Teatrul de Animație Țăndărică prezintă ediția a cincea a Festivalului „Țăndărică Altfel”, un maraton al evenimentelor culturale, sociale și educative dedicate celor mici, de-a lungul lunii aprilie.

Programul festivalului va include spectacole, ateliere de jocuri teatrale și construcție de marionete care îi introduc pe copii în culisele teatrului, oferindu-le ocazia să vadă ce pași trebuie urmați pentru a realiza un spectacol de animație.

Festivalul este construit în jurul ideii că tânăra generație trebuie să aibă informațiile necesare pentru a se dezvolta armonios, intelectual, emoțional, social și civic. Astfel, partenerii festivalului vor oferi, într-o manieră prietenoasă, atât copiilor, cât și părinților soluții, răspunsuri, informații cheie de comportament corect în situații critice în cadrul următoarelor sesiuni de informare și comportament preventiv:

– Copilăria în siguranț: Întâlnire cu Inspectoratul General al Poliției Române
– Micul salvator: Întâlnire cu SMURD – Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și
Descarcerare
– Prietenul meu, pompierul: Întâlnire cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență
– Copii și părinți în lumea lui „NU VREAU” – întâlnire cu psiholog Monica Dinulescu
– Terapie cu animale – prietenul cel mai bun al unui copil – Prezintă Alexandra Micu
și cățelul Carol.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat AICI.