Cea de-a doua ediție a Târgului de carte second-hand (dar în stare excelentă) pentru adulți, „Bookisit+”, va avea loc sâmbătă, 23 februarie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, la Lente Arcului. La Bookisit+ vei cunoaște oameni pasionaţi de cărţi. Exact ca tine.

Ai cumpărat o carte sau ai primit-o, ai citit-o, după care a rămas pe un raft în biblioteca ta, nedeschisă a doua oară. Sau poate că mai multe cărți au avut aceeași soartă. Poate că, deși scrise bine, n-ați fost pe aceeași lungime de undă sau domeniul respectiv nu te-a interesat prea tare. Poate că unele sunt pentru cititori mai neexperimentați decât tine. Poate că, deși n-au rezonat cu tine, abia așteaptă să schimbe viața altcuiva, pentru că gusturile cititorilor sunt diferite. Oferă o a doua şansă cărţilor tale și vinde-le la Bookisit+! Pentru mai multe detalii legate de expozanți, citește regulamentul AICI.

Pentru vizitatori, intrarea și participarea la ateliere sunt gratuite. Mai multe informații despre târg se află AICI