, fără soți abuzivi, fără necunoscuți violenți pe stradă, fără fii drogați și brutali, vor mai vrea ele s-o părăsească vreodată?

„Frumoasele adormite” e una dintre cărțile pe care nu știi cum s-o prezinți fără să simți că-i faci o nedreptate. Închide între paginile ei o lume întreagă, fascinantă, cu personaje puternice, pe care le recunoști din realitate: mame dedicate, tați de treabă, adolescenți isteți și buni la suflet sau încă teribiliști și nematurizați, femei singure și speriate, femei furioase, femei abuzate și nedreptățite, bărbați needucați și vicioși, bărbați necizelați și agresivi, bărbați care urăsc femeile.

Nu știu cât din carte e mâna lui Stephen King și cât a lui Owen, dar nici nu cred că e foarte important, atâta vreme cât textul este excepțional scris și creator de emoții intense, iar personajele își devin la fel de apropiate ca și cum ar locui în cartier cu tine. O îndrăgești pe doamna șerif Lila Norcross, ți-e cam frică de Angel, deținuta din aripa A, îți vine să-l elimini cu mâinile tale pe gardianul Don Peters, ți se încălzește sufletul ca reacție la acțiunile doctorului Norcross, ale bătrânului Willy sau ale lui Barry. Te întrebi cum ar fi în realitate o lume fără femei. Sau o lume fără bărbați. Te întrebi dacă violența gratuită va dispărea vreodată și dacă va veni o vreme în care bărbații și femeile de pretutindeni vor coopera eficient. Te întrebi multe lucruri. Zâmbești uneori. Îți dau lacrimile alteori. Te înfurii. Și îți spui încă o dată că, fără omenire, lumea va continua totuși să existe, după cum punctează și Evie.

Odată cu moartea mea, se va închide portalul dintre această lume și tărâmul somnului. Și, în cele din urmă, toate femeile vor spune „Noapte bună” și toți bărbații vor muri, iar lumea aceasta chinuită va scoate un oftat uriaș de ușurare. Păsările își vor face cuiburile pe Turnul Eiffel și leii vor defila pe străzile din Cape Town și apele vor înghiți New Yorkul. Peștii cei mari îi vor sfătui pe peștii cei mici să aibă vise de pești mari, pentru că Times Square s-a deschis pentru ei și, dacă poți să înoți împotriva curenților puternici de acolo, înseamnă că poți înota împotriva oricăror curenți.

Dacă vă încumetați să vă apucați de o carte care are 800 și ceva de pagini, care o să vă facă să vă puneți întrebări și care o să vă treacă prin stări diverse, nu ocoliți „Frumoasele adormite” de Stephen și Owen King. O găsiți în colecția Armada a Editurii Nemira, cu un click AICI.