Descris de Reese Whiterspoon drept „sincer, actual și foarte captivant”, volumul „Rețeaua șoaptelor” de Chandler Baker este o carte scrisă de o femeie pentru femei, dar care ar trebui citită și de bărbați.

Oare câte femei din jurul nostru sunt luate de bune de către soți, care se așteaptă ca ele să fie și partenere excepționale, și mame dedicate, și gospodine perfecte, toate acestea în timp ce au și un serviciu cu multe ore la birou? Oare câte proaspete mame pe care le știm, întoarse la serviciu, poartă la birou masca fericirii și a împlinirii, în timp ce nu mai dorm nopțile pentru că-și alăptează copiii, sunt veșnic obosite și deprimate? Oare câte femei pe lângă care trecem zilnic au fost agresate sexual de șef sau de un coleg bărbat într-o poziție importantă la unul dintre locurile de muncă pe care le-au avut? Și oare câte dintre acestea suntem chiar noi?

„Rețeaua șoaptelor”, o carte-manifest pentru femeile de pretutindeni

Să fii femeie într-o lume a bărbaților n-a fost niciodată ușor. Să te impui la serviciu prin merite profesionale și să ajungi în posturi de conducere, în timp ce te străduiești să ții în picioare și o familie compusă din soț și unul sau mai mulți copii. Să fii luată în serios și tratată ca un om cu drepturi egale. Să ți se evalueze corect calitățile profesionale. Să ți se permită să ai grijă printre picături și de familie fără să fii privită ca un angajat incompetent și nedemn de încredere. Un exemplu: dacă un bărbat întârzie la serviciu pentru că s-a ocupat de copil, e privit ca un erou. Dacă o femeie face asta, e considerată o angajată mai slabă. Recunoașteți exemplul din viața reală, poate chiar din a voastră? 🙂 Încă unul: dacă un bărbat dă un răspuns ezitant la serviciu, colegii se gândesc că el cântărește bine lucrurile, în timp ce, dacă o femeie face acest lucru, e considerată nepregătită. Și multe alte situații în care o femeie este privită, judecată și tratată diferit de cum ar fi un bărbat.

În volumul „Rețeaua șoaptelor”, apărut la Editura Nemira, Chandler Baker vorbește deschis despre viețile femeilor de pretutindeni. Numele pe care le dă ea poate că sunt Sloane, Grace, Ardie, Katherine, Rosalita, însă aceste nume sunt multiplicate de n ori în realitate, cuprinzându-ne pe fiecare dintre noi. Femei umilite și agresate de șefi, mame tinere care se ascund la birou să își mulgă laptele în sticle pentru copiii de acasă, femei la vârsta a doua divorțate, ai căror soți le-au părăsit pentru altele și care nu-și mai găsesc echilibrul, femei violate care își cresc singure copiii rezultați în urma abuzului. Femei fictive, dar atât de reale.

Câteva angajate ale companiei Truviv află de existența unei liste cu nume de „bărbați răi”. Bărbați în poziții importante în diverse companii, care își tratează greșit angajatele, colegele. Care le spun lucruri nepotrivite sau le ating în feluri nepotrivite, deși acestea nu-și doresc. Care le codiționează urcarea în ierarhia profesională de favorurile pe care ar trebui să le facă lor. Una dintre femeile de la Truviv trece și ea pe listă numele noului lor șef, Ames, care a încercat să o agreseze cu ani în urmă și care pare să facă același lucru cu o angajată foarte tânără. Când lista iese la iveală, Ames cade de pe clădirea de birouri și toată lumea consideră că a fost o sinucidere. În plus, toti le învinovățesc pe colegele lui că l-au trecut pe listă nevinovat, că i-au distrus reputația și că, moral, l-au împins să se arunce în gol, lăsând în urmă o soție și copii mici. Sunt anatemizate și forțate să plătească despăgubiri companiei, în sume uriașe. În familii, apar sau sunt descoperite probleme latente, care izbucnesc cu furie. Profesional și personal, ele par ajunse pe marginea prăpastiei. Dar pe măsură ce acțiunea înaintează spre final, lucrurile se dovedesc departe de a fi clare și definitive.

„Rețeaua șoaptelor” de Chandler Baker este o carte-manifest despre ce înseamnă să fii femeie și cât de mare e uneori prețul plătit pentru această stare de fapt. Este despre disperare, neputință, fugă și întrebări fără răspuns. Dar este și despre forță, speranță, încredere și solidaritate. Mai ales solidaritate.

Așadar, când una dintre noi vorbea deschis, nu era niciodată doar pentru ea. Era pentru noi. Mai degrabă, ea era dispusă să se sacrifice. Încă un buștean pe rugul creat de noi, poveștile noastre, vocile noastre. Și noi stârneam flăcările. Împrăștiam adevărul. Ne alăturam corului. Îl ardeam din temelii. Distrugeam pământul, dacă era nevoie. Începeam de la zero.

Volumul se găsește cu un click AICI, la preț redus.