Dupa cum va povesteam zilele trecute, Luis Miguel Rocha a fost prezent in mai multe orase din Romania la invitatia Editurii Tritonic, pentru promovarea celui de-al doilea roman al sau din seria Vatican – “Papa trebuie sa moara”. Cu aceasta ocazie, autorul ne-a raspuns catorva intrebari. Despre relatia lui cu Vaticanul, despre urmatoarele carti pe care vrea sa le scrie si despre prezenta pe… Facebook, aflati mai multe din micul interviu de mai jos.

- “Papa trebuie sa moara” este continuarea romanului “Ultimul papa” si actiunea nu pare sa se fi racit. Pentru aceasta carte, ati mers sa cautati adevarul intr-un loc in care adevarul este ascuns permanent de catre altii. Ce feedback ati primit de la Vatican de data aceasta?

Acelasi ca si pentru prima carte. Adica nimic. Cei de la Vatican au un mare respect pentru cartile mele, asa ca reactia cea mai inteligenta pe care o pot avea este pastrarea tacerii.

- Ati primit amenintari de orice fel in timp ce va documentati pentru “Papa trebuie sa moara”?

Nu. E important pentru cititori sa stie ca eu nu sunt dusmanul Vaticanului. Chiar am cativa prieteni acolo, unii dintre ei preoti, altii cardinali.

- Exista o persoana care v-a ajutat cu cercetarile, careia ati vrea sa ii multumiti?

Da. JC. Dar el stie ca ii sunt profund recunoscator.

- Cum se prezinta in noul roman personajul principal Sarah Monteiro, a suferit ceva schimbari?

Pai, acum e “vaccinata”, daca pot sa zic asa. Acum deja stie ca in lume lucrurile nu sunt doar albe si negre si ca oamenii asezati in pozitii importante spun minciuni. Asa ca e cam dezamagita de lumea in care traieste.

- In prezent lucrati la al treilea roman din seria papilor. Care este subiectul lui?

Iisus Hristos. In carte voi raspunde la importanta intrebare daca El a existat vreodata.

- Urmand linia papilor, planuiti sa scrieti vreodata si despre Papa Benedict al XVI-lea?

Bineinteles. Deja apare ca personaj in “Papa trebuie sa moara” si va avea un rol si mai important in volumul al treilea. Dar am in plan si o carte despre el.

- Care este punctul dvs de vedere in ceea ce priveste beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea?

Este cererea credinciosilor. Nu e vointa Papei sau a Curiei. Practic, sunt fortati sa il beatifice si in curand il vor canoniza.

- Lasandu-i la o parte pe papi, va rog sa-mi spuneti ce credeti despre social media? Stiu ca aveti profil pe Facebook… :)

Cred ca e o treaba minunata. Esti intr-o continua comunicare cu cititorii, ziaristii si prietenii. Dar mai cred si ca poate sa creeze o mare dependenta, asa ca e nevoie de multa atentie. Acestea fiind spuse, pot sa vorbesc cu prietenii mei din Romania si din restul lumii in fiecare zi.

- Luis Miguel Rocha se odihneste vreodata sau e mereu in cautare de ceva, scrie ceva sau calatoreste prin lume promovandu-si cartile? :)

Lucrez mereu si cred ca un autor asta face tot timpul. Pe fiecare strada, in fiecare persoana pe care o cunosti, in fiecare oras sau tara exista o poveste care merita sa fie spusa.

- Va multumesc si va rog sa adaugati cateva cuvinte pentru cititorii care au venit sa va intalneasca zilele acestea in turneul dvs prin Romania.

Ii iubesc pe cititorii din Romania pentru ca intervin foarte des. Imi ofera feedback, imi dau mailuri tot timpul, sunt niste cititori foarte interesati de scrierile mele. Asa ca au tot respectul meu.

Eric Frattini este un portughez stramutat in Spania, care a incercat o groaza de meserii si le-a facut pe toate bine si care a dus o viata extrem de aventuroasa. La noi in tara, insa, el este cunoscut ca fiind autorul cartilor aparute in traducere la Editura Tritonic. Este vorba despre volume care au ca subiecte principale Vaticanul, serviciile secrete sau organizatiile de tip mafiot, printre acestea numarandu-se “Sfanta Alianta”, “CIA”, “Mossad” sau “Mafia S.A”. Prin amabilitatea editurii, am intrat in legatura cu autorul si iata ce am aflat de la el!

