Asociația Curtea Veche și Michelin România au realizat primul proiect împreună, sub umbrela programului național de lectură „Cărțile Copilăriei”.

Proiectul a constat într-o serie de ateliere NARATIV dedicate elevilor din satele Colibași, Câmpurelu și Adunații-Copăceni, din județul Giurgiu. Activitățile au avut loc vineri, 4 octombrie 2019, și au îmbinat tehnici de educație nonformală cu lectura interactivă. Acestea au fost susținute de pedagogi tineri care i-au încurajat pe copii să se exprime liber, să deseneze, să compună muzică, să facă teatru, să își înțeleagă mai bine emoțiile, să învețe și să folosească tehnici de dezbatere. În cadrul fiecărui atelier au participat câte doi angajați ai companiei Michelin, în calitate de voluntari. Aceștia au făcut scenete cu copiii, au descoperit cu ei zeii din mitologia greacă și au lucrat la crearea de benzi desenate împreună.

Proiectul „Michelin îți citește!” constă în 12 ateliere realizate în jurul unora din cele mai frumoase și cunoscute titluri ale literaturii universale și cărți pentru copii, precum „Peter Pan – Povești pe muzică”, „Mituri ale Greciei Antice – Bandă desenată”, „Alice în Țara Minunilor – NLP creativ”, „Viața în ritm de tenis – Învățare rapidă”, pentru peste 360 de copii. Toți copiii au primit din partea organizatorilor câte o carte potrivită vârstei, pe baza căreia au lucrat în cadrul atelierelor.

Scopul evenimentelor organizate de Asociația Curtea Veche este de a-i ajuta pe copii să se angajeze în lectura oricărei povești scrise, să perceapă cititul ca pe o activitate plăcută, încă de la vârste fragede, și să le stârnească interesul și motivația pentru lectură, pe termen lung.

Extras din comunicatul Asociației Curtea Veche