Un ziarist din New Delhi devine într-o dimineață de duminică ținta unui asasinat. Pus imediat sub pază permanentă, pentru ca presupușii asasini, pe care nu i-a văzut în viața lui, să nu mai încerce ceva inclusiv de după gratii, omul nostru se pomenește atras într-o poveste cu mult mai complicată decât părea la prima vedere.

Căsătorit cu Dolly, o femeie extrem de frumoasă, dar fără mari calități intelectuale și încurcat cu Sara, o personalitate efervescentă cu care trăiește o aventură intensă, personajul principal al romanului „Povestea asasinilor mei”, de Tarun J. Teipal, își duce viața la o revistă cu mulți angajați, care începe să se ducă ușor de râpă odată cu mediatizarea încercării de asasinat. Deși jurnalistul nu este atacat la propriu, ci află de la polițiști că a fost dejucată o tentativă de a-l ucide, el nu se preocupă foarte tare de ce i se întâmplă. Cu amanta lui, însă, e altă poveste. Posedată de o determinare furibundă, Sara, în mintea căreia încolțește bănuiala că totul e o înscenare pusă în cârca unor amărâți, se împrietenește cu avocatul apărării celor cinci și află tot ce se poate despre viețile lor, în încercarea de a le dovedi nevinovăția.

De fapt, întreg volumul este exact ceea ce spune titlul: „Povestea asasinilor mei”. Fiecare dintre cei cinci arestați are o poveste de viață deloc recomandată celor care suferă de stomac sensibil sau de empatie exacerbată. Existențele lor sinistre, acțiunile lor reprobabile și întâmplările care îi însemnează cu fierul roșu îți rămân în minte multă vreme. Extrași din cele mai mizerabile colțuri ale societății, presupușii asasini cară după ei lanțurile grele ale faptelor care i-au marcat sau pe care le-au comis împotriva altora. Ei sunt exponenții părții întunecate a Indiei, cu străzile ei sordide, cu conflictele ei religioase, cu lipsa ei de educație, cu incapacitatea de a se adapta la lumea civilizată, cu sărăcia lucie, cu lipsa de perspective și cu nenorociții care fac orice pentru a supraviețui.

Polițistul care îl ținea de încheietură pe cel din stânga i-a ridicat capul cu o mișcare bruscă, ca să îi pot vedea mai bine fața – pomeți proeminenți, nas mare, barbă nerasă – , iar ceilalți trei și-au ridicat singuri capetele, ca mânați de un reflex. Semănau unii cu alții. Semănau cu mii și mii de bărbați. Șoselele, bazarurile, birourile din India erau pline de bărbați ca aceștia. Oameni fără nume, în slujbe invizibile, care mureau nebăgați în seamă, în accidente de tren, inundații, epidemii, atacuri teroriste sau revolte. În cel mai bun caz, erau materia primă a statisticilor. Știam, însă, că așa arătau infractorii, nu ca vedetele de cinema care joacă roluri de criminali în marile filme.

O lume a furturilor, crimelor și violurilor, a răzbunărilor întinse pe generații, a îmblânzitorilor de șerpi, a traficanților de droguri și de carne vie ni se perindă de-a lungul volumului prin fața ochilor pe care autorul nu ne lasă deloc să ni-i ferim; o lume în care frica e anihilată, valorile morale nu există și supraviețuirea proprie este tot ce contează. O carte de inspirație autobiografică, „Povestea asasinilor mei” nu are în ea nimic călduț, nimic care să bucure sau care să dea speranță. Poate pentru că autorul consideră că „treaba unui scriitor e să ofere insuportabilul, să ne oblige să vedem ceea ce noi am încerca, dar ne-am feri să vedem. Treaba unui scriitor nu e să distreze sau să aline. Asta e treaba cinematografiei, televiziunii, religiei și politicii.”

Volumul se găsește în colecția Strada Ficțiunii a Editurii Allfa, cu un click AICI, unde poate fi cumpărat la preț redus.