-Eseist, romancier, profesor la Universitate, corespondent - sunt numai cateva dintre joburile pe care le-ati avut. Care a fost cea mai plina de satisfactii?

Cred ca toate au fost pline de satisfactii, desi, ca sa-ti spun un secret, unele au fost mai satisfacatoare decat altele. M-am simtit mai bine in calitate de corespondent de razboi in Orientul Mijlociu, Somalia, Golful Persic sau Ruanda decat predand la Universitate.

-Cartile dvs au un fundament istoric, dar contin in egala masura si pasaje de fictiune. Care latura predomina?

Numai in romane, care sunt fictionale, amestec datele reale cu cele de fictiune, niciodata intr-un eseu. Asta nu e deontologic. Sunt ziarist si eseist, am scris 20 de eseuri despre Al Qaeda, Mafie, coruptia din cadrul ONU, nazisti, serviciile secrete… Daca pui intr-un eseu ceva inventat poti sa sfarsesti citat la tribunal. De exemplu, intr-una dintre cartile mele l-am acuzat pe inaltul delegat Lubbers ca este un agresor sexual. M-a amenintat ca ma da in judecata, dar in cele din urma a dat inapoi cand a trebuit sa-si prezinte demisia pentru ca hartuise cinci functionare de la ACNUR. Dupa cum vezi, daca inventezi ceva, poti sa sfarsesti in inchisoare.

-De unde vine interesul dvs pentru organizatii precum CIA, KGB, Mi6?

Poate ca din secretele pe care le manevreaza si din tacerea in care se misca. Asta a determinat interesul meu pentru aceste organizatii. Aceste secrete sunt manevrate si de marile corporatii, organizatiile criminale, serviciile secrete si altele.

-Cat de greu este sa va documentati pentru cartile pe care le scrieti? Presupun ca exista multe persoane care nu vor sa va amestecati in anumite lucruri, nu-i asa?

Exact. Am terminat, de exemplu, noul meu eseu despre viata sexuala a papilor, de la Petru (primul papa n.r.) pana la Benedict al XVI-lea, un eseu de 500 de pagini, care sunt sigur ca ii va enerva pe unii. Sunt convins ca multa lume de la Vatican, din mediile de comunicare apropiate Vaticanului sau din organizatii precum Opus Dei ar fi preferat ca eu sa nu fi scris aceasta carte sau volumul “Sfanta Alianta”. Dar in timp ce o confesiune precum cea catolica le spune enoriasilor “Sa nu faceti sex”, pe de alta parte vin eu si le spun acelorasi credinciosi ca majoritatea papilor nu au practicat niciodata celibatul; sau ca 12 dintre ei erau casatoriti, inclusiv Petru sau ca multi dintre ei s-au imbogatit prin bule papale, cu prostitutia organizata si multe altele.

-Care este reactia cititorilor in legatura cu scrierile dvs, sunt convinsi ca semnalati fapte adevarate sau va spun ca e vorba de pura fictiune?

Lucrarile mele se publica in 17 tari si in 11 limbi diferite, inclusiv in romana. In orice caz, trebuie sa-ti spun ca cititorii de eseuri si cei de fictiune sunt foarte diferiti. Cititorii care imi cumpara cartile stiu ce vor gasi in ele pentru ca imi cunosc opera. In eseuri apar de obicei documente originale, pentru ca cititorii sa vada ca tot ce afirm eu este in totalitate documentat. Cei care imi citesc romanele le cumpara pentru ca stiu ca in ele vor regasi o parte dintre cunostintele mele despre terorism, Vatican sau Serviciile Secrete. Scriu romane pentru ca-mi lasa o oarecare libertate a mintii pe care nu mi-o pot permite in eseuri. Cand termin un eseu, sunt epuizat psihic, in timp ce in cazul unui roman nu mi se intampla acest lucru.

