Una dintre aparițiile recente în colecția Autobiografia a Editurii Herald este volumul „Libertate în exil” scris de Dalai Lama, în traducerea lui Ines Simionescu.

Dalai Lama este liderul spiritual al poporului tibetan. „Dalai” este un cuvânt mongol, care înseamnă „ocean”, iar „Lama” este un termen tibetan care înseamnă „învățător”, „guru”. „Libertate în exil” este autobiografia actualului Dalai Lama, Tenzin Gyatso, născut pe 6 iulie 1935, în care acesta vorbește despre copilăria lui în Tibet, descoperirea ca Dalai Lama, numirea ca lider politic al statului și confruntarea cu regimul comunist impus de chinezi, fuga în India și munca sa în sprijinul refugiaților tibetani, în speranța redobândirii independenței Tibetului.

Cărți de citit în 2020: „Libertate în exil”

Născut într-un sat din nord-estul Tibetului, într-o familie de fermieri cu 16 copii, dintre care șapte au supraviețuit până la maturitate, tânărul pe numele său real Lhamo Thondup a fost descoperit în jurul vârstei de 3 ani de către o delegație guvernamentală de căutare ca fiind noua încarnare a lui Dala Lama. Copilul a fost dus mai întâi la o mănăstire unde se afla și unul dintre frații săi mai mari, apoi în capitală, în Lhasa, unde a mai fost lăsat să copilărească un an înainte de a fi înscăunat la sediul guvernului tibetan. După ce a fost uns ca novice, a început să primească educația de bază (citit) și, cu toate că nu avea voie să aibă prieteni de vârsta lui, a dezvoltat relații bune cu cei trei tutori ai săi și cu alți trei bărbați care îi serveau drept însoțitori.

La 17 noiembrie 1950, pe când avea dor 15 ani, a fost înscăunat ca lider al Tibetului, în umbra amenințării grupării comuniste chineze AEP (Armata de Eliberare a Poporului), care intenționa să elibereze Tibetul „din mâinile agresorilor imperialiști”. Dalai Lama nu a avut totuși cum să împiedice semnarea unui acord între RP Chineză și guvernul local din Tibet, chinezii angajându-se să expulzeze forțele imperialiste și să întoarcă Tibetul la patria-mamă, China. În realitate, după cum punctează Dalai Lama în carte, nu era vorba decât de o ocupare abuzivă a Tibetului de către China, mascată într-o colaborare utilă ambelor țări.

Ideea „întoarcerii” Tibetului „la Patria-mamă” era o invenție nerușinată. Tibetul nu a făcut parte niciodată din China. […] În plus, popoarele noastre sunt distincte din punct de vedere etnic și rasial.

La invitația împăratului Mao, tânărul Dalai Lama s-a deplasat în China, iar în timpul lunilor petrecute acolo a devenit convins că „ar fi posibil să realizăm o sinteză a doctrinelor budiste și marxiste pure care s-ar dovedi cu adevărat o modalitate eficientă de a face politică”. A fost încântat de progresele industriale ale Chinei, însă a observat că oamenii cu care intra în contact se temeau să spună ce gândesc, ba chiar păreau să se teamă pentru viețile lor. De altfel, autoritățile îl împiedicau să stea de vorbă cu chinezii de rând. Însă unul dintre oficialii lui a reușit să aibă întâlniri cu oameni din popor și i-a transmis liderului tibetan că printre ei domina sărăcia și teama și erau manipulați prin minciunile autorităților.

Deși în Lhasa chinezii se comportau civilizat, în restul Tibetului aveau un comportament opresiv care s-a înrăutățit în timp, față de prorpietarii de pământuri și față de călugări. Aceștia din urmă au fost mai întâi hărțuiți, iar ulterior abuzați, atacați și uciși, mănăstirile distruse, iar populația îndoctrinată împotriva religiei. Astfel, revenit acasă, Dalai Lama s-a convins că, de fapt, chinezii nu doreau o lume mai bună, ci erau doar „o adunătură de fanatici înguști la minte”.

După o călătorie în India, unde a observat un comportament al autorităților total diferit de cel al chinezilor, apropiații au încercat să-l convingă să rămână acolo, dar s-a întors în Tibet, decis să le mai dea o șansă „eliberatorilor”. Mesajele sale către Mao au rămas fără răspuns, iar reprezentanții acestuia în Tibet și-au continuat acțiunile opresive.

Astfel, la 31 martie 1959, Dala Lama, însoțit de 80 de oficialități tibetane, a plecat în exil în India, unde, după câteva halte, s-au mutat defintitiv la Dharamsala, stabilind acolo Guvernul Tibetan în Exil. Zeci de mii de refugiați l-au urmat în India, au fost acceptați de autorități care le-au oferit slujbe, iar pentru copiii tibetani s-au înființat școli. Dalai Lama și-a pus la dipoziție toată averea pe care o moștenise pe baza funcției sale pentru a construi un viitor poporului său, deși, după cum recunoaște în carte, mulți dintre cei care ar fi trebuit să pună la lucru acești bani în sprijinul oamenilor, și-au tras partea lor și au lăsat lucrurile neterminate.

Însă libertatea de mișcare pe care o avea în India, i-a permis liderului Guvernului Tibetan în Exil să întreprindă acțiuni care să vină în sprijinul poporului său, să solicite ajutor internațional și să facă tot ce poate pentru oamenii pe care i-a întâlnit în peregrinările sale: „Ori de câte ori mă întâlnesc cu oamenii, scopul meu este să-i ajut în orice fel pot și, de asemenea, să învăț tot ce pot”.

La momentul scrierii cărții „Libertate în exil”, Dala Lama se afla de 31 de ani în afara granițelor țării sale. Volumul îl arată ca pe o persoană înțeleaptă, deschisă la minte, preocupată de pace și de înțelegerea între oameni și popoare. Deși o ființă profund religioasă și legată de tradițiile tibetane, a considerat mereu că oamenii nu ar trebui să se războiască din cauza credințelor religioase și că nu trebuie să fii religios ca să faci lucruri bune.

Este credința mea fermă că toate religiile vizează să-i facă pe oameni mai buni și că, în ciuda diferențelor filosofice, unele dintre ele fundamentale, toate au ca scop să ajute umanitatea să-și găsească fericirea. […] Orice faptă realizată dintr-o motivație bună este un act religios.

Volumul „Libertate în exil” scris de Dalai Lama se găsește la preț redus cu un click AICI.