Printre noutățile apărute în colecția Cultură & Civilizație a Editurii Herald se numără și volumul „Barbarii. Civilizații dispărute” de Peter Bogucki.

Denumirea de „barbari” a fost dată popoarelor care nu cunoșteau scrierea și care au locuit în Europa la nord de Alpi, cu mii de ani înaintea erei comune și până în aproximativ anul 500 E.C., arcașul din Amesbury, Ötzi (Omul Ghețurilor) și fata din Egtved fiind câteva dintre personajele reprezentative ale Lumii Barbare descoperite în zilele noastre de către arheologi sau turiști. Peter Bogucki ne întroduce prin acest volum în lumea barbarilor așa cum a fost ea, adunând detalii despre ritualuri, viața de zi cu zi, relațiile sociale și militare, comerțul și conflictele cu Lumea Civilizată, precum și despre reprezentarea contemporană a barbarilor în cărți, filme sau jocuri video.

„Barbarii. Civilizații dispărute”: cine erau acești oameni și ce ne-a rămas de la ei

„În imaginarul colectiv, barbarii sunt înfățișați ca fiind violenți, ucigași, însetați de sânge, responsabili de căderea Romei și de alte crime împotriva umanității. Cartea de față este o încercare de a corecta această prejudecată privind populațiile barbare”, spune Peter Bogucki. Informațiile despre lumea barbară vin mai mult din descoperirile arheologice, pentru că sursele scrise ale popoarelor civilizate sunt imprecise și contestabile, ne avertizează autorul. În urma săpăturilor, s-au găsit urme de case, morminte, resturi umane și de animale, precum și locuri în care aveau loc ritualuri, cel mai cunoscut fiind Stonehenge (se pare că oamenii călătoreau de la distanțe mari pentru a ajunge la acest loc de venerație).

În preistorie, resursele oamenilor din nordul Europei proveneau din ape și păduri. Primii agricultori din Lumea Barbară au cultivat zonele din bazinele unor fluvii și râuri (Dunărea, Rinul, etc.) cu grâu, orz și mazăre și, de asemenea, creșteau vite. Multe informații despre aceste populații sunt desprinse din analizarea mormintelor. Practic, mormintele cu cameră, incluse în categoria monumentelor megalitice (pietre înalte) „sunt cele mai vizibile urme ale Lumii Barbare din mileniile al IV-lea și al III-lea I.E.C. în nordul și vestul Europei. Stonehenge, cel mai celebru sit preistoric, a fost construit în a doua jumătate a mileniului al III-lea Î.E.C. și a ridicat multe întrebări în contemporaneitate: „Dincolo de a fi un observator sau un calendar în sine, se pare că Stonehenge reprezintă mai degrabă o ilustrare a faptului cum observarea cerului ajunsese să fie înglobată în practicile oamenilor din Epoca Pietrei.” De asemenea, în zona Alpilor din Europa de Nord și Centrală s-au găsit dovezi arheologice numeroase ale existenței așezărilor din Epoca Bronzului. Mormintele care aveau formă de barcă erau destinate, se pare, unor persoane importante, cu un statut social privilegiat, în ele găsindu-se rămășițe de oameni incinerați. Gravurile și inscripțiile în piatră descoperite arătau oameni la muncă (agricultură, navigație, vânătoare) sau la serbări, animale (vite, cai, cerbi) sau conțineau spirale și cupe.

Volumul „Barbarii. Civilizații dispărute” ne conduce și în perioada timpurie a Epocii Fierului, despre care aflăm că a fost una extrem de importantă: Lumea Barbară s-a dezvoltat social și economic și a stabilit relații comerciale cu Lumea Civilizată. În mileniul I Î.E.C. comerțul cu sare a înflorit, iar populațiile care o puteau exploata din proximtitate și comercializa s-au îmbogățit. Tot în mileniul I, grecii au stabilit în sudul Franței colonia Massalia (actualul oraș Marsilia) unde au început să producă vin și obiecte de lux, folosite pentru schimburile comerciale cu populațiile barbare dinspre nord-estul Franței și sudul Germaniei. Ultimele secole ale mileniului I au venit cu o dezvoltare artistică spectaculoasă (cultura La Tène, inspirată din arta grecească și etruscă) și o îndreptare a traiului către orașele mari și fortificate.

Cucerirea romană a provocat declinul acestei culturi. „Cucerirea Galiei și a Britaniei de sud de către romani a transformat societățile autohtone din aceste zone și a condus la o diminuare a teritoriului Lumii Barbare. Barbarii care trăiau sub guvernarea romană au devenit partea integrantă din Lumea Romană”, spune autorul. Irlanda, Scoția, Scandinavia, zonele de la est de Rin și de la nord de Dunăre nu intrau sub stăpânirea romană. Relațiile dintre barbarii din afara imperiului și romani erau și de conflict, dar și de colaborare.

Ultimii barbari din istorie sunt considerați vikingii, „din cauza obiceiului lor nefericit de a jefui așezările de pe coastă și de a prăda mănăstirile, dar activitățile pașnice, precum explorarea și comerțul, constituie o moștenire a lor mai trainică”, e de părere Peter Bogucki. În prezent, cuvântul „barbar” e folosit pentru a descrie pe scurt o persoană necivilizată, lipsită de bun simț și eventual violentă, tot în acest fel fiind reprezentați barbarii și în cărți sau filme (Conan, Astérix și Obelix etc.). Autorul ne recomandă ca, dacă vrem să le facem o vizită barbarilor, „Europa este plină de muzee arheologice, precum și de situri protejate și reconstituite” care să ne ajute să aflăm cine au fost ei în realitate, cum au trăit, cum au relaționat și ce moștenire au lăsat peste veacuri.

Cartea „Barbarii. Civilizații dispărute” de Peter Bogucki poate fi găsită în colecția Cultură & Civilizație a Editurii Herald, la preț redus, cu un click AICI.