Trei scriitori contemporani – Alexandra Rusu, Daniel Eberhat și Ciprian Măceşaru – vor merge în lunile septembrie și octombrie într-o caravană a lecturii prin satele vâlcene, în cadrul proiectului „Scriitori și cărți în sate”, iniţiat şi implementat de Asociația 7 ARTE.

„Scriitori și cărți în sate” promovează cartea și lectura, mediind dialogul dintre scriitorii contemporani și un public nou, al elevilor din mediul rural.

„Caravana scriitorilor prin satele vâlcene este un aspect, dar, impreună cu scriitorii, vor ajunge în comunitățile rurale și sute de cărți nou-nouțe care vor fi donate atât copiilor care vor participa la atelierele de lectură, cât și bibliotecilor locale. În plus, vrem să antrenam în acest proiect și copiii din mediul urban. Vom avea 20 de ambasadori ai lecturii din București, copii care vor scrie recomandări de carte pe care le vom publica pe blog și într-un volum care va ajunge la bibliotecile locale. Scopul acestei mini antologii cu recomandări de lectură scrise de copii pentru copii este dublu: îi ajută pe micii cititori să-și aleagă lecturile, dar activăm și pofta de citit a celor care nu sunt beneficiarii direcți ai proiectului. Ne-am dorit să oferim cărți și copiilor care vor fi ambasadori ai lecturii și vom face acest lucru prin contribuția Editurii Nemira / Nemi”, spune Livia Lucan-Arjoca, reprezentantă a Asociației 7 ARTE, care coordonează proiectul „Scriitori si cărți în sate”.