Născută la Marseille în 1978, fostă jurnalistă, căsătorită cu un suedez, mamă a trei băieți și strămutată la Londra, Johana Gustawsson este autoarea thriller-ului „Block 46”, tradus la noi la Editura Tritonic. Despre nașterea acestui volum, povestea din spatele lui și schimbările care au avut loc în viața scriitoarei am discutat zilele trecute cu Johana, care se va mai afla în București și mâine, 8 iunie, de la ora 16:00, pentru lansarea cărții în cadrul festivalului Misterele Bucureștiului.

– Primul lucru care mă interesează este cum ai ajuns să fii tradusă la Tritonic, cum l-ai cunoscut pe Bogdan Hrib, editorul tău român?

Johana: Știi că în Franța e un festival uriaș de carte, care se numește Quais du Polar…

– Da, în Lyon.

Johana: Da! Și am fost invitată acolo la 3 sau 4 luni de la publicarea în Franța a cărții mele „Block 46”. Era mare lucru pentru mine, având în vedere că eram practic un nimeni și deci eram foarte emoționată. Bogdan a venit să mă vadă, cred că a cumpărat cartea, am stat de vorbă și mi-a spus că a auzit de mine și că ar vrea să mă publice… Bogdan, era în 2016, nu, când ne-am întâlnit prima dată?

Bogdan: Da, văzusem cartea pe Goodreads și îi dădusem 5 stele, o citisem în franceză.

Johana: Bogdan a fost prima persoană cu care am discutat despre drepturile de publicare în străinătate. Primele drepturi pe care le-am vândut au fost în Italia, dar el a fost cel cu care am discutat întâi și întâi. Iar când Bogdan a vrut să cumpere drepturile, a fost un război al ofertelor!

– Ca la o licitație.

Johana: Da, da, a fost ca o licitație, o luptă cu o altă editură mare, dar când editorul meu m-a contactat și m-a întrebat pe cine vreau, am zis că pe Bogdan, pentru că îl cunosc și a fost acolo încă de la început.

Bogdan: Da, ceilalți erau foarte puternici și am zis, ok, e foarte greu pentru mine, dar chiar vreau să semnez cu Johana!

Falkenberg, Suedia. Corpul mutilat al unui femei este găsit pe o plajă.
Hampstead Heath, London. Este găsit cadavrul unui băiețel cu răni similare celor pe care le are femeia din Suedia.
Lagărul de concentrare Buchenwald, 1944. În mijlocul iadului generat de Holocaust, Erich Hebner face orice pentru a se considera din nou o ființă umană.
Aparțin cele două asasinate unui criminal în serie? Și cum sunt ele legate de evenimentele traumatizante care au avut loc la Buchenwald?

– Legat de cartea în sine, care a fost motivul principal pentru care ai scris „Block 46”? La momentul respectiv, cu subiectul respectiv și nu cu un altul?

Johana: Ca să fiu cinstită, totul a început cu povestea de fundal. M-am mutat la Londra în 2009, împreună cu partenerul meu, care acum îmi este soț. La câteva săptămâni după mutarea acolo, tata a făcut infarct. Părinții mei locuiesc în sudul Franței, eu eram în Londra… s-a întâmplat cu o zi înainte de Valentine’s Day. Așa că m-am întors în Franța fără să știu dacă tata va mai fi în viață când ajung și, în timpul acelei călătorii cu avionul, mi-am dat seama că sunt atâtea lucruri pe care nu le știu și despre care trebuie să vorbim. Bunicul a fost un erou, dar în același timp a fost un părinte foarte rău pentru tatăl meu, ceva ce se întâmplă adesea: când oferi atât de mult țării tale, nu mai ai ce oferi propriului copil. Și tata nu prea vorbea despre asta. După ce am ajuns în Franța, și-a revenit și am stat câteva săptămâni cu el, pe atunci nu aveam copiii. Sunt foarte apropiată de tata, e o legătură foarte puternică între noi și el e mereu primul meu cititor. Și i-am spus că mi-ar plăcea să știu mai multe despre bunicul și despre ce i s-a întâmplat. Sigur, știam povestea, că a fost într-un lagăr de concentrare, dar nu în detaliu, pentru că n-a vrut niciodată să stea de vorbă cu mine.

– Probabil era prea dureros să împartă asta cu familia.

