MNAC vă invită la vernisajul noului sezon expozițional – Arta ca liant  social – miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 17:00-22:00. Accesul se face la ora 21:00, cel târziu.

Cu ocazia deschiderii noului sezon expozițional, Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) extinde experiența muzeală în aer liber, unde se pot respecta regulile de distanțare. Doar primii 500 de vizitatori vor putea ajunge până în fața muzeului, unde o scenă cu muzică live, un bar și ecrane cu vizualuri din vechile și noile expoziții vor umple timpul de așteptare pentru accesul în muzeu. Restul vizitatorilor vor putea intra pe măsură ce alți oameni părăsesc evenimentul. Printre expozițiile care vor putea fi văzute în noul sezon se numără Radu Comșa – Discuție reducționistă în 4 culori, Petru Lucaci – Material-Scapes și Văzând istoria 1947-2007.

În vederea desfășurării evenimentului în condiții de siguranță, MNAC a implementat normele stabilite de autorități și apelează la cooperarea participanților la vernisaj.

  • Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască, atât în aer liber, cât și pe toată durata vizitei în muzeu;
  • Termometrizarea noncontact a vizitatorilor și triajul observațional. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces la eveniment;
  • Respectarea de către participanți a distanțării de minimum 2 m față de alte persoane;
  • Vor exista soluții dezinfectante la intrarea în spațiul delimitat al evenimentului;
  • Vizitatorii vor fi îndrumați pe fluxuri de intrare și de ieșire separate, atât la interior, cât și în aer liber, pentru a facilita menținerea distanței fizice.

Biletul de intrare costă 20 lei. Mai multe informații despre expoziții și despre programul evenimentelor din seara de 10 iunie găsiți AICI.