-Sa vorbim putin despre noile canale de comunicare. Am vazut ca utilizati Facebook. Obisnuiti sa comunicati cu cititorii in acest fel? Cat de important este pentru un scriitor sa tina legatura cu cititorii sai?

Este extrem de importanta transmiterea “din gura in gura” a secolului XXI, reprezentata de aceste retele sociale de pe Internet, precum Facebook. Acestea iti permit sa vorbesti direct cu autorul, fara intermediar, sa-l intrebi despre lucrarile si despre munca lui. Primesc zeci de mailuri in care mi se pun intrebari despre lucrarile mele sau despre cunostintele mele legate de California, Puerto Rico, Ucraina, Berlin, Guatemala, Chile, Australia sau Tokio. Si vreau sa-ti zic ca le raspund tuturor, atat celor care ma lauda, cat si celor care ma critica, pentru ca exista si astfel de cititori…

-Care este ritualul dvs atunci cand scrieti, aveti nevoie de liniste sau de zgomote, trebuie sa stati singur sau printre altii?

Ca sa scrii trebuie sa fii in primul rand disciplinat, pentru ca editura iti da un deadline si atat. Un editor nu te va suna niciodata ca sa te intrebe cum merge scrisul la carte. Eu obisnuiesc sa ma trezesc la 4.00 dimineata, imi fac o cafea tare, pun un CD cu “Cantatele” lui Bach sau ceva de Lisa Gerrard si ma apuc sa-i “dau carbuni” pana la 12.00. Atunci ma opresc, mananc ceva si citesc ce am scris de la 4.00 la 12.00. Apoi corectez ce e de cortectat, dupa care ma deconectez pana in ziua urmatoare. Si tot asa pana termin lucrarea.

-Ce faceti cand nu aveti inspiratie?
Nimic. Ma duc la masa cu prietenii sau sa cumpar carti sau la cinematograf… toata treaba e sa te deconectezi si sa stii cum sa faci asta cand nu ai inspiratie pentru a continua. E mai bine s-o lasi balta decat sa muncesti prosteste la un lucru despre care stii ca nu e de calitate si pe care cel mai probabil il vei sterge a doua zi.

-Ati calatorit mult. Care este cea mai placuta amintire si de unde?
Am facut multe calatorii si am trait in multe tari. Calatorii precum aceea din 1988. Am traversat Oceanul Pacific din Peru in Polinezia pe o pluta de papura alaturi de inca patru spanioli. Pluta era o replica a celor din anul 200 d. Hr. Doua luni si jumatate nu am vazut uscatul. Sau mi-am cumparat un Land Rover, si m-am dus de la Cairns pana la Darwin, in Australia. Am intarziat aproape o luna cu parcurgerea celor 3000 de kilometri spre nord. Si vreau sa-ti mai spun ca atunci cand calatoresti in acelasi loc de mai multe ori, nu il vezi la fel de fiecare data. Am trait cinci ani in Ierusalim si cunosc foarte bine orasul, dar cand am fost ultima data, cu fiul meu de 11 ani, am vazut Ierusalimul cu alti ochi. Acelasi lucru mi s-a intamplat in New York, unde am stat un an. Cand l-am vizitat apoi cu fiul meu, l-am perceput altfel. Oscar Wilde a zis: “A calatori inseamna a trai” si avea dreptate.

-Ce trebuie sa faca un tanar romancier daca spera sa ajunga cunoscut in toata lumea, exista o reteta pentru asa ceva?

Sa scrie, sa scrie, sa scrie si iar sa scrie, fara sa se opreasca. Sa arunce multe pagini la cosul de gunoi si sa nu se descurajeze niciodata. Scrisul e ca urcatul pe Everest. Poate ca nu ajungi unde iti doresti de prima data, dar nu trebuie sa te opresti. Trebuie sa incerci inc-o data si-nc-o data, pana reusesti sa ajungi in varf. Apoi, te ajuta mult si sa ai un agent bun, cum am eu, care a pariat pe mine cand eram la inceput in toata treaba asta, cand eram necunoscut total. Ea imi cara toate cartile pe la targuri importante precum cel de la Frankfurt sau Londra. Acum, multumita Annei Soler Pont, sunt mult mai cunoscut in lumea editoriala si asta ii face si ei mai usoara munca de a-