Johana: Da, era prea dureros, dar ținea conferințe, vorbea prin licee… însă niciodată cu familia. Și atunci tata mi-a spus că are 70 de pagini pe care bunicul le-a scris despre perioada petrecută în Rezistență. Am fost uimită, l-am întrebat cum de nu mi-a dat niciodată textele, dar mi-a zis că nu i-a trecut prin minte. Am citit cele 70 de pagini și mi-am spus că e fascinant cum poate războiul să transforme un om, ce ești în stare să faci pentru țara ta, m-a pus pe gânduri. L-am întrebat pe tata dacă mi-ar da voie să vorbesc despre toate astea, să fac mai multe săpături și să scriu o poveste paralelă cu cartea mea, deși habar n-aveam cum să fac asta. Tata a fost de acord, așa că am început să caut, să-mi vină idei, să elimin ce mai văzusem prin alte cărți, despre sindromul Stockholm și Rezistența, despre miturile identității… Motivul scrierii cărții a fost, deci, unul profund personal, la fel cum este și cel pentru a treia carte, despre Războiul Civil – aici cred că va fi publicată peste vreo doi ani.

– Care a fost cea mai dificilă parte în procesul de scriere a acestei cărți?

Johana: Să scriu despre lagărul de concentrare. M-am documentat mult, am citit ce s-a spus la procesele naziștilor, ce spuneau victimele, și a fost groaznic. Felul în care vorbeau era așa de modest… victimele spun ce li s-a întâmplat în cuvinte foarte simple: „mi-au luat copilul, și apoi i-au scos ochii și apoi etc.” Eam însărcinată când am făcut documentarea pentru „Block 46” și a fost ceva uimitor. Știi cum suntem în prezent, ne plângem mult, suntem deranjați de orice, ne deprimăm din orice. Și apoi citești despre oamenii aceia, pe care moartea îi pândea la fiecare colț și care pierduseră tot și care totuși mai aveau puterea să continue. De fiecare dată când vorbesc despre asta, mi se face pielea de găină. Mi-am zis că trebuie să le fac dreptate tuturor acelor victime și acelor eroi pentru tot ce au pătimit. Pe de o parte a fost foarte stresant, iar pe de alta un proces copleșitor, mă gândeam prin ce au trecut oamenii aceia… cred că azi n-am fi în stare să trecem prin așa ceva. Te întrebi cum de au putut să-și mai trăiască viețile după ce au ieșit din lagăre.

– Au fost niște supraviețuitori, cred că există o genă a supraviețuirii.

Johana: Da, dar noi azi, cu tot confortul în care trăim, nu știu dacă am putea să supraviețuim.

– Cine știe? Poate că am descoperi o forță în noi…

Johana: Așa e, cine știe. Uite, eu am devenit mamă târziu, nu voiam copii, iar când i-am vrut, am trecut prin iad până am reușit să îi am – de fapt, despre asta o să și vorbesc în cartea următoare. Și postura de mamă m-a făcut să înțeleg că există un instinct care vine odată cu a fi părinte, ești în stare să faci orice pentru copii. Chiar dacă ești o mamă relaxată – cum sunt eu, uite, am plecat în turneu, copiii sunt cu soțul meu – cu toate astea, copiii sunt totul pentru tine. Deci poate că ai dreptate, poate că intrăm în contact cu forța noastră interioară…

– Cred că de fapt nu știm de ce suntem în stare până când nu ajungem într-o situație foarte dificilă.

Johana: Da, poate că, de fapt, suntem toți eroi. 🙂

– Chiar, hai să credem asta! 🙂

Johana: Ar fi bine.

– Ce le-ai spune unor persoane care iubesc lectura pentru a le convinge să citească „Block 46”?

Johana: Hmmm, ce le-aș spune? Să mă gândesc… Aș putea fi foarte sinceră și le-aș putea spune: „Vă rog să-mi cumpărați cartea, ca să am cu ce să-mi hrănesc copiii.”, ca să le trezesc empatia. Sau le-aș spune că le va schimba felul în care văd viața și nu se vor putea opri din citit. Asta mi-au zis oamenii, că dă dependență. Dacă nu merge, m-aș întoarce la: „Vă rooog, cumpărați-mi cartea, am trei băieți, mănâncă mult!…” 🙂

– Dacă tot ai pomenit de schimbare, crezi că această recunoaștere internațională te-a schimbat ca persoană, ți-a schimbat stilul de viață?

