„Arctic”, debutul în lungmetraj al regizorului brazilian Joe Penna, cu Mads Mikkelsen, va avea premiera în cinematografele din România pe 3 mai, distribuit la noi de Transilvania Film.

Filmul „Arctic” (aventură, dramă/Islanda/2018) reprezintă o abordare minimalistă a unei confruntări dintre om și natură, păstrând, însă, toate ingredientele necesare acestui gen de filme – vreme ostilă, neșansă, tensiune.

După prăbușirea avionului pe care îl pilota, Overgård (Mads Mikkelsen) este, în sfârșit, pe punctul de a fi salvat. În urma încă unui tragic accident, însă, ocazia salvării este pierdută. Bărbatul trebuie acum să decidă dacă își va aștepta sfârșitul în adăpostul improvizat sau va încerca să se salveze pornind într-o cursă mortală prin necunoscutul înghețat.

Mads Mikkelsen este cel mai cunoscut actor danez, cu o carieră remarcabilă în cinematografia europeană, dar și la Hollywood sau în televiziune. Talentul său actoricesc și prezența impunătoare și fragilă în același timp i-au permis să joace atât în drame laureate (premiul pentru cel mai bun actor la Cannes pentru „The Hunt / Vânătoarea”), cât și în blockbustere („Casino Royale”, „Rogue One – O poveste Star Wars” sau „Doctor Strange”) sau seriale de mare succes („Hannibal”).