Luiza Zan este o voce de excepție a jazzului românesc, care consideră că s-a născut pentru a face muzică. O muzică menită să stârnească emoții în cei care o ascultă și care necesită nu doar inspirație, ci și ore îndelungi de studiu. Ca artist, echilibrul între viața profesională și cea personală e greu de obținut, dar nu imposibil, mai ales când familia te susține în tot ce faci.

Sursă foto: www.luizazan.ro

Când ai știut că muzica este ceea ce îți dorești să faci în viață?

M-am născut pentru a fi muzician, relația mea cu muzica a început, simt eu, înainte să îmi dau seama că pot să cânt. Am conștientizat dorința de a avea profesia de muzician abia după ce am intrat la facultate. Dar am știut dintotdeauna că voi avea o relație pe viață cu muzica.

Cine te-a încurajat în această pasiune și ce le-ai spus celor care au încercat să te împiedice?

Mama a fost omul care m-a încurajat mereu să cânt, chiar alegând pentru mine drumul acesta. Ca adolescentă, voiam altceva, însă mama m-a împins mereu către muzică, știind mai bine decât mine că asta sunt menită să fac. Chiar și când unii profesori au condamnat apropierea mea de jazz, mama a fost acolo să mă înțeleagă, să mă sprijine și să mă admire.

Cine ți-a fost cel mai drag profesor?

Cel mai drag profesor din liceu mi-a fost profesorul de teorie, domnul Macarie Teodor. M-a învățat să iubesc studiul și să înțeleg limbajul muzical. În facultate, ca și acum, omul care mi-a fost mentor este doamna profesoară Maria Jana Stoia. Dânsa mi-a „pus vocea în glas”, cum spunem noi, cântăreții.

Care sunt bucuriile unui muzician în România și ce greutăți întâmpină?

Cel mai mult mă bucură efectul vindecător pe care muzica îl are asupra oamenilor, îmi face o deosebită plăcere să văd lumea transformată de un concert de jazz. Și pentru mine, ca muzician, aceleași emoții și stări vindecătoare le cheamă muzica, așa că asta ar fi una dintre bucuriile vieții de muzician. Greutățile sunt cele obișnuite, nu cred că diferă de greutățile altor meserii, decât prin specificul „job-ului”, adică, atât timp cât stăpânești măiestria asta, știi că vine la pachet cu unele cunoștințe de management personal, de marketing, de reguli de conduită personală și în raport cu alți muzicieni. E mai greu să accepți că sigur vei trăi o instabilitate materială și că sigur vor fi compromisuri, încercând să echilibrezi viața personală cu cea profesională, însa asta se întâmplă în orice meserie, atât timp cât există dorința de a avansa (ascede) în jobul tău.

Ai scris muzică pentru tine, ai scris muzică de film și teatru sau pentru reclame tv, ai cântat pe scene românești și din afară. Ce-ți dorești să mai faci, ce nu s-a întâmplat încă în cariera ta?

Cred că visul meu cel mare este să cânt jazz cu orchestra simfonică. Nu s-a întâmplat încă, dar se va întâmpla anul acesta.

Care a fost cel mai impresionant moment al carierei tale de până acum?

Anul trecut am cântat în deschiderea concertului Earth, Wind and Fire, la Budapesta. Aș bifa asta ca „top 5”. Însă am avut șansa atâtor evenimente importante, atâtor concerte memorabile, încât mi-e greu să amintesc doar unul. Am cântat cu Petras Geniusas, unul dintre marii pianiști ai lumii, am cântat în teatre mari, pe scene frumoase, sau în locuri dragi mie, fiecare concert e important și impresionant. Probabil, experiența de la Montreux și experiența de la Cerbul de Aur rămân cele mai dragi mie, până acum.

Văzută din afară, munca unui artist pare acaparatoare, ceva care nu se termină la o anumită oră, așa cum se întâmplă în alte profesii. Care este stilul tău de lucru, cum îți pregătești piesele, cum îți alegi locurile în care să cânți?

Trebuie să recunosc că nu aș face la fel de bine alegerile pe care le fac, fără soțul meu. El mă sfătuiește, mă ajută, luăm deciziile acestea împreună, pentru că are o percepție lucidă și înțeleaptă. În ce privește stilul de lucru, depinde de context. Zilnic studiez, asta fără îndoială. Citesc mult despre multe, ascult muzică din zone muzicale diferite, mă documentez mult, iar, când scriu muzică, funcționez mai bine în condiții de presiune temporală.

Cum se împacă iubirea pentru muzică – și toată munca depusă în acest domeniu – cu viața personală?

Nu e ușor să împaci viața de muzician cu viața de familie. E important însă ca oamenii pe care îi iubești cel mai mult în lumea asta să îți fie martori la trăirile artistice, la concertele importante, la momentele mari din viața profesională. De aceea, încerc mereu să creez contextul potrivit pentru ca familia mea să fie alaături de mine. Mereu împreună, în turnee, în studio, la concerte. Pe cât posibil.

Ai participat la câteva proiecte muzicale realizate de Arcub. Ce te-a determinat să începi această colaborare?

Toate proiectele mele în colaborare cu ArCuB au fost posibile datorită muncii unor organizatori de încredere, oameni dragi și profesioniști de nădejde. De aceea am acceptat de fiecare dată provocarea de a aduce concerte pe măsură. De la gospel, la colaborări cu cei mai mari muzicieni de jazz ai momentului, concertele mele la ArCuB au însemnat amintiri prețioase.

În ce concerte organizate la Arcub vei mai apărea și în ce alte spații te mai pot vedea fanii în perioada următoare?

Va fi un an plin, sper să placă oamenilor propunerile mele muzicale. ArCuB, în persoana lui Cristian Soleanu, curator al Bucharest Jazz Festival, m-a invitat anul acesta să iau parte activă la unele dintre evenimentele conexe, precum și pe scena festivalului, alături de Nikoletta Szőke și Peter Sarik Trio, un concert pe care de-abia îl aștept. Până atunci însă, vor mai fi concerte de jazz cu orchestra simfonică, un concert cu Big Band-ul Radio pe 21 februarie la Sala Radio și un mini-turneu în Ungaria împreună cu pianistul Toma Dimitriu și contrabasistul Marc Buronfosse, din Paris. Despre fiecare, însă, puteți avea vești proaspete, dacă urmăriți pagina mea de Facebook sau pagina de web www.luizazan.ro.