Miyamoto Musashi, erou național japonez de la final de secol XVI-început de secol XVII, este considerat întruchiparea tuturor virtuților cu care erau înzestrați samuraii. Despre viața lui nu se știu foarte multe lucruri, dar, în volumul „Cartea celor cinci cercuri”, găsim câteva informații despre cel supranumit „Sfântul sabiei”.

Antrenându-se zilnic, scriind și meditând la găsirea Căii persoanale, căci fiecare războinic, la fel ca fiecare om de rând, trebuie să-și găsească una, Miyamoto Musashi a pus cap la cap un fel de tratat intitulat „Cartea celor cinci cercuri”. Împărțit în cinci capitole – Pământ, Apă, Foc, Vânt, Vid – tratatul adună o serie de învățături destinate nu doar samurailor, ci oricărei persoane care vrea să se dezvolte spiritual și să ajungă la cea mai bună variantă a sa.

În capitolul „Pământ”, autorul arată că există patru feluri de a-ți trăi viața: ca samurai, ca țăran, ca meșteșugar sau ca negustor. Fiecare dintre aceștia are o cale diferită, dar care, în esență, este aceeași, bazându-se pe aceleași principii. Pentru a avea succes în ceea ce face, fiecare trebuie să aplice o serie de reguli, să își dea seama ce e avantajos și ce nu, să judece drept, să-și ascută instinctul de a observa ceea ce nu se vede la suprafață și tot ce întreprinde să fie util. Capitolul „Apă” descrie poziții de luptă, scheme de atac, bătălia cu mai mulți adversari și importanța concentrării și a antrenamentului permanent pentru a învinge.

Capitolul al treilea, „Foc”, vobește despre alegerea locurilor de luptă („Se spune că adversarii trebuie priviți de sus. Așadar, aveți grijă să luați poziția de luptă pe un loc mai înălțat, oricât de mică ar fi această ridicătură.”), despre inițiativă (de provocare, de așteptare sau reciprocă), despre feluri de strigăte și despre diverse tactici necesare pentru a învinge: „apăsarea pernei pe capul adversarului” (acesta trebuie manevrat pentru a nu-și pune în practică schemele), „străbaterea apelor” („Pentru ca o corabie să-și poată urma drumul, e necesar să se cunoască toți curenții ce creează probleme.”), „năruirea” sau „eliberarea celor patru mâini”.

Capitolul „Vânt” ia în discuție practici care se învață în diferite școli de luptă, prin care, însă, nu se poate ajunge la a cunoaște adevărata Cale: „Pentru acești luptători, strategia se rezumă la lupta cu sabia și ei cred că pot să devină învingători numai prin mânuirea sabiei, prin disciplina corporală și prin îndemânare, însă acestea nu sunt căi sigure.” Ultimul capitol și cel mai scurt vorbește despre „Vid”, față de care oamenii au în general, o idee falsă, gândindu-se că vidul este ceea ce ei nu pot înțelege. De fapt, acest termen desemnează, conform lui Musashi, o limpezime perfectă a minții, la care se ajunge prin înțelepciune, voință, percepție și intuiție.

„Cartea celor cinci cercuri” se găsește în colecția ZEN a Editurii Herald, cu un click AICI.