Scurtmetrajul „Celed”, realizat de tânărul regizor Anghel Damian (interpretul personajului Adrian Anuței din serialul „Vlad”), a rulat într-o proiecție specială pe 8 august, la rezidența BRD din str. I.L. Caragiale, nr. 32.

Filmul lui Anghel Damian a fost proiectat în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Hope and Homes for Children, deoarece este construit în jurul unui personaj real, cu care această organizație s-a întâlnit adesea: copilul fără copilărie, lipsit de afecțiune, provenit dintr-o familie fără resurse și nevoit să muncească de la o vârstă fragedă.

„Celed”, portret al copiilor fără copilărie

„Celed” este un substantiv cu sens colectiv care desemnează copiii și servitorii dintr-o casă. În filmul lui Anghel, focusul este pus pe un băiețel, fiu de țăran, pe care tatăl îl dă la stână să fie ajutor de cioban. Felul în care se negociază plata copilului arată clar că ciobanul este într-o poziție de autoritate, iar familia micuțului n-o duce bine deloc financiar vorbind. Copilul, în acest caz, nu este un membru al familiei care trebuie educat și crescut cu grijă, format și încurajat, ci doar un element care contribuie la menținerea familiei pe linia de plutire. Evident, la noul „job”, copilul nu are parte de multă înțelegere și nu trece mult până când ciobanul, om aspru și furios, ajunge la pedepse fizice.

Pentru o familie grijulie și armonioasă, e greu de crezut și acceptat că există familii în care copiii sunt neglijați, agresați, trimiși cu forța la muncă de la vârste la care ar trebui să aibă alte ocupații, tratați ca o marfă, nu ca o persoană. Însă cei de la organizația Hope and Homes for Children cunosc prea bine și această parte a realității din România și încearcă să o schimbe: „Ne concentrăm asupra închiderii instituțiilor de tip vechi și ne propunem să înlocuim sistemul instituțional de protecție a copilului cu un sistem care este bazat pe conceptul familial. Milităm pentru adoptarea, de către Stat, a programului de prevenire a separării copilului de familie și a programului de reintegrare a copiilor în familii. Contribuim continuu la reforma sistemului de protecție a copilului din România”, se precizează pe site-ul organizației.

În 10 ani, Hope and Homes for Children a reușit să închidă 57 de orfelinate din țară și să dezvolte 105 case de tip familial, integrând socio-profesional 1168 de copii și ajutând 31580 de copii să rămână alături de familiile lor. În anul 2000, în România, aproape 100.000 de copii trăiau în instituții de tip vechi (orfelinate). În 2018, mai puțin de 6.500 erau încă instituționalizați. Misiunea Hope and Homes for Children este închiderea tuturor orfelinatelor din România până în 2026. Printre ambasadorii organizației se numără actorul Marius Manole și muzicianul Alexandru Tomescu.

În România noastră, 16 000 de copii sunt abuzați în mod oficial (statistică 2018), prin violență fizică și abuzuri sexuale. În România noastră, 512 copii sunt dispăruți în momentul acesta. În acest context, aproape 3000 de criminali, violatori și traficanți de ființe umane au fost eliberați între 2017 și 2019, prin recursul compensatoriu. Și tot în acest context lucrăm și noi, mai sunt vreo 7000 de copii care supraviețuiesc în instituții și pe care, cu ajutorul dumneavoastră, reușim să-i aducem în medii mai călduroase și alături de familii.

(Ștefan Dărăbuș, director regional Hope and Homes for Children)

Persoanele fizice se pot implica redirecționând 3,5% din impozitul pe venit către Hope and Homes for Children sau pot dona 2 euro pe lună prin SMS la 8844, trimițând textul HOPE.