Ediția 2020 a Concursului Internațional George Enescu, programată să se desfășoare între 29 august și 20 septembrie, va fi reorganizată în două faze distincte.

Astfel, primele două etape ale Concursului Internațional George Enescu 2020 vor fi organizate în online în luna septembrie, conform calendarului inițial, iar Semifinalele și Finalele fiecărei secțiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din București. Accesul publicului la gala de deschidere și la primele două etape va fi exclusiv online și gratuit, iar spectatorii care au achiziționat bilete și abonamente își vor primi banii înapoi.

Măsura a fost luată de organizatorul Concursului, ARTEXIM, în urma unei consultări cu membrii juriilor și cu directorul artistic al Festivalului și Concursului Enescu, Vladimir Jurowski, în contextul agravării situației generate de pandemie, pentru a proteja sănătatea tinerilor muzicieni, artiștilor implicați în procesul de jurizare, publicului și echipei de organizare.

Pentru fiecare dintre primele două etape ale competiției, concurenții vor trimite Comitetului de organizare înregistrări ale interpretării lor, până la datele de 24 august (violoncel), 31 august (vioară) și 6 septembrie (pian) conform repertoriului ales inițial, iar membrii juriului vor analiza de acasă primele două etape ale Concursului. Toate înregistrările trimise de concurenți vor fi publicate pe website-ul Concursului www.festivalenescu.ro pentru iubitorii muzicii clasice.

Concursul Enescu 2020 va începe conform programului pe data de 29 august, cu Concertul de Gală anunțat inițial, la care publicul va avea acces gratuit, pe site-ul precizat.

Spectatorii care au cumpărat bilete și abonamente pentru ediția 2020 își vor primi integral banii înapoi, de la Eventim.

Procedura este următoarea:

  • Toți cei care au achiziționat bilete direct de pe site-ul Eventim.ro vor primi o informare pe email din partea Eventim cu privire la începerea procesului de rambursare automată a banilor pentru biletele achitate. Sumele vor fi returnate în conturile din care au fost efectuate plățile.
  • Cei care au cumpărat bilete din rețeaua magazinelor partenere Eventim vor returna biletele la punctul de vânzare de unde a fost făcută achiziția.
  • Cei care au efectuat achiziția de la punctele de vânzare Eventim sau de la sediu vor transmite un mesaj cu datele de comandă și numele cumpărătorului la adresa de email contact@eventim.ro
  • Pentru mai multe detalii sau informații, puteți trimite un mail la adresa contact@eventim.ro sau să apelați numărul de telefon 0730240249 de luni până vineri în intervalul orar 10.00-18.00.