Dacă până acum n-ați auzit de Min Jin Lee, nu vă condamnă nimeni, dar, dacă vreți să aveți un moment sublim de lectură, vă recomand cu drag cartea ei „Pachinko”.

Când Andreea de la Editura Nemira mi-a pus în mâini romanul „Pachinko”, am strâmbat puțin din nas (spre rușinea mea ulterioară), și i-am zis că, în urma experiențelor de lectură de până atunci, am ajuns la concluzia că nu mă prea omor după scriitorii din Orientul Îndepărtat. Andreea m-a convins totuși, în două cuvinte, că e vorba de o carte desosebită care sigur o să-mi placă. Nu doar că mi-a plăcut, ci a fost una dintre cele mai satisfăcătoare lecturi de anul acesta. Să vă spun de ce!

Pachinko, o poveste despre familie, sacrificiu și secrete mortale

„Pachinko”, romanul scriitoarei americano-coreene Min Jin Lee se întinde pe durata a aproape 80 de ani și are în centru o familie de coreeni stabiliți în Japonia înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Odată cu ocuparea Coreei de către Japonia și după ce își dezonorează familia rămânând însărcinată cu un bărbat căsătorit, Sunja pleacă în Japonia cu un preot care o ia de soție și începe să-și construiască o viață acolo, în casa cumnatului și a cumnatei care îi devine ca o soră. Războiul vine peste ei, de rudele lăsate în urmă nu mai pot afla nimic, iar viața de imigranți este o continuă luptă pentru supraviețuire și dorința de acceptare. Noa, copilul Sunjei cu fostul iubit, se naște și este crescut cu dragoste în noua familie, la fel ca fratele lui, Mozasu, al cărui tată este preotul, dar drumurile lor merg în direcții complet diferite și se întâlnesc doar metaforic, mulți ani mai târziu. Cei doi au, la rândul lor, copii, și viața lor nu mai are nicio legătură cu a părinților sau a bunicilor.

Majoritatea coreenilor din Japonia nu puteau să călătorească. Dacă voiai un pașaport japonez, care îți permitea să revii în țară fără bătaie de cap, trebuia să devii cetățean japonez – ceea ce era aproape imposibil și oricum niciun cunoscut de-ai lui nu ar fi făcut-o. Altfel, dacă doreai să călătorești, puteai să obții un pașaport sud-coreean prin Mindan, dar puțini voiau să aibă de-a face cu Republica Coreea, de când țara sărăcită era condusă de un dictator. Coreenii care aveau legături cu Coreea de Nord nu se puteau duce nicăieri, cu toate că unii aveau voie să călătorească într-acolo. […] Cu toate acestea, Mozasu nu voia să părăsească patria natală. Și, oricum, unde să se ducă? Așadar Japonia nu-i voia? Și ce-i cu asta?

Autoarea adună în „Pachinko” istoria coreenilor din anii ’30, purtați de evenimente în Japonia, care au rămas însă, niște străini în noua patrie. Deși în carte le percepem munca asiduă pentru supraviețuire, traiul în condiții de locuit precare, prejudecățile angajatorilor și ale societății, nici măcar dovezile de hărnicie, omenie și, în cele din urmă, prosperitate nu îi cresc în ochii japonezilor adevărați. Practic, ei rămân niște oameni suspendați în istorie, cu o țară natală care nu-i mai recunoaște și cu una adoptivă care îi tratează ca o mamă vitregă disprețuitoare. Nici măcar copiii sau nepoții imigranților coreeni, născuți în Japonia și educați în limba japoneză și în engleză, după război, nu sunt văzuți drept cetățeni cu drepturi egale.

„Pachinko” este un roman plin, tumultuos, care creează dependență. Acțiunea care străbate anii, personajele care intră năvalnic în scenă și ies apoi discret, lăsând loc altora, sentimentele clocotitoare sau rezervate care le animă fac din această carte o lectură copleșitoare. Sacrificiile pe care membrii unei familii sunt capabili să le facă unii pentru alții, sentimentul datoriei față de apropiați, cutumele severe ale vremii, pe care oamenii sunt nevoiți să le încalce treptat pentru a supraviețui și pentru a evolua, ideile preconcepute, iubirile înăbușite și cele trăite cu toată inima, pierderile sau câștigurile personale și secretele care curmă vieți sunt remarcabil creionate și se plasează ca niște piese perfecte așezate în atmosfera romanului. Titlul volumului, „Pachinko”, face referire la acele jocuri mecanice apărute în Japonia, care, în carte, sunt inițial o sursă de rușine pentru coreeni, apoi de venituri, apoi de îmbogățire, dar care nu reușesc să schimbe natura umană a celor implicați în ele – și nici imaginea lor în ochii japonezilor veritabili.

Nu vă speriați de cele aproape 700 de pagini ale cărții: veți găsi în ele o literatură valoroasă combinată cu o fărâmă de istorie a unor oameni și zone cu care poate nu v-ați întânit prea des. Volumul lui Min Jin Lee, bestseller New York Times, USA Today, Wall Street Journal și Washington Post, se găsește pe site-ul editurii, unde este recomandat ca „O poveste frumos făurită despre dragoste, pierdere, hotărâre, noroc și perseverență“.