„Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo, care a primit The Booker Prize în 2019, este cea mai surprinzătoare carte pe care am citit-o anul acesta.
Când am primit volumul „Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo apărut la Editura Corint, în colecția Fiction, nu m-am repezit să-l citesc. M-am ocupat de alte cărți, iar pe aceasta am tot ocolit-o, nu știu exact de ce, mă temeam că n-o să-mi placă. Însă imediat ce mi-am făcut curaj și am început să citesc, mi-am dat seama că greșisem grav în așteptările mele. Romanul este unul atât de profund, de analitic și de emoțional, mergând până în cele mai adânci cotloane ale sufletului feminin, încât îl citești cu inima bătând mai tare, cu compasiune, cu înțelegere, cu dorința de a afla mai mult și cu speranța că fiecărei femei de pe lume îi va fi dat, în cele din urmă, să simtă că a ajuns exact unde trebuie să fie.
„Fată, femeie, alta”, un roman ca un formidabil poem de viață
Amma are în sfârșit premiera spectacolului realizat după piesa ei de teatru „Ultima Amazoană din Dahomey”, la Teatrul Național din Londra. Subiectul este unul controversat, așa că se teme că spectacolul nu va fi bine primit. În sală sunt prezenți și prietenii ei și familia, printre care multe femei de culoare. În dedesubturile vieților acestor femei intrăm pe rând de-a lungul cărții, până la finalul care ne duce la petrecerea de după premieră.
Nu, nu vă lăsați intimidați de cuvântul „poem” din subtitlu, dacă nu sunteți fani ai poeziei, căci nu este vorba de un roman în versuri cu ritm și rimă. „Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo este proză. Doar că, pur și simplu, frazele sunt aliniate ca într-un poem și propozițiile încep cu literă mică și nu au punct la final, ceea ce, atunci când citești, lasă impresia de melodicitate. Acest aspect nu deranjează nicidecum, dimpotrivă, se citește foarte ușor, iar entuziasmul și franchețea acestei cărți răzbat fără opreliști dintre rânduri.
Cartea este împărțită în mai multe capitole, iar în fiecare este vorba de câte trei femei, conectate una cu alta, din generații diferite sau de-o seamă. Însă, în realitate, toate femeile din roman sunt interconectate. Deși au vârste diferite, mentalități, educații și joburi diferite, cele mai multe sunt de culoare, născute din părinți imigranți africani sau din părinți pe care nu i-au cunoscut, toate sunt britanice și fiecare are o poveste de viață absolut uluitoare.
Romanul ne poartă printre fapte și trăiri perfect umane, cu bune și cu rele. Prin ceea ce simte o femeie de culoare care, deși născută într-o țară de „albi”, este privită mereu ca un outsider și supusă prejudecăților rasiale. Prin ceea ce este în inima unei femei de culoare care se luptă mereu pentru a împăca moștenirea culturală proprie cu locul în care trăiește sau care, dimpotrivă, se lasă înghițită de obiceiurile noi, care nu au fost ale părinților și ale strămoșilor ei. Niciodată, nicăieri, viața nu este ușoară atunci când ești diferit.
Astfel, aflăm povestea unei artiste al cărei talent este recunoscut la vârsta a doua și care, în viața personală, este atrasă de femei, schimbând iubitele cu o repeziciune care îi aduce multe necazuri. Și pe a unei tinere bine situată profesional și într-o relație romantică fericită, care a lăsat în urmă un trecut sordid, în care a fost violată. Și pe a unei femei aflată într-o relație abuzivă, căreia îi sunt necesari mai mulți ani până reușește să se desprindă și să reînvețe să trăiască. Dar și pe a unei profesoare respectabile, al cărei suflet a fost sfâșiat când a aflat că este adoptată și presupune că părinții reali, de care nu poate afla nimic, nu au dorit-o. La fel și pe a unei femei care nu se simte nici femeie, nici bărbat, ci un om fără gen.
Și multe, multe alte povești scrise cu atâta duioșie, cu atâta vigoare și cu așa o naturalețe încât ai impresia că ești acolo cu ele, în momentele groaznice și în cele fericite, că le percepi durerile, angoasele, îndrăznelile, pasiunile, regretele și căutările. Chiar dacă pe unele dintre personaje nu le înțelegi sau nu le placi prea tare. Iar felul în care autoarea conectează toate aceste povești și înnoadă la final toate firele libere este magistral.
Cu tot dragul vă recomand să citiți „Fată, femeie, alta” de Bernardine Evaristo. Nu știu dacă am reușit să vă transmit cât de inteligent scris și cât de complex este acest roman, dar aveți Google la îndemână ca să citiți și alte păreri. 🙂 Pentru mine, intră clar în topul personal de anul acesta. Cartea se găsește pe site-ul editurii Corint.
