Premiera spectacolului „Fata din casa vagon”, adaptare după un roman de Ana Maria Sandu, va avea loc pe 8 și 17 septembrie, de la ora 19:15, la TAB, în deschiderea stagiunii.

Construit într-un ton dulce-amar, spectacolul „Fata din casa vagon” este o întoarcere în timp, în România anilor ’70 – ’80 și povestește cu nostalgie despre viața de familie a acelei epoci. Întâmplări din traiul sub regimul totalitar sunt redate cu duioșie, candoare și umor. O fetiță de 8 ani imaginează jocuri prin care pornește într-o călătorie cu dorința de a se apropia de mama ei și de a-i deveni cea mai bună prietenă. Speră că împreună vor reuși să evadeze din universul dur și constrângător al casei vagon în care neîmplinirile și regretele fac ca trecutul să fie parte din prezent. Protagonistele spectacolului sunt Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna.

Bilete la premiera din 8 și 17 septembrie se pot achiziționa online de pe MyStage.ro sau de la casa de bilete BiletFan, stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel (luni-vineri: 9:00 – 19:00; sâmbăta: 10:00 – 14:00).

Programul complet al spectacolelor lunii septembrie la Teatrul de Artă București poate fi consultat AICI.