Cunoscută publicului în special pentru activitatea din grupul umoristic Vouă și participarea la emisiunea Te cunosc de undeva, Maria Buză este o actriță care își iubește meseria și spectatorii. Despre spectacolul în care poate fi văzută pe 1 august, la Teatrul Elisabeta, și personajul pe care îl interpretează, dar și despre începuturile ei în teatru ne povestește în cele ce urmează.

Cum ați trăit, ca artist, perioada de izolare, atât profesional, cât și personal?

Este incredibil ce se întâmplă. E greu să ne obișnuim să nu facem nimic! Vorba vine… Ce-i drept, în perioada de izolare ne-am bucurat de fiecare colţișor al casei, ne plimbam din cameră în cameră, am gătit bunătăți, sertarele au fost scotocite şi toate lucrurile puse în ordine. Soţul îmi spune că până la urmă a fost cea mai frumoasă vacanţă a noastră! Profesional, am fost şi suntem dărâmaţi. Debulosaţi total. Este greu să ne reorganizăm, să ne refacem programele şi să putem să mergem mai departe. Dar vom reuși noi în final să trecem peste această pacoste.

Ce se întâmplă în prezent în lumea teatrului, în aceste condiții de restricție a interacțiunilor dintre un număr mare de persoane?

Lumea teatrului înseamnă interacțiune, întâlnirea artistului cu publicul, bucuria actului artistic şi creator în ochii spectatorului şi să-ţi primeşti premiul cel mare, aplauzele. Altfel, totul îşi va pierde sufletul, umanitatea, iubirea şi va deveni o mașinărie controlată cu telecomanda.

Pe 1 august, iubitorii teatrului vă pot vedea în rolul Suzette, în comedia „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!”, produsă de Teatrul Elisabeta. Cum ați fost cooptată în acest proiect și ce le-ați transmite spectatorilor pentru a veni să-l vadă?

1 august va fi ziua când voi avea cele mari emoții din viaţa mea pe scena teatrului. Voi debuta în pandemie cu un rol care mi-a adus multă apreciere din partea publicului şi admirație de care sunt foarte mândră şi pentru asta trebuie să îi mulţumesc colegului şi prietenului meu, regizorul Puiu Şerban, care a format o echipă de actori fabuloasă printre care mă număr şi eu. Spectacolul „Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc!” este o continuare a piesei de succes „Boeing, Boeing” şi are un public numeros la fiecare reprezentație. Pentru cei care vor să ia o gură de aer şi să râdă pe înfundate, le recomand pe 1 august să nu stea pe gânduri şi să vină la teatru. Nu vor regreta nici banii daţi pe bilet şi nici timpul petrecut cu noi.

Cum ați descrie-o pe Suzette, personajul pe care-l jucați în „Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc!”?

Suzette este un personaj care ar vrea să îşi vadă de treabă şi să se ocupe de treburile pentru care a fost angajată, dar situațiile în care intră şi ce anume trebuie să „descoasă” îi vor pune la lucru imaginația și inteligența şi astfel avem de a face cu un personaj spumos şi adorabil, spre încântarea publicului care urmărește povestea de fiecare dată cu sufletul la gură. Am cunoştinţe care au văzut spectacolul deja de câteva ori şi aceleași emoții le au de fiecare dată. Le-am explicat că finalul e acelaşi şi să nu se aştepte la altceva pentru că vin ei să vadă piesa de 10 de ori.

Să ne întoarcem puțin în trecut. Cine simțiți că v-a fost cel mai mare sprijin la începutul carierei de actor și de la cine ați avut cel mai mult de învățat pe plan artistic?

O, la începuturi! Am urcat pe scena Teatrului Național din București la debut alături de minunatele doamne actrițe Leopoldina Bălănuţă, Ileana Stana Ionescu, Mariana Mihuţ, Rodica Popescu Bitănescu, Tamara Creţulescu, şi bineînțeles, de colega mea Tania Popa. Inima îmi stătea când începea spectacolul. Aerul se termina, sângele în vene se oprea. Doamne, Dumnezeule pentru câteva clipe muream şi înviam şi numai eu ştiu prin ce treceam. Dar am învăţat multe despre ceea ce înseamnă această meserie. Domnul profesor și regizor al spectacolului Ion Cojar a fost îndrumătorul nostru, al tuturor generațiilor care au avut șansa să îl asculte şi să stea în preajma sa.

Care a fost cel mai drag rol pe care l-ați avut vreodată?

Cel mai drag rol e cel de la debut, Smărăndiţa din spectacolul „O batistă în Dunăre” de D.R. Popescu, dar mai apoi am avut parte de multe alte roluri. Și, ca şi atunci când ai copii, pe primul îl iubeşti de nu mai poţi, pe ceilalți îi adori şi nu ştii care este cel mai bun şi mai frumos!

Există vreun rol pe care vi l-ați dori, dar pe care încă nu ați ajuns să îl jucați?

Rolurile sunt la îndemâna regizorilor şi a creatorilor de spectacole. Cum ţi-e locul, dacă e locul, acolo îţi va fi rostul. Atât timp cât nu depinde de mine, nu îmi doresc ceva anume. Ştiu doar că vreau să fiu pe scenă… şi să mă bucur de cât mai multe roluri şi spectacole frumoase.

Care considerați că sunt avantajele și dezavantajele vieții de actor în România?

Balanța este în favoarea avantajelor, bineînțeles. O meserie în slujba oamenilor pentru bucuria lor nu îţi poate aduce decât fericire şi mulțumire. Ţi se intoarce doar în niște priviri şi zâmbete ale trecătorilor atunci când te recunosc. Acum mi-e dor de scenă, de teatru, de cântec şi oameni frumoși cu care să vorbim şi altceva decât despre vedeta momentului, Corona. Hai la teatru în aer liber!