Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de film autohtone – Animest – și-a deschis porțile pe 4 octombrie și continuă până pe 13.

Scurtmetraje, lungmetraje, muzică, evenimente spciale și-au făcut loc și anul acesta la Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul festival din România dedicat în exclusivitate filmului de animație. Ca de fiecare dată, atmosfera festivalului este una deosebită, cu filme de calitate, organizatori capabili și un public cunoscător și civilizat.

Pe 7 octombrie am văzut la Cinema Eforie primul calup din Competiția de scurtmetraj, în care au intrat filme realizate de cineaști din mai multe țări (Israel, Germania, Elveția, Franța etc.), în diverse stiluri de animație, clasice sau moderne, și abordând teme precum relațiile de familie, condiționarea, interdicțiile, diferențele care ne despart sau ne apropie sau curajul de a fi noi înșine indiferent de bariere.

„Ascultă, tată!”, o declarație tardivă de iubire

La intrarea în sală, am primit un talon pe care să bifăm filmul care ne-a plăcut cel mai mult și recunosc că am fost în dubii în legătură cu alegerea mea până la final. Abia atunci, la sfârșitul proiecției, am decis că, fără îndoială, ultimul scurtmetraj văzut (care, de altfel, cred că a fost cel mai lung dintre cele de ieri, 13 minute), „Ascultă, tată!”, este preferatul meu absolut. Regizat de Olga Poliektova și Tatiana Poliektova, scurtmetrajul, o coproducție 2019 Rusia, Franţa și Germania, pune accentul pe sentimentele complicate ale unui tânăr față de tatăl său decedat. Deși în copilărie își adorase tatăl, ulterior iubirea se trasformase în ură. După ce tatăl face un pariu cu sine însuși că poate străbate înot distanța foarte mare dintre două localități, la întoarcere, nimeni nu îl crede că a reușit să facă acest lucru. Bărbatul cade în patima băuturii și moare la scurtă vreme, iar fiul său ajunge să-i deteste amintirea. Abia când, adult el însuși, reface aventura acvatică a tatălui, fiul înțelege că acesta chiar reușise să ajungă la destinația călătoriei. Și că, de fapt, a fost exact omul demn de admirație pe care îl crezuse în copilărie. Am apreciat subiectul scurtmetrajului, felul în care a fost exploatat și monologul fiului, un fel de scrisoare vocală către tatăl său, trecând de la un ton blând și admirativ la unul furios și tulburat și apoi la regretele din final și acceptarea ideii că tatăl a fost într-adevăr eroul pe care îl crezuse el.

Programul Animest de astăzi include atât scurtmetraje cât și lungmetraje aflate în competiție, filme din secțiunea dedicată SF-ului „Yesterday Will Be Tomorrow”, iar de la ora 22:30 vor rula o serie de animații erotice incluse în secțiunea „EROTICA – The Night of Erotic Animation”.

Programul tuturor evenimentelor de la Animest 2019 poate fi consultat AICI, iar informațiile despre bilete și reguli de acces găsiți AICI.