House M.D. TV Series (2004-2009)
Actori: Hugh Laurie, Lisa Edelstein, R.S. Leonard, Omar Epps, Jennifer Morrison, Jessie Spencer
Nota: 10/10

Daca ai fi un pacient grav bolnav, nu-i asa ca ti-ai dori un doctor genial, pasionat de elucidarea misterelor medicale, care nu se da in laturi de la nimic pentru a te vindeca? Ei bine, dr. House este solutia! Bineinteles, daca nu te deranjeaza faptul ca este mizantrop, arogant, rau de gura, schiop si dependent de calmante. Si ca vei fi cobaiul sau in starpirea oricaror virusi dubiosi care-ti fac viata amara.

Unul dintre cele mai populare, amuzante si inteligente seriale americane din ultimii ani, House M.D. este povestea lui Gregory House (jucat excelent de actorul britanic Hugh Laurie) si a echipei sale stralucite de doctori diagnosticieni. O varianta moderna a lui Sherlock Holmes si a metodelor sale ingenioase de identificare a criminalilor, in acest caz, virusii, bolile ciudate si uneori chiar lipsurile grave la “mansarda” ale pacientilor.

House este un anti-erou perfect, un geniu egoist, mizantrop si insuportabil. Ii place sa trateze oamenii ca pe niste idioti, pentru ca cei mai multi ii confirma din start aceasta ipoteza. In plus, toata lumea minte, cu pacientii sai in frunte. Drept pentru care nu are nicio problema in a-si trimite echipa de diagnosticieni sa le cotrobaie prin casa, in cautarea de indicii. Totul in numele stiintei, curiozitatii sale si binelui pacientului.

O zi din viata lui Gregory House incepe cu enervarea sefei sale, dr. Lisa Cuddy, care conduce spitalul in care se desfasoara actiunea. Dupa un duel verbal, din care persoana sifonata este invariabil cea mai responsabila, House are de pus un diagnostic in vreun caz aparent fara speranta. Motiv tocmai bun pentru a-si exersa glumele acide pe echipa sa de doctori, care se dau de ceasul mortii pentru a gasi solutia problemei si a-i face pe plac. Nu neaparat in aceasta ordine.

In scena intra si unicul prieten al lui personajului principal, dr. Wilson, seful departamentului de oncologie si omul care il lasa pe House sa ii fure mancarea la fiecare masa luata impreuna. La el vine tot spitalul atunci cand House este incontrolabil, ceea ce presupune o activitate zilnica de reparare a nervilor. Deoarece House face exact ceea ce vrea, fara sa tina cont de nimeni si, culmea, mai are si dreptate.

Asadar, pacientul supravietuieste (adesea pe muchie de cutit), boala ciudata este identificata si vindecata, doctorii alergati prin tot spitalul dupa teste si analize de laborator, iar House isi delecteaza audienta cu cate o rautate bine tintita. Pentru ca nimeni nu-i perfect, dar aroganta de a-ti arunca acest lucru in fata poate fi si ea o calitate.

Cat On A Hot Tin Roof (1958)
Regia: Richard Brooks
Actori: Elizabeth Taylor, Paul Newman, Burl Ives
Nota: 9/10

“Maggie: I’ll win, alright.
Brick: Win what? What is the victory of a cat on a hot tin roof?
Maggie: Just staying on it, I guess. As long as she can.”

Ecranizare a unei piese de Tennessee Williams, premiata cu Pulitzer, avand in distributie nume “grele” de la Hollywood, in culmea gloriei si a frumusetii lor, pelicula de fata poate fi incadrata cu brio in categoria clasicelor.

Maggie este “pisica” din titlul filmului, o femeie frumoasa, carismatica si ambitioasa, sotia lui Brick Pollit, iar “acoperisul fierbinte” este situatia tensionata din familia acestuia, in Sudul traditionalist al anilor ‘50.

Brick este un fost sportiv de succes, ajuns un pierde-vara alcoolic, totodata fiul preferat al lui Big Daddy Pollit, un bogatas sudist cu tendinte dictatoriale. Acesta din urma sufera de cancer si mai are foarte putin de trait, insa toti membrii familiei se dau peste cap sa ii ascunda situatia.

Motivele variaza de la dorinta de inavutire (Gooper, fratele cel mare, nu ascunde faptul ca vizeaza intreaga mostenire) sau teama de a accepta realitatea (de acest lucru suferind Big Mama, sotia patriarhului) si pana la afectiunea sincera nutrita de “oile negre” ale familiei, Maggie si Brick.

Atmosfera conflictuala generata de minciunile si interesele fiecaruia este dublata de tensiunea sexuala dintre Maggie si Brick, acesta din urma nemaisuportand sa-si atinga sotia. Certurile dintre cei doi, reprosurile amare pe care si le fac (din cauze neelucidate, evident, pana la sfarsitul filmului), cat si imixtiunea unui personaj egoist si insensibil precum Big Daddy, toate acestea declanseaza drama.

