Ediția a XI-a a Festivalului „Namaste India” se va desfășura în weekendul 8-9 iunie la Casa Universitarilor și aduce în inima Bucureştiului aromele, culorile şi farmecul unei veri indiene.

Timp de două zile, publicul este invitat să descopere aspecte importante din viaţa lui Gandhi, să asculte poveşti de călătorie, să citească traducerea direct din bengali în română a operei primului laureat Nobel din Asia, Rabindranath Tagore, să urmărească o paradă de sari-uri, să practice yoga dar şi să deguste aromele specifice Indiei.

Personalitate marcantă a culturii indiene, Mahatma Gandhi va reprezenta una dintre figurile centrale ale festivalului „Namaste India” de anul acesta având în vedere că se împlinesc 150 de ani de la naşterea sa.

Pe de altă parte, ediţia de anul acesta se va concentra şi pe legătura strânsă dintre cultura indiană şi cea română, legătură evidenţiată prin influenţa indiană asupra poetului Mihai Eminescu. Aceasta a fost valorizată pentru prima dată de Amita Bhose, important eminescolog, scriitoare şi traducătoare din bengali şi română. Prin traducerea piesei „O scrisoare pierdută” în bengali, Amita Bhose a realizat o punte culturală între cele două ţări, iar publicul interesat va avea ocazia să participe la lansarea acestei cărţi. O altă lucrare ce va fi lansată în cadrul festivalului este traducerea în română a celei mai renumite opere scrise de Tagore, „Gitanjali”.

Biletele costă 10 lei pentru adulți, respectiv 5 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Copiii au intrarea gratuită.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro.