Dacă ai până în 35 de ani, ești un artist emergent și ai un proiect de teatru de
animație, răsfoiește regulamentul concursului SALT organizat de Teatrul Țăndărică.

Poți să depui proiectul până pe 26 iulie 2019; proiectele selectate pentru a fi susținute vor fi anunțate în data de 5 septembrie 2019, iar susținerea lor va avea loc în perioada 14-22 septembrie 2019, la ora și locul care vor fi transmise ulterior. Câștigătorul concursului va fi anunțat în timpul Festivalului Internațional al Teatrului de Animație „ImPuls” – ediția a 15-a, care va avea loc la finalul lunii septembrie 2019. Finalizarea bugetului, stabilirea resurselor de finanțare, timing-ul de lucru, angajarea resurselor (preproducție, producție și postproducție), consolidarea parteneriatului/coproducției (definirea formei de colaborare), întocmirea contractelor etc. se vor realiza în perioada următoare.

SALT este un concurs de proiecte adresat tinerilor artiști din domeniul artelor spectacolului, cu interes pentru spectrul teatrului de animație. Sunt invitați actori, actori păpușari, regizori, scenariști, coregrafi, scenografi, artiști plastici, sculptori păpușari, muzicieni, light & sound designeri, commedia dell’arte, ventriloci, mimi ș.a.m.d. Potențialii participanți sunt așteptați să depună proiecte de orice tip – regie, scenografie, impro show-uri, performance, instalații etc. – care au în componența lor elemente de teatru de animație.

Regulamentul concursului și alte informații pot fi găsite AICI.