Finalul este apoteotic, personajele reusind sa-si smulga mastile si sa destrame ata de paianjen a minciunilor. Evitarea realitatii, atat de caracteristica societatii sudiste, nu mai este o solutie de supravietuire. Desi adevarul poate fi, in cuvintele lui Maggie the Cat, la fel de murdar ca si minciuna.

METHEDRAS (It), MG42 (Ro), Tarantula (Ro) si Cyborg (Ro) au fost trupele prezente in Live Metal Club pe 28 februarie, sub titulatura Katarsis Metal ShowDown.

Cyborg au deschis “ostilitatile” cu ceea ce ei numesc a fi un “sci-fi thrash”, un sound in care se resimt influentele trupelor preferate. Am remarcat piesa “The Road Not Taken”, frontman-ul bassist, baietii muncitori de la chitare si vocalul din spatele tobelor. O trupa cu putina experienta live (resimtita in unele mici desincronizari), care, insa, promite mult.

Surpriza foarte placuta a fost prestatia celor de la Tarantula, o trupa de metalcore/thrash metal cu un sound plin si curat. Reactia publicului s-a vazut imediat, energia trupetilor reusind sa mai incalzeasca atmosfera. Am remarcat si un cover Carcass, bine primit, tehnica instrumentistilor, precum si vocalul solid (mai ales la figurat).

MG42 reprezinta o trupa de thrash-death cu atitudine si un vocal (Fane) charismatic si plin de energie. Au tinut neaparat sa cante un cover Fear Factory (”Archetype”) de doua ori, insa o prestatie buna per total.

Numai cuvinte de lauda pentru headlinerii serii, italienii de la Methedras, supranumiti “Thrash-Death-Killing-Machine”, veniti pentru a doua oara in Romania pentru a-si lansa noul album, “Katarsis”. Vocalul, un adevarat showman, a facut publicul sa se dezlantuie, headbanging-ul si pogo-urile fiind la inaltime. Publicul a fost salutat in romaneste, li s-a multumit trupelor precedente pentru participare (un gest foarte frumos) si s-a dat mana cu fanii prezenti in sala. Un show plin de energie, tehnica solida, cover Onslaught spre final si un bis cerut insistent de public.

Concluzia: o seara reusita, cu trupe care au dat ce au avut mai bun pe scena, si un Live Metal Club pe jumatate plin, desi Katarsis Metal ShowDown ar fi meritat cu prisosinta un public mult mai numeros.

Foto: Cristi, Decebal & Cristina

Changeling (2008)
Actori: Angelina Jolie, John Malkovich
Regia: Clint Eastwood
Nota: 8/10

“Nu fi niciodata cel care incepe o lupta, insa fii intotdeauna cel care o termina.” Acesta este motto-ul eroinei filmului, Christine Collins, o mama in cautarea fiului disparut, pentru care e gata sa infrunte temuta (si corupta) politie din Los Angeles.Bazat pe fapte reale, petrecute in California anilor Prohibitiei, filmul ne prezinta alegerile in fata carora este pusa o femeie obisnuita, aflata intr-o situatie exceptionala.

Christine Collins isi creste singura baiatul de 9 ani, Walter, fiind nevoita sa se imparta intre slujba solicitanta si nevoile copilului sau. Intr-o buna zi acesta dispare, iar eforturile disperate ale mamei sale de a-l gasi transforma acest caz aparent banal intr-un subiect fierbinte pentru presa si foarte delicat pentru politia din Los Angeles.

Dorind sa-si spele imaginea patata de scandaluri legate coruptie si crime, politistii reusesc sa gaseasca un baietel cu semnalmentele disparutului si i-l prezinta doamnei Collins, sub blitzurile fotografilor. Insa, stupoare: aceasta stie din prima clipa ca acel copil nu este baiatul sau, lucru care ar fi acoperit de penibil intreaga operatiune a politiei. Asa ca femeia este “invitata” sa il ia pe micut acasa, de proba, pentru a trece peste socul de moment si a accepta varianta oficiala.

Conform mentalitatilor vremii, femeile nu puteau fi rationale, intregul comportament fiindu-le afectat de emotii. In consecinta, doamna Collins nu putea avea dreptate pentru ca era in stare de soc, iar politia din L.A. era singura in masura sa decida daca acel copil ii apartinea. Chit ca toate dovezile incepeau sa indice contrariul.

Acesta este momentul in care Christine Collins decide sa infrunte sistemul. Incercarile sale disperate de a convinge politia sa reia cautarile ii aduc o internare fortata la un azil de nebuni, in baza “Codului 12″, o masura abuziva de a scapa de persoanele recalcitrante. Numai eforturile reverendului Briegleb si descoperirea intamplatoare a ramasitelor victimelor unui criminal in serie duc la eliberarea sa si la descoperirea adevarului. Precum si la judecarea celor care s-au facut vinovati de abuz in serviciu, politistii, adica tocmai cei a caror datorie era sa protejeze cetateanul.

Christine Collins isi va petrece intreaga viata in cautarea fiului disparut. Desi nu il va regasi niciodata, lupta sa impotriva unui sistem corupt si orb la adevaratele probleme ale omului de rand ii va da satisfactia ca macar o batalie a fost castigata.