Se pare că aproape toate revelațiile mele în materie de lectură din primele luni ale acestui an se îndreaptă spre titluri apărute la Editura Nemira. Cea mai nouă încântare literară se numește „Omul de cretă” și e scrisă de autoarea britanică C.J. Tudor: e vorba de o carte foarte proaspătă, cred că ăsta e cel mai potrivit cuvânt, scrisă la persoana I și cu o acțiune dinamică și acaparatoare.

Acțiunea se petrece pe două planuri, unul se desfășoară în 1986, iar celălalt în 2016. Personajele sunt mai întâi niște copii de 12 ani, prieteni nedespărțiți la școală și în timpul liber. Nu doar copilăria, ci întreaga viață le este marcată de câteva decese ciudate, printre care și o fată dezmembrată pe care o descoperă chiar de ei în pădure, urmărind câteva desene cu cretă lăsate de nu se știe cine (decât spre final). 🙂 În 2016, când cu toții au ajuns adulți, dar încă sunt bântuiți de ororile tinereții, unul dintre ei redeschide vechile răni, în încercarea de a face lumină în trecut. Însă ideea lui readuce la viață un monstru semiadormit, care le transpune în prezent toate fricile bine îngropate.

„Omul de cretă” e o carte fără pată, care ți se lipește de degete din toate punctele de vedere. Are o scriitură extrem de puternică, dialoguri naturale, descrieri admirabile (textele în care se face trecerea de la un anotimp la altul sunt de o frumusețe copleșitoare). Are acțiune curgătoare – planurile alternează, dar știi întotdeauna unde te afli și de unde vii -, spune o poveste pe cât de misterioasă (și pe alocuri macabră), pe atât de savuroasă și densă și e populată cu personaje pitorești, pe care ai impresia că le vezi în fața ochilor și alături de care înaintezi prin acțiune: Eddie, eroul, un cleptoman adorabil devenit un adult anxios și alcoolic, Gav Grasu, care nu mai este niciodată la fel după accident și care ascunde secrete mortale, Mickey Metal, un puști ciudat care se transformă într-un adult nu mai puțin excentric sau domnul Halloran, un străin albinos, poreclit „omul de cretă”, care trece de la adorația comunității la oprobriul nemascat al oamenilor din micul oraș britanic Anderbury. Fiecare individ ascunde câte ceva, e în conflict cu cineva sau apără cauze greu de apărat în anii ’80. Unii au măști de oameni cumsecade, sub care se ascund caractere vicioase și profund brutale, alții ori sunt omul nepotrivit la locul nepotrivit, ori comit acte prostești, care sunt urmate, însă, de consecințe dintre cele mai grave.

Mistere cărora te muncești să le dai de capăt, drame, crime, sinucideri, familii disfuncționale, probleme adolescentine de când lumea, boli covârșitoare, imposibilitatea relaționării firești, regrete amare – toate fac din „Omul de cretă” o carte atrăgătoare, în care fie te sufocă suspansul, fie te pomenești detectiv încercând să dezlegi ițele morților sinistre, fie simți chiar în sufletul tău părerile de rău ale celor care au făcut lucruri ireparabile.

În cele din urmă, și hienele morbide s-au întors în habitatul lor. Alte evenimente sinistre și-au făcut loc pe primele pagini. Uneori crima era menționată într-un articol de ziar sau repusă în discuție într-o emisiune cu crime adevărate de la TV.
Însă da, erau și chestii neelucidate. Lucruri ciudate care nu aveau sens. Toată lumea a presupus că domnul Halloran l-a atacat pe reverendul Martin și a desenat imaginile în biserică, dar nimeni nu putea să explice motivul. N-au găsit niciodată toporul pe care l-a folosit ca să tranșeze cadavrul…
Și, desigur, n-au găsit niciodată capul Dansatoarei.

Volumul „Omul de cretă” de C.J. Tudor, bestseller la nivel mondial și tradus în aproape 40 de limbi, poate fi găsit în imprintul Armada al Grupului Editorial Nemira, cu un click AICI.