Cautam de multa vreme trilogia “Rastignirea trandafirie” a scriitorului american Henry Miller si iata ca anul acesta Editura Polirom a inceput sa o publice. Pana acum au aparut “Sexus” si “Plexus” - aceasta din urma chiar saptamana trecuta - si in curand va fi lansat si volumul “Nexus”.

“Sexus” este primul roman al trilogiei, scris in 1949, roman care o socat SUA intr-atat de tare incat a fost interzis imediat si a ajuns sa fie publicat in Franta, unde se pare ca editorii si publicul aveau alta parere despre literatura erotica. Sigur ca romanul lui Miller este mai mult de atat, in sensul ca, pe langa scenele de erotism si pornografie descrise cu o mare franchete, gasim si filosofeli despre viata si societate, despre parcursul scriitorului Miller si despre dramele lui artistice, legate de cele existentiale: “Nici un om nu ar asterne vreun cuvant pe hartie daca ar avea curajul sa traiasca intr-adevar lucrurile in care crede.”

Imbinand autobiografia cu fictiunea, asa cum face si in alte scrieri, autorul ne ofera in “Sexus” peste 500 de pagini de literatura de calitate, de care nu vrei sa te desparti prea usor. La Miller, viata este pe primul loc, simtirea este esentiala. Iesirea din limitele impuse de societate si de epoca in care traieste si asezarea “trairii” pe primul loc sunt conditii obligatorii pentru evolutia armonioasa a unui caracter: “Cu totii suntem vinovati de crima, crima de a nu trai din plin. Dar cu totii suntem virtual liberi.”

Sexul este firul dupa care se ghideaza viata personajului Henry, iubirea il atinge numai la nivel cerebral, pentru ca fizic el nu este al unei singure femei, ci al tuturor. Chiar daca are momente in care este literalmente torturat de sentimentele pe care le are pentru o femeie, acest lucru nu-l impiedica sa se implice sexual cu fosta sotie sau cu alte individe cunoscute intamplator. In ceea ce priveste banii, acestia sunt un mijloc, nu un scop, iar prietenii instariti nu au nicio problema in a-l imprumuta mereu sau chiar in a-i darui sume importante, subjugati fiind de aura lui de artist si de sinceritatea cu care ii trateaza.

Actiunea urmeaza un plan al prezentului, dar in acest plan sunt inserate constant intamplari din trecut sau fapte din viitor, multe dintre ele din domeniul eroticului, fie legat de personajul principal, fie de alte caractere mai mult sau mai putin importante. Personajele sunt puternice, bine conturate si analizate la sange atat prin faptele lor, cat si prin observatiile directe ale autorului.

Sigur ca, in 2010, “Sexus” nu are cum sa mai fie considerata o carte obscena sau socanta, asa cum a fost catalogata la data scrierii, ci doar foarte explicita sexual in anumite pasaje. In rest, cum spunea Maxwell Geismar, “este o poveste fascinanta, o epopee biografica, sociala si estetica”.

Desi n-am talent la desen, cand am primit pe mail propunerea de a insemna o pagina dintr-o carte care urma sa apara la Editura Vellant, n-am ezitat sa cooperez. Asa ca acum ma numar printre cei 186 de coautori ai volumului de povestiri “Retorno 201″ de Guillermo Arriaga! :)

Campania de “mazgalire artistica” a pornit de pe Facebook, unde prietenii Editurii Vellant au fost de acord sa-si lase propria marca pe cate o pagina a unui volum despre care nu stiau nimic. Dupa ce paginile desenate s-au intors la sursa, editura a lansat cartea in doua formate, unul normal si unul “insemnat”, care are la final numele tuturor celor care au trecut prin carte.
Sa citesti volumul desenat e o mare provocare pe alocuri, avand in vedere ca unele pagini sunt supraincarcate, dar, in cea mai mare parte, lectura nu este deloc ingreunata, ba chiar ilustratiile completeaza extrem de bine textul. In orice caz, povestirile lui Arriaga sunt atat de captivante, incat de multe ori, furata de subiect, uitam sa mai privesc si contributiile coautorilor.

