Dacă vă plac filmele nordice și i-ați mai văzut pe Eva Melander și Eero Milonoff, o să-i recunoașteți cu greu sau deloc în noul film al lui Ali Abbasi, „La graniță”.

Tina (Eva Melander) lucrează la poliția vamală suedeză și este un ofițer de excepție, mirosind infractorii de la o poștă. Adică la propriu, femeia, care are o înfățișare oarecum ciudată, poate adulmeca rușinea, vinovăția, furia călătorilor care tranzitează vama și poate indica fără greș cine ascunde în bagaje băutură de contrabandă, înregistrări cu pornografie infantilă sau alte materiale ilegale. De altfel, întreaga ei ființă pare mai asemănătoare cu a unui animal sălbatic decât cu a unei ființe umane: locuiește în pădure, într-o casă retrasă, preferând compania sălbăticiunilor și a unui dresor de câini, căutând ciuperci și bucurându-se să stea în ploaie. Oamenii o ocolesc, din cauza aspectului fizic și a comportamentului ieșit din comun, situație care, în adâncul sufletului, o face să sufere.

Într-o zi, un bărbat pe nume Vore (Eero Milonoff), care are un aspect asemănător cu al ei, apare la vamă, iar simțurile ei sunt date peste cap pentru prima oară. Bărbatul, însă, se dovedește a fi nu doar un simplu călător, ci își face treptat loc în viața ei, deschizându-i ochii asupra identității ei, a trecutului și a viitorului personal.

„La graniță” între umanitate și adevărata natură

Deși, la prima vedere, filmul „La graniță/Border” (dramă romantică fantasy, Suedia-Danemarca, 2018) pare a se plasa într-un plan cât se poate de real și realist (al polițiștilor de frontieră care au de-a face zilnic cu tot felul de infracțiuni și al persoanelor cu probleme fizice, marginalizate de societate), fantasticul își face loc cu pași mărunți, dar siguri de-a lungul acțiunii, până când ne explodează de-a dreptul în față. Percepem treptat faptul că Tina nu este o persoană obișnuită, dar punem totul pe seama diformității ei și a faptului că s-a născut cu o problemă cromozomială; însă undeva, într-un colț de creier, simțim că sub povestea ei oficială se ascunde un adevăr pe care nu-l putem detecta, ceea ce ne face tot mai curioși. 🙂

Abia interacțiunea cu Vore înlătură rând pe rând straturile de mister din biografia reală a Tinei, scenariul conducându-ne spre adevăruri… de poveste, într-o manieră electrizantă, în care se îmbină stupoarea, șocul, dezgustul și amuzamentul. Practic, înțelegem că Tina nu se află „la graniță” doar în plan concret, ca ofițer vamal, ci ea se situează și la granița dintre ceea ce credea ea că este și ce este, de fapt, în realitate. Ca un hint, ar mai fi de spus că mitologia nordică este practic exploatată în film într-o manieră absolut fascinantă, care lasă privitorul cu sentimentul că n-a pierdut două ore urmărind pelicula, ci le-a câștigat. 🙂

„La graniță” a fost desemnat Cel mai bun film din secțiunea Un Certain Regard, în 2018, la Festivalul de la Cannes și este bazat pe povestirea omonimă din volumul „Let the Old Dreams Die”, scris de John Ajvide Lindqvist, un maestru al literaturii horror și fantastice suedeze.

Distribuit în România de Voodoo Films, filmul lui Ali Abbasi are premiera pe 2 august și va putea fi văzut în București, Botoșani, Iași, Craiova, Cluj Napoca, Bârlad, Pitești, Deva, Hunedoara și Târgu Mureș.