Când dai peste un nume precum Fred Vargas, te gândești că e vorba de un autor spaniol. De fapt, Fred Vargas este pseudonimul literar al autoarei franceze Frédérique Audoin-Rouzeau, ale cărei cărți au fost adaptate pentru cinema și televiziune și traduse în 45 de limbi.

Multe dintre romanele scriitoarei îl au drept personaj principal pe comisarul Adamsberg și la fel se întâmplă și în cel prezentat aici, „Timpuri glaciale”. Deși acțiunea are loc în mare parte în Franța urbană și rurală, titlul se referă la timpul trecut al unor crime bine ascunse, petrecute în Islanda, precum și la timpul prezent în care secretele încep să iasă la suprafață chiar din gheața islandeză.

Comisarul Adamsberg, de la Brigada de Criminalistică Paris, alături de comandantul Danglard și comisarul Bourlin sunt intrigați de o presupusă sinucidere, căci „sinucigașa, parfumată și cu părul proaspăt spălat de dimineață, nu a lăsat o scrisoare în urma ei”. Cazul e cât pe-aci să fie clasat, pentru că nu există dovezi clare cum că femeia, Alice Gauthier, ar fi fost „ajutată” cu sinuciderea, așa cum bănuiesc polițiștii, însă un desen descoperit la locul crimei, căci deja se conturează ideea uneia, pare a fi un punct de plecare pentru o anchetă serioasă. În plus, apare informația cum că femeia încercase să pună la poștă o scrisoare înainte să moară, iar destinatarul decedase și el în condiții ușor suspecte.

De aici, se deschid o mulțime de fire pe care polițiștii le cercetează, afundându-se tot mai mult într-o mlaștină de informații alambicate. De-a lungul anchetei, le ies în cale indivizi care mai de care mai excentrici, fiecare părând că ar putea fi sau ar putea avea de-a face cu criminalul: doi bărbați cu același nume de familie, care locuiesc în aceeași casă, sunt foarte legați unul de altul, dar pretind că nu sunt rude; un bărbat pasionat de Maximilien Robespierre, care conduce un club unde sunt recreate în cele mai mici detalii (texte, personaje, costume) ședințele incandescente ale omului politic francez; alte persoane din cadrul clubului, unde nimeni nu cunoaște multe detalii despre viețile private ale celorlalți, pentru că toți vin la club costumați, machiați și cu numele personajelor pe care le interpretează în ședințe. În plus, crimele și tentativele de crimă se înmulțesc, iar victimele sunt legate cumva una de alta, polițiștii ajungând pe o pistă care duce spre o excursie veche de mai mulți ani pe una dintre insulele islandeze, unde doi oameni au dispărut (aproape) fără urmă, iar cei care s-au întors țin cu dinții de un secret.

„Timpuri glaciale” este un roman scris cu forță și cu un umor delicat, înfățișând o poveste complexă în care, ca cititor, te zbați în zadar să dai și tu o mână de ajutor detectivilor. 🙂 Fiecare nouă descoperire, în loc să facă lumină, mai rău le întunecă drumul anchetei. Comisarul Adamsberg pare la un moment dat că face o obsesie pentru acest caz, mai ales când nimeni nu mai crede că ar putea exista vreo legătură indubitabilă între excursia din Islanda și clubul fanilor lui Robespierre. Flerul său, alături de un efort de gândire și de analiză uriaș îl fac pe Adamsberg să nu renunțe la a căuta adevărul, chiar și acolo unde nu pare să fie decât o altă apă tulbure: „Adamsberg s-a întins pe pat cu ochii deschiși în intuneric. Berea lui Lucio începuse să-și facă efectul. S-a forțat să țină ochii deschiși. „Gândește”, și-a spus el. Caută. Chibzuiește. Arată că poți”.

Autoarea face incursiuni nu doar în istoria Franței, ci și în istoria personajelor, căci un polițist e și el un om ca toți oamenii, în definitiv, și arareori are probleme de rezolvat doar la serviciu. Fred Vargas are talentul de a creiona persoanejele importante în așa fel încât fie să le simpatizezi, cu bune și cu rele, fie să simți aproape antipatie față de ele. Iar felul în care leagă și dezleagă firele poveștii te țin, ca cititor, într-o permanentă stare de curiozitate.

Romanul „Timpuri glaciale” se găsește pe site-ul Editurii Crime Scene Press, la preț redus, cu un click AICI.