Teatrul de Artă București vă invită la o lună plină de emoție, cu spectacole care se pregătesc de întâlnirea cu publicul din Capitală, dar și de festivaluri, și cu NewOldDoina, folclor îngemănat cu sonorități din sfera jazz-ului.

Pe lângă spectacolele cunoscute, la Teatrul de Artă București revine comedia „Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov. După aproape doi ani de la ultima reprezentație, actorii Florentina Năstase, George Constantinescu și Valentin Terente reiau spectacolul apreciat de spectatorii de toate vârstele, din București și din țară.

Programul lunii următoare la TAB se deschide joi, 9 mai, la ora 19:15, cu spectacolul ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE de Semion Zlotnikov, cu Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel, în traducerea și regia lui Bogdan Budeş.

Dina și Victor sunt trecuți de 40 de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie. Prietenii lor comuni, Jora și Judith, încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire, așa că Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă de sâmbătă. Dar, în timpul întâlnirii, amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut.

Spectacolul a fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun actor (Lucian Pavel) și Premiul pentru Cea mai bună regie la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018, precum și cu o Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila, 2017.

Biletele costă 35 lei, preț întreg, respectiv 25 lei pentru studenți/elevi/pensionari și se găsesc online pe mySTAGE.ro sau la casa de bilete: stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vizavi de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9:00 – 19:00; sâmbăta: 10:00 – 14:00).

Programul spectacolelor care se vor juca la Teatrul de Artă București în luna mai poate fi consultat AICI.