Colecțiile Istorie și Cărți pentru copii ale Editurii Meteor Press s-au îmbogățit în aceste zile cu câteva titluri interesante.

„În echipa lui Stalin. Anii periculoşi din politica sovietică” de Sheila Fitzpatrick

Cartea cercetătoarei australiene Sheila Fitzpatrick relatează istoria echipei lui Stalin, unul dintre cei mai longevivi şefi de stat din secolul al XX-lea, aflat în fruntea celui mai mare imperiu totalitar din lume, echipă uimitoare şi ea prin aceeaşi longevitate. Unii dintre membrii ei ‒ Molotov, Mikoian, Voroşilov, Kaganovici, marii supravieţuitori ‒ au rămas alături de conducător în toţi cei 25 de ani cât s-a aflat la cârma Uniunii Sovietice şi au trecut împreună prin momente de oroare din istoria ţării.

Viaţa lor politică s-a împletit strâns cu cea socială, familiile se cunoşteau, locuiau uneori în acelaşi apartament sau îşi făceau vizite la vile, dar nu neapărat din prietenie, ci din dorinţa şi nevoia de a fi la curent cu toate detaliile din viaţa rivalilor.

Exemplificând cu documente şi fapte istorice dorinţa membrilor echipei ‒ sau a bandei cum este numită de alţi cercetători ‒ de a rămâne în preajma lui Stalin, unde se credea că au putere, fără a avea în realitate altă putere decât să i se supună, să-l aprobe şi să accepte să se îmbete alături de el în fiecare noapte ‒ autoarea este de părere că putem vedea aici o monstruoasă putere difuză, exercitată de persoane invizibile împotriva tuturor, gata să distrugă tot, dar să se şi autodistrugă.

Stalin vorbeşte mereu despre acei „ei“, care întocmesc dosare despre fiecare membru al nomenclaturii, nu cu un scop anume, ci pentru a putea recurge la el când va fi cazul. Stalin ridică „neputincios“ din umeri, spunând că „şi despre el însuşi au un ditamai dosarul“.

„Reîntoarcerea în Reich. Misiunea secretă a unui refugiat evreu împotriva Germaniei naziste” de Eric Lichtblau

„Reîntoarcerea în Reich” este remarcabila poveste a lui Fred Mayer, un evreu german care a fugit din Germania nazistă și care s-a întors în teritoriile ocupate pentru a conduce o misiune secretă în spatele liniilor inamice.

Recrutat de OSS, precursoarea CIA, Freddy a fost parașutat în Alpii austrieci împreună cu refugiatul olandez Hans Wynberg și dezertorul nazist Franz Weber. Înfruntând pericolul permanent, cei trei au reușit să obțină și să transmită informații vitale pentru Aliați, contribuind semnificativ la efortul de război, cu doar trei luni înaintea victoriei.

Mai mult, deși a fost capturat de Gestapo și torturat cu bestialitate, Freddy a reușit în mod surprinzător să-l convingă pe liderul nazist al regiunii să se predea forțelor aliate care înaintau decisiv. O poveste impresionantă și captivantă despre eroism, determinare și spirit de sacrificiu.

„Opriți trenul!” de Geraldine McCaughrean

Vestul nu a fost doar sălbatic, ci și întins pe mii de kilometri, locuit la început doar de indieni. Apoi au venit albii, care au făcut drumuri, căi ferate, orașe. Inclusiv orașul Florence, Oklahoma.

Lumea s-a schimbat pentru Cissy Sissney atunci când a sărit în necunoscut, din trenul în care ea, familia ei și alți câțiva zeci de oameni s-au urcat plini de speranță și încredere. Lumea s-a schimbat nu doar pentru că un nou oraș urma să apară pe harta statului Oklahoma, ci și pentru că apariția aceasta aducea cu ea suferință, greutăți, foame, izolare.

Trenul din care fetița curioasă și plină de întrebări a coborât în pustietatea imensă, a luat cu el toate nădejdile, speranțele și micile ei bucurii. A abandonat-o. I-a dat în schimb lacrimi și disperare. Însă totul se terminase pentru ea? Nicidecum. Pentru că trenul acesta trebuia să îi aducă înapoi speranța. Și nu numai ei, ci întregului oraș.

Cărțile pot fi comandate pe www.librarul.ro sau www.meteorpress.ro.