Noul documentar al lui Alexandru Mavrodineanu, „Caisă”, distribuit la noi de Transilvania Film, intră în cinematografe la început de martie. În București, filmul va putea fi văzut la Cinema Movieplex, Băneasa Grand Cinema and More, Cine Grand Titan, Cinema Muzeul Țăranului, Elvire Popesco, Cinema Union, Cinema Eforie, Cinema Europa și Happy Cinema.

Într-o sală de sport de la marginea Bucureștiului, un antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la sfârşitul carierei lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii defavorizate în următorii campioni de juniori. Deziluzionat, dar perseverent, antrenorul Dobre îşi pune speranţele într-un puşti talentat de 13 ani, poreclit Caisă (Cristian Palcuie).

Cineastul Alexandru Mavrodineanu a mai regizat scurtmetrajele „Muzica în sânge” și „Lecția de Box” și documentarul „Omul pasăre”, în colaborare cu HBO. A locuit în Berlin 6 ani, timp în care a fost cameraman pentru o companie specializată în documentare pentru diferite posturi TV ca Arte, Sat 1, Pro 7, RAI 1, BBC, CNN.

Trailerul poate fi văzut AICI.