Klimt şi Schiele au provocat adesea controverse în Viena extrem de conservatoare a anilor 1900, lucrările lor fiind caracterizate de o sexualitate pronunţată şi de intensitatea sentimentelor umane. Documentarul dedicat lor, „Klimt & Schiele – Eros și Psyche”, va rula din 19 aprilie, ora 19:00, în rețeaua de cinematografe HAPPYCINEMA® din București (Liberty Center), Focșani (Focșani Mall), Buzău (Galleria Mall Buzău) și Alexandria (Winmarkt).

Odată ce puternicul zgomot al tunurilor din Primul Război Mondial dispare, în inima Europei Centrale, la Viena, o epocă de aur se apropie de final. Imperiul Austro-Ungar începe să se dezintegreze. În noaptea de 31 octombrie 1918, Egon Schiele moare la doar 28 de ani, victimă a gripei spaniole, care a cauzat peste 20 de milioane de decese. Cu doar câteva luni în urmă, dispăruse și îndrumătorul și prietenul acestuia, Gustav Klimt.

Documentarul are în prim-plan extraordinara perioadă a activității celor doi: un moment magic pentru artă, literatură și muzică, în care circulau noi idei, Freud vorbea despre psihic, iar femeile începeau să-și revendice independența.

Detaliile despre bilete și programul proiecțiilor se găsesc AICI.