Nu știți ce să mai treceți pe lista cu cărți de citit în 2020? Notați, vă rog, „Când iese pustnica păianjen” de Fred Vargas, mai ales dacă vă plac intrigile polițiste.

M-am întâlnit prima dată cu scrierile lui Fred Vargas anul trecut, când am citit cu încântare „Timpuri glaciale” (ca să fac și rime). Autorul e de fapt o autoare de origine franceză, Frédérique Audoin-Rouzeau, de meserie istoric și arheolog, care a lucrat și în epidemiologie. Nu întâmplător, deci, o să găsiți prin cărțile ei întâmplări și personaje care au de-a face cu istoria, cu săpăturile arheologice sau cu boli și vaccinuri. 🙂 „Când iese pustnica păianjen”, al unsprezecelea și cel mai recent roman din seria dedicată comisarului Adamsberg, a apărut și la noi în traducere la Crime Scene Press, iar pentru mine s-a dovedit una dintre cele mai bune cărți citite în ultimele luni. Să vă spun de ce mi-a plăcut!

Cărți de citit în 2020: „Când iese pustnica păianjen”

Știți cum e când începi să citești o carte și imediat te simți acaparat de acțiune și te simți atât de confortabil în ea, încât ai impresia că începi să locuiești în cartea cu pricina? „Când iese pustnica păianjen” e în felul ăsta. Cum, o să ziceți, să locuiești într-o carte polițistă, în care oamenii mor, criminalii umblă liberi și așa mai departe? Da, pentru că acest roman nu e plin de sânge, nici de acte de violență ultra șocante, iar cineva veghează de partea dreptății. Clar, există un criminal, dar nici pe departe unul convențional și clar, există niște victime, dar ți-e tare greu să te uiți la ele ca la niște victime reale și mai că nu te bucuri că au sfârșit-o așa cum se întâmplă.

Totul se învârte în jurul comisarului de poliție parizian Adamsberg. Un omuleț pe care dacă îl vezi pe stradă nici nu-l observi, cu atât mai puțin nu-ți dai seama că e polițist. Un tip între două vârste, cumpătat la vorbă, care poartă două ceasuri de mână (dintre care nici unul nu funcționează) și care își notează într-un carnețel cuvintele pe care nu le știe sau fraze-cheie pentru anchetă. Un șef blând, care nu se enervează decât dacă un coleg „se tâmpește” și nu-l mai vede așa cum e (sau dacă simte miros de pește mort în birou). 🙂 Sub toate acestea, se ascunde o minte sclipitoare, care distinge nelegiuirile de la o poștă, care poate vedea „în ceață”, care e în stare să descopere, să urmărească și să lege fire invizibile pentru ochii altora, într-o manieră imperturbabilă.

Adamsberg a lăsat ca ședința să înceapă în tăcere, în clinchetul obișnuit ale ceștilor de cafea și al lingurițelor puse pe farfurioare. Nu a ales tăcerea ca să sporească tensiunea care și așa era destul de intensă, ci pur și simplu pentru că dorea să noteze o frază în carnetul său: „Dacă se poate scădea puterea veninului de păianjen pentru a obține un tratament împotriva impotenței, este oare posibil să reacționeze și în sens invers și să fie amplificat, așa cum din vinul distilat se obține un rachiu de 70º?”

El e cel care, auzind de trei bătrâni decedați după ce au fost mușcați de păianjenul pustnic, începe să caute indicii despre morțile și mai ales despre viețile lor. Pentru că veninul unui asemenea păianjen nu poate ucide un om. El e cel care începe să sape în trecutul celor trei, activându-și o parte din echipă, în timp ce restul colegilor îl privesc ca pe un dezaxat care nu mai știe ce e demn de o anchetă și ce nu. El e cel care, ca un păpușar silențios și amabil, dirijează toate acțiunile cu o așa măiestrie, încât bucățile de adevăr apar treptat, ca feliile de portocală când decojești fructul. Chiar dacă între timp lista morților se lungește tot mai tare.

Adamsberg nu e un supraom. Și el greșește, și pe el îl duc presupunerile în locuri în care nu se află nimic. Și el se simte pierdut, dar nu într-atât încât să nu poată fi reparat de o întâlnire cu fratele său, care îi face legătura între cazul la care lucrează și niște amintiri din copilărie îngropate atât de adânc încât îl lasă fără cunoștință chiar și când abia le percepe cu vârful gândurilor. Și nu într-atât de pierdut încât să nu se lase limpezit de o garbură cu varză, degustată țărănește la un local din zona lui de baștină. 🙂 De-asta o să vreți să locuiți în carte, ca să îl urmăriți îndeaproape cum clădește pas cu pas imaginea hidoșeniei lumii și să vă aflați în siguranță sub pavăza lui. Mai ales că nu e singur. Fiecare dintre colegii și colegele lui e o enciclopedie, o ființă cu anumite ciudățenii, dar curajoasă și răzbătătoare. Fiecare este un alt tip de polițist și fiecare poate da tot ce are mai bun dacă știi cum să-l iei.

Treceți „Când iese pustnica păianjen” de Fred Vargas pe lista cu cărți de citit, apoi chiar citiți-o și n-o să vă pară rău. Are o acțiune incredibil de complexă, de frumos construită și de plină de surprize până la ultimele pagini, încât gustul vostru pentru lecturi grozave va fi satisfăcut cu prisosință. Găsiți romanul pe site-ul Crime Scene Press, la preț redus.