A doua ediție a expoziției NeoNlitic este deschisă publicului între 14 și 28 noiembrie, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București.

Vernisajul are loc pe 14 noiembrie și poate fi vizionat online, atât pe pagina de Facebook a NeoNlitic, cât și pe cea a MNIR. Programul de vizionare este miercuri-duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

Expozanții NeoNlitic sunt artiști din trei țări: Alex Manea (RO), Ana-Maria Panaitescu (RO), Astian Rey (UKR), Schoppel Cut (RO), Evghenia Gritscu (UKR), Gergana Ivanova (BG), Denisa Grosu (RO), IRLO (RO), Ina Valentinova (BG), Lora Markova (BG), Neno Belchev (BG), Sofia Hussein (BG), Teodor Ștefan (RO), Tatiana Zubchenko (UKR), Daniel Loagăr (RO) și Andrei Cornea (RO). Alături de ei vor expune și artiștii români invitați – Marian Codrea, Marius Gheorghe, Raluca Băjenaru, Roxana Tomescu și Andreea Toma.

Artiștii aduc la un loc lucrări de mixed media, instalații luminoase, sculpturi din lemn, rășină, metal, picturi, obiecte din ceramică și material textil, animație și video mapping, toate creațiile având ca sursă de inspirație motivele estetice ale culturilor preistorice: Hamangia, Cucuteni-Trypillia și Gumelnița.

Expoziția NeoNlitic este curatoriată de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, doctor în istoria artei și curator independent. Până să ajungă la București, proiectul NeoNlitic a călătorit în Bulgaria și Ucraina.

Tot cu această ocazie vor fi expuse și 21 de artefacte, plastică antropomorfă și ceramică neo-eneolitică, din patrimoniul MNIR, exponate inedite cu valoare istorică și estetică.

Biletele pentru vizitarea MNIR pot fi achiziționate direct de la casa de bilete a muzeului. Pe durata vizitei, trebuie respectate regulile sanitare (purtarea măștii care să acopere nasul și gura, utilizarea dozatoarelor cu dezinfectant la intrare, accesul permis doar în grupuri de 3 persoane, cu excepția familiilor mai numeroase).

NeoNlitic este un proiect inițiat de Wood Be Nice, atelier de fotografie pe lemn, colaj și design de obiect, în anul 2018, cu scopul de a prelua elemente artistice străvechi și de a valorifica patrimoniul cultural comun și estetica civilizațiilor primitive ale căror vestigii au fost descoperite pe teritoriile celor trei țări. Pentru materializarea acestui proiect s-au folosit tehnici moderne de creație artistică și materiale upcycled.