Johana: Ca persoană nu cred că m-a schimbat. Cum am spus, am trecut prin multe provocări pentru a putea avea copiii și ăsta a fost lucrul care m-a schimbat. Am înțeles până la urmă că fericirea stă în lucrurile mici. Legat de schimbările aduse de carte, mă simt foarte recunoscătoare… uite, cum stăm acum de vorbă, îmi vin lacrimi în ochi pentru că simt atâta recunoștință pentru ceea ce am, având în vedere că sunt atât de mulți autori care vor să fie publicați! E vorba și de noroc, până la urmă. Norocul de a te întâlni la momentul potrivit cu editorul potrivit, norocul de a nimeri pe un subiect gustat de public într-o anumită perioadă… Și mi se pare minunat că pot să-mi întâlnesc cititorii, ador treaba asta! În rest, i-am zis mamei, dacă ți se pare că mă schimb cumva, adu-mă înapoi cu picioarele pe pământ. Familia e importantă, am un copil de 5 ani și gemeni de 1 an și jumătate, iar viața asta normală mă împiedică să ajung cu capul în nori.

– Asta era și următoarea mea întrebare, ce faci când nu scrii?

Johana: Practic, lucrez de la 9:00 la 16:00. Scriu, fac documentare, răspund la mailuri, mă ocup de chestiuni administrative. Într-o zi obișnuită, bona vine dimineață și are grijă de copii până la 18:00, dar eu la 16:00 termin cu munca și deci stau și eu cu ei. După ce pleacă bona, rămân doar eu cu copiii până vine și soțul meu, deci practic am biroul acasă, și îi mai văd câte puțin și peste zi, când ies din cameră să-mi iau o cafea sau să merg la baie, le dau să mănânce… dar pot să spun că lucrez full time. În ultima vreme, însă, călătoresc mult, stă soțul cu copiii…

– Călătoriile se pun și ca hobby?

Johana: Da, pentru că asta nu e muncă pentru mine! Chiar și când scriu, sigur, am deadline-uri, am avut perioade în care am dormit 3 ore pe noapte, dar chiar și așa, mă bucuram enorm de ceea ce făceam. De când am copiii, uneori mă simt epuizată, sunt atâtea lucruri de făcut, mai ales dacă se mai și îmbolnăvesc… deci pot să spun că aceste călătorii sunt un hobby. Sigur, e obositor, mergi mult, lucrezi, vorbești cu oamenii, dar… nu se pune ca muncă! Adică, îi zic soțului meu că sunt plecată cu munca, dar în realitate n-o consider muncă. 🙂

– Știi ce se spune, dacă faci ce îți place, nu mai simți că muncești.

Johana: Pentru mine e fix așa, ador ceea ce fac și nu am probleme nici cu aparițiile în public, nu mă simt stresată. Am fost și actriță, am exercițiu, deci pentru mine să vorbesc în public sau să stau de vorbă cu oamenii care mă citesc e ușor. Și nu trebuie să mă prefac, sunt eu însămi. Deci e o activitate foarte plăcută. Nu e muncă! 🙂

– Și ultima întrebare: ce scrii acum și ce vei mai publica anul acesta?

Johana: Tocmai am terminat de corectat cel mai recent volum al meu, „Sång”, care va apărea în septembrie în Marea Britanie și în octombrie în Franța. Și acum mă pregătesc pentru cartea cu numărul 4. Va fi tot cu personajele principale din „Block 46”, dar de această dată, dacă nu mă răzgândesc, le mut în Canada pentru o investigație. Iar povestea din trecut va avea loc la începutul secolului al XX-lea, în Paris, când spiritismul și societățile secrete erau la modă, și va avea ca personaj o femeie care și-a pierdut cele două fiice într-un incendiu. Îmi fac cititorii să călătorească și ei cu mine, îmi place asta.

– Și cititorilor le place. 🙂

Johana: Așa cred și eu. 🙂 Aseară, când am terminat corecturile și am pus o poză pe Facebook, au început comentariile: „Și acum ce faci, unde te mai duci?” Îmi place istoria și abia aștept să mă scufund într-o nouă epocă din trecut și să parcurg acest drum împreună cu personajele mele.