A noua ediție a Festivalului de Film Evreiesc (Bucharest Jewish Film Festival) se va desfășura în perioada 10-17 octombrie în câteva spații din Capitală.

Printre filmele care pot fi vizionate anul acesta în cadrul Festivalului de Film Evreiesc se numără titluri interesante precum „Pogromul de la Iași”, „1945”, „Exodul sufletului”, „Deșertăciunea Deșertăciunilor”, „Manasse”, „Din Cairo spre Nori” și multe altele. Pe lângă filme, cei prezenți la festival se vor bucura de muzică tradițională și contemporană, dans și expoziții inedite.

„Ca în fiecare an, festivalul reprezintă pentru noi încununarea unor eforturi susținute de un an de zile. Aceste eforturi sunt dedicate publicului nostru fidel, dar și celor care se vor adăuga lor. Anul acesta, față de alți ani, Festivalul de Film Evreiesc nu este doar un festival de film, ci este și un festival de cultură. Suntem foarte mândri să anunțăm că anul acesta avem trei filme în premieră europeană și oaspeți din străinătate, din Luxemburg, Franța, Isreal, Turcia și Rusia. Avem plăcerea să îl avem aproape pe Egor Odintsov, Președintele Moscow Jewish Film Festival, care va prezenta filmul dramatic „Kaddish”, acesta fiind în parteneriat cu Centrul de Cultură și Știință Rus. Colaborăm și cu Institutul Cervantes timp de două seri, unde într-una dintre acestea ne vom încânta cu nenumărate cântece și dans latino. Un alt lucru frumos este parteneriatul cu federația și comunitățile evreiești. Vom participa la proiectul Noaptea Sinagogilor deschise în care, începând cu sâmbătă seara, de la ora 19:30 și până la miezul nopții, vom prezenta filme documentar în Sinagoga Mare din strada Vasile Adamache 11, filme ale căror regizori răspund la întrebările publicului. Mai mult decât atât, printre activități se numără și minunatul concert de muzică „Aproape departe”, de Anatol Vieru, care este în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, la Muzeul Național George Enescu”, a declarat Dan Michael Schlanger, președintele Festivalului de Film Evreiesc.

Biletele pentru evenimentele de la Cinema Muzeul Țaranului (cu excepția festivității de deschidere, unde accesul se face pe bază de invitație personală), se găsesc la casieria Cinema Muzeul Țăranului sau pe eventbook.ro. Accesul este liber la evenimentele de la Muzeul Național „George Enescu”, Institutul Cervantes și Sinagoga Mare (strada Vasile Adamache, nr. 11).

Programul complet al festivalului poate fi consultat AICI.

Festivalul de Film Evreiesc (Bucharest Jewish Film Festival) se înscrie într-o reţea care include peste 160 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival. Ediția de anul acesta a Festivalului este susținută de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ambasada Israelului la București, Ambasada Canadei la București, Ambasada Spaniei la București, Departamentul pentru Relații Interetnice, Institutul Cultural Roman, Federația Comunităților Evreiești din Romania, Comunitatea Evreilor din București, Fundația Magna Laude-Reut.