Cine e familiarizat cu scrierile autorului mexican (care a alcatuit si scenarii de film, pentru “Un dulce miros de moarte”, “Babel” sau “Amores Perros”), o sa vada ca aceste 14 povestiri cuprinse in “Retorno 201″ - fiecare dintre ele datata si dedicata unor persoane diferite - sunt in genul celorlalte carti ale lui Guillermo Arriaga. Cine nu s-a mai intalnit cu Arriaga scriitorul o sa fie socat cum am fost si eu de catre subiectele povestirilor, explozive prin violenta, trivialitate sau incredibilul situatiilor.

Nimic nu e “caldut” in randurile cartii, actiunea e alerta si bulversanta, paginile par ca se dau singure, in timp ce sentimententele care te incearca sunt dintre cele mai diverse. Daca pasesti in cartea lui Arriaga calm, cu gulerul aranjat si cu o atitudine de “ce ar putea si asta sa scrie ca sa ma impresioneze?”, de iesit vei iesi ciufulit, cu pulsul accelerat si cu o mie de ganduri fierband in creier. “Retorno 201″ e plina de aventuri sexuale electrizante, de drame interioare, de crime sinistre si decese dubioase, asa ca, daca te-ai gandit ca vei lua cartea in brate si vei putea sa zaci linistit in fotoliu, ma tem ca nu-ti va reusi.

Nu cred ca “povestirea povestirilor” isi are rostul, cu siguranta v-ati facut o idee despre ce e vorba. Cartea, in ambele variante, poate fi gasita pe site-ul editurii, aici si tot pe site exista si alte volume apartinand lui Guillermo Arriaga.

Editura Meteor Press a publicat de curand volumul “Jurnal rusesc”, apartinand ziaristei Anna Politkovskaia, o carte controversata, care pune punctual pe “i” in ceea ce priveste regimul Putin si atitudinea poporului fata de acesta.

Anna Politkovskaia a fost corespondent special la Novaia Gazeta si o mare luptatoare pentru drepturile omului. Jurnalul ei se intinde pe aproape doi ani, din decembrie 2003 si pana in august 2005 si surprinde toate evenimentele politice si sociale importante care au avut loc in perioada respectiva in Rusia: alegerile parlamentare, realegerea lui Putin, grevele si protestele impotriva unor legi nedrepte, dar si intamplari dramatice din Cecenia, Ingusetia, Osetia de Nord.

Politkovskaia inchide in “Jurnal rusesc” toate trasaturile guvernarii Putin - alegerile fraudate, suprimarea opozitiei politice, distrugerea independentei presei si prezenta cenzurii drastice, programul guvernamental lipsit de idei concrete si de solutii la problemele poporului -, precum si alte situatii caracteristice perioadei: intimidarea maselor, raspandirea fricii, rapirile, torturile, crimele abominabile. Jurnalista scoate la iveala toate metodele de sufocare a democratiei si arata cu degetul autoritatile care incalca drepturile omului, care sunt de parere ca rusii au nevoie de un “stapan” care sa ii conduca si care se bazeaza pe teroare pentru a-si pastra functiile. Nu uita sa ii sublinieze nici pe incompetentii si coruptii care sunt promovati la ranguri inalte doar pentru ca stiu sa-l aplaude pe liderul de la Kremlin si nici pe aceia care aleg sa paraseasca Rusia pentru totdeauna, scarbiti de indiferenta celor aflati la putere fata de problemele lor si de atrocitatile care se comit in numele “traditionalismului rusesc”.

Politkovskaia isi risca propria viata in investigatii, este amenintata si terorizata, dar nu se descurajeaza niciodata, fiind de parere ca Vestul nu va face nimic pentru a inlatura coruptia si grozaviile care se petrec in Rusia, ci libertatile trebuie castigate din interior. Numai ca poporul nu mai are credinta in bine: “Vad ca oamenii isi doresc o viata mai buna, dar ca sunt incapabili sa-si transpuna dorinta in realitate, si ca, pentru a dismula acest adevar, se concentreaza asupra aspectelor positive si pretind ca ceea ce este negative nici nu exista.”

Pe 7 octombrie 2006, Anna Politkovskaia a fost gasita impuscata in liftul blocului in care locuia. Suspecti erau cativa agenti FSB (serviciul secret rusesc), dar nimeni nu a fost condamnat.

Cartea “Jurnal rusesc” se lanseaza astazi de la ora 17.00, la Diverta Magheru. Invitatii evenimentului sunt Zoe Petre, Ioana Avadani, Adrian Cioroianu si Bedros Horasangian.

Am vrut sa fiu prezenta cand s-a lansat volumul “Urechile pisicii Olga”, dar diversi factori m-au impiedicat sa ajung, iar acum, ca mi-a picat in mana cartea, imi pare si mai rau ca nu am fost acolo pentru ca mi-ar fi placut tare mult sa o cunosc pe autoare. Sigur, pe cat poti sa “cunosti” un om dupa cateva minute in care il vezi si il auzi vorbind.

Ce-am cu autoarea? Pai, mi-a placut asa de mult cartea ei incat as fi vrut sa o vad in carne si oase pe cea care a scris-o si sa vad daca exista vreo posibilitate ca pisica Olga sa aiba si ceva din autoarea insasi. E adevarat, nu multi scriitori recunosc ca vreun personaj din cartile lor ar avea vreo tangenta cu ei insisi, ci ii lasa pe cititori si pe critici sa-si sparga capetele in aflarea raspunsului. :) Oricum, asta conteaza mai putin. Oana Dusmanescu, pentru ca despre ea este vorba, e o ziarista sportiva care, scriind aceasta carte, a dovedit ca e mai mult de atat. Probabil ca pentru unii n-a fost o surpriza, dar eu nu ii citisem pana acum decat articolele din sport.

“Urechile pisicii Olga” te poarta pe parcursul a 140 de pagini prin mintea unei Felis silvestris catus, care fuge de acasa si calatoreste prin lume de nebuna, analizandu-se, intre timp, pe cat de obiectiv e in stare. Olga intoarce pe toate partile relatia pe care o are cu Motanul - un cotoi ordinar fara nume, maniere sau vreo dorinta de a se aseza la casa lui (dar ingrozitor de atragator pentru ea), pe care se pare ca-l iubeste, desi isi da seama ca respectivul doar se distreaza cu ea - si se apleaca atenta asupra unor probleme complicate precum iubirea, existenta lui Dumnezeu, minciunile, secretele, prietenia, moartea sau forta de a te indeparta de lucrurile care iti fac rau si de a sti sa le pastrezi pe cele bune.

In calatoria ei, Olga intalneste diverse animale, mai bune sau mai rele si traieste tot felul de intamplari, mai frumoase sau mai triste. Dar toti cei care ii ies in drum si toate situatiile prin care trece ii sunt de folos intr-un fel sau altul, ajutand-o sa se descopere pe sine si sa ajunga la niste concluzii solide in legatura cu existenta ei. Olga ar putea fi oricare dintre noi, in drumul spre cunoasterea proprie si a celor din jur, spre acceptarea anumitor lucruri si spre inlaturarea altora. In orice caz, calatoria, si cea exterioara, dar si cea interioara, se dovedeste o experienta necesara pentru pisica noastra cu urechi cam prea lungi, pentru ca, la capatul ei, ajunge mai inteleapta si mai matura.

Nu va asteptati ca volumul sa aiba un ton grav si academic, dimpotriva, naturaletea predomina, iar reflectiile destepte ale pisicii si felul in care observa si descrie lumea sunt delicioase. Monologul ei interior este cand de o seriozitate care te face si pe tine sa reflectezi, cand de o solemnitate amuzanta (daca pot sa alatur acesti doi termeni!), care pe mine una m-a cucerit.

Daca nu vei fi norocosul care sa castige cartea la unul dintre concursurile noastre, atunci o gasesti de cumparat aici, la pret redus.