Unul dintre cele mai aclamate spectacole de teatru produse de ARCUB, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, regizat de Eugen Jebeleanu, se va juca loc luni, 17 februarie, la Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei, de la ora 20:00.

O montare care la ARCUB s-a jucat mereu cu casa închisă, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” beneficiază, în luna februarie, de un spațiu mai generos pus la dispoziție de Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei, care dispune de o capacitate de 300 de locuri. Astfel, ARCUB, cu sprijinul Teatrului Bulandra, vine în întâmpinarea cererii mari a publicului de teatru de a viziona acest spectacol.

La aproape o lună de la participarea din cadrul Festival Amiens Europe din Franța (14 ianuarie 2020), reprezentația spectacolului „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” de la Teatrul Bulandra se va desfășura în prezența juriului de nominalizare al Galei Premiilor UNITER 2020.

Declarat spectacolul anului 2019 de cei mai mulți critici de teatru din România, în cadrul unei anchete realizate de revista Dilema veche, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” este o coproducție teatrală internațională, realizată de ARCUB și Compagnie des Ogres. Pe un text scris de tânărul dramaturg francez Yann Verbugh, spectacolul lui Eugen Jebeleanu se înscrie în stilistica teatrului contemporan, care interoghează valorile societății în care trăim și reflectă schimbările sociale și politice de astăzi.

„Spectacolul își propune să chestioneze tineretul european de azi, pornind de la povești intime, de la mica istorie, pentru a da relief marii istorii, pentru a vorbi despre poveștile personale, despre propriile noastre frici, bariere, limite, frontiere de depășit (…)” (Eugen Jebeleanu, regizor)

Durata spectacolului: 150 minute
Distribuția: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani și se desfășoară în limbile română, engleză, franceză, germană, berberă. Supratitrarea existentă face parte din conceptul spectacolului multilingvistic, asigurând înțelegerea de către public a tuturor momentelor.

Biletele costă 50 lei si se găsesc online pe arcub.ro sau bilet.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani, nr. 84-90) și a Teatrului Bulandra – Sala Liviu Ciulei.