Deși citesc preponderent literatură, de data asta m-am oprit la un volum pe teme de sănătate: „Planul de recuperare a sistemului imunitar” de dr. Susan Blum.

Într-o perioadă în care ordinea mondială este dată peste cap din cauza unei pandemii, volumul „Planul de recuperare a sistemului imunitar”, apărut la Editura Herald, se potrivește în peisaj pentru că ne oferă îndrumări pentru o viață sănătoasă, cu explicații științifice. Cartea este dedicată în special suferinzilor de boli autoimune (poliartrita reumatoidă, boala inflamatorie intestinală, diabetul, psoriazisul etc.), dar cred că oricare dintre noi poate extrage câteva învățăminte din ea.

Dr. Blum, profesor la Mount Sinai School of Medicine din New York și fondatoarea Blum Center for Health, care a fost diagnosticată cu ani în urmă cu o afecțiune tiroidiană, a scris această carte pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de boli autoimune cu sfaturi care ajută la atenuarea simptomelor acestor boli, la reducerea dozelor de medicamente prescrise și, în esență, la creșterea calității vieții.

„Planul de recuperare a sistemului imunitar” sau cum să înțelegem mai bine bolile și să ne tratăm mai eficient

Deși nu sufăr de niciuna dintre bolile despre care vorbește Dr. Blum în acest volum, am citit cu interes cartea. Autoarea nu aruncă, pur și simplu, niște sfaturi la întâmplare, ci detaliază trăsăturile bolilor, vorbește despre efectele hranei asupra lor, povestește despre propria experiență cu boala și despre cum sunt conectate stresul, hormonii, reacția corpului la infecții și multe altele.

Cred că lectura este una utilă, deoarece ne ajută să ne cunoaștem mai bine organismul, să aflăm în ce fel ceea ce mâncăm și ceea ce trăim se răsfrânge asupra stării de sănătate fizică și mentală și în ce fel ne putem schimba stilul de viață în beneficiul nostru. Totul este explicat cu claritate, într-un limbaj accesibil, fără termeni medicali greu de înțeles. De asemenea, pentru persoanele care nu doresc să citească tot, separarea pe capitole distincte a acestui volum consistent e de ajutor în alegerea temei de interes.

În primul capitol, dr. Blum prezintă noțiunile fundamentale despre bolile autoimune, plecând de la funcția și rolul sistemului imunitar și ajungând până la cauzele acestor boli și caracteristicile fiecăreia, cu simptome și analizele pe care ar trebui să le solicităm de la medic. În capitolul al doilea, ni se prezintă în linii mari felul în care ceea ce mâncăm și bem se răsfrânge asupra sănătății noastre, ce alimente contribuie la inflamarea țesuturilor și ce alimente sunt recomandate pentru îmbunătățirea funcției imunitare.

Al treilea și al patrulea capitol sunt despre hrana utilizată ca medicament, detaliind efectele alimentelor asupra sănătății și oferind o serie de rețete care să vină în sprijinul sistemului imunitar (cremă de spanac, somon mediteranean în crustă de ierburi, brioșe cu migdale și afine etc.). Capitolele 5, 6 și 7 ne ajută să înțelegem legătura dintre boală și stres: reacția corpului la stres, oboseala suprarenală, stresul și sistemul imunitar, factorii de stres și cum poate fi schimbat stilul de viață pentru a gestiona stresul, precum și rețete care să fortifice glandele suprarenale și să stabilizeze glicemia (ouă bătute cu pesto, piure de cartofi dulci cu scoțișoară, pui cu cocos și sos de migdale și lămâie verde etc.).

Capitolele 8, 9 și 10 sunt dedicate intestinelor, autoarea vorbind despre legătura dintre flora bacteriană sănătoasă și sistemul imunitar, despre reglarea digestiei și tratarea problemelor intestinale, precum și despre rețete de ajutor care să faciliteze funcția bacteriilor și să vindece mucoasa intestinală (batoane granola de casă, verdețuri usturoiate în ulei de cocos, burgeri de curcan etc.). Capitolele 11, 12 și 13 sunt despre cum procesează ficatul toxinele, cum ne afectează expunerea la toxine precum diverse medicamente, pesticide, arsenic etc. și rețete care susțin sănătatea ficatului (supă de linte roșie, burgeri cu fasole neagră, smoothie de afine și spanac etc.). Ultimul capitol se axează pe rolul infecțiilor în declașarea și avoluția anumitor afecțiuni autoimune.

Volumul „Planul de recuperare a sistemului imunitar” de dr. Susan Blum poate fi găsit la preț redus pe site-ul editurii Herald.