„Viața și opera mea” de Henry Ford nu este atât o autobiografie, cât un manual despre reușita în afaceri, despre cum trebuie să-ți tratezi muncitorii și clienții, și despre cum să livrezi servicii de calitate la prețuri cât mai accesibile.

Henry Ford a fost un industriaș american, care, pornind de jos, a fondat compania auto care îi poartă numele și care, prin viziunea sa despre construcția automobilelor, a reușit să le facă accesibile oamenilor de rând. În volumul „Viața și opera mea”, cititorul se familiarizează cu deciziile de business înțelepte pe care magnatul le-a luat în ceea ce privește alegerea materialelor, procesele de fabricație, resursa umană, costurile și prețurile de vânzare. Credința lui Ford era că afacerea trebuie condusă în așa fel încât să ofere servicii cât mai bune la prețuri cât mai accesibile, obținând profituri rezonabile, nu uriașe. Astfel, considera el, și clienții erau mulțumiți, și muncitorii din fabrici (se creau locuri de muncă la care se ofereau salarii bune), și proprietarul afacerii.

„Viața și opera mea”, un manual despre cum se crește și se menține o afacere cinstită

Henry Ford a intrat în afacerea cu automobile la 15 august 1899, într-o vreme în care lumea nu credea în automobile și nu le vedea rostul. Intenția lui era să construiască mașini folositoare și durabile, reclamele la acestea punând accentul pe utilitatea deținerii unui automobil, nu pe latura de relaxare. Scopul era să obțină o „mașină universală”, un model unic, care să fie de folos și să se plieze pe dorințele cât mai multor oameni și care să fie realizat în așa fel încât la final să coste cât mai puțin. Acest model trebuia să îndeplinească cinci criterii: să fie fabricat din materiale de calitate, simplu de folosit, suficient de puternic, fiabil și ușor de manevrat și controlat. De asemenea, Ford a introdus ideea că, după ce un client cumpără o mașină, în cazul în care are nevoie de reparații, ar trebui să se poată adresa direct producătorului, nu mecanicilor independenți, al căror scop era să ia cât mai mulți bani de la client.

Vrem să construim un fel de mașină care va dura veșnic. Nu ne încântă deloc ideea ca mașina unui cumpărător să se uzeze sau să se perimeze. Vrem ca omul care cumpără un produs de la noi să nu trebuiască să mai cumpere un altul.

Interesantă este și atitudinea pe care afaceristul o avea față de resursa umană utilizată în business-ul său. În fabricile Ford, toți angajații porneau de jos, fie că aveau studii superioare, fie că nu, practic toți erau calificați la locul de muncă. Fiecare angajat era responsabil de activitatea proprie și, dacă avea idei bune, acestea erau aplicate. Muncind, practic fiecare ajungea în cele din urmă pe postul unde era cel mai potrivit. Chiar dacă cineva se angaja ca măturător, în timp, pe baza meritelor personale, putea ajunge supraveghetor peste o echipă de muncitori care asamblau piesele. Dacă un angajat rămânea multă vreme într-un job „de jos”, era pentru că așa dorea el, pentru că îi plăcea să facă acea muncă. Uzinele angajau și invalizi, pentru că multe sarcini puteau fi îndeplinite de persoane cărora le lipsea un picior, o mână sau erau nevăzătoare.

Industriașul considera că muncitorilor trebuie să li se ofere salarii generoase, care să le recompeneze munca grea și care să le permită să aibă o viață personală liniștită. În caz de criză a afacerii, spunea el, scăderea salariilor nu e niciodată o idee bună și trebuie evitată. Dacă un om are cu ce să-și întrețină familia, să-și facă și mici plăceri și își permite să și pună deoparte pentru viitorul copiilor, el se poate concentra la muncă și va da ce e mai bun din el. Astfel, afacerea în sine va înflori, aducând beneficii proprietarului și clienților. Ce încerca Ford era să mențină acest cerc funcțional, bazat pe corectitudine, în care serviciile să fie excepționale, iar munca tuturor să fie răsplătită pe măsură.

De asemenea, afaceristul nu încuraja împrumuturile. Acestea, spunea el, ar trebui luate în calcul doar atunci când nu ai cu adevărat nevoie de ele. Poți lua un împrumut pentru extinderea afacerii, dar în niciun caz pentru a acoperi cheltuielile exagerate sau administrarea incompetentă a business-ului.

Risipa se compensează prin economie; proasta administrare se redresează prin inteligență. Niciuna dintre soluții nu are de-a face cu banii. De fapt, în unele condiții, banii sunt chiar dușmanul acestor soluții.

Succesul în afaceri al lui Henry Ford și revoluția pe care acesta a creat-o în industrie se datorează unor principii de la care acesta nu s-a abătut și pe care considera că ar trebui să le adopte orice afacerist. Când prestezi un serviciu, trebuie te bazezi pe următoarele, era de părere Ford:

1. Să nu-ți fie teamă de viitor și de faptul că ai putea eșua.
2. Să nu te intereseze competiția, în sensul de a vrea să furi afacerea altuia.
3. Să pui serviciul înaintea profitului (prima ta grijă să fie oferirea unui serviciu foarte bun și așa vei ajunge să ai și profit).
4. Să nu cumperi ieftin și să vinzi scump. Mai întâi, asigură-te că ai transformat produsul cumpărat într-unul bun pentru consumator.

Nicio muncă interesantă nu e grea. Sunt întotdeauna sigur că obțin rezultate – întotdeauna apar dacă lucrezi din greu.

Cred că titlul original al cărții, „My life and work” (Viața și munca mea), arată mai clar ceea ce autorul dezvăluie în paginile acesteia: filosofia lui sănătoasă de muncă, principiile după care s-a ghidat, ideile pe care le-a pus în practică pentru a-și crește afacerea cu mașini și modalitățile în care a rezolvat inerentele probleme, susținând munca responsabilă și respectul față de lucrători și față de clienți și descurajând specula. Deși pune accentul pe vizionarismul lui Ford, surprinzând justețea și umanitatea modelului său de business, volumul nu omite nici informațiile care nu îi fac cinste magnatului, și anume susținerea unor idei antisemite și interzicerea angajării femeilor căsătorite în fabricile sale, dacă soții lor aveau serviciu.

Volumul „Viața și opera mea” de Henry Ford poate fi găsit pe site-ul Editurii Herald, cu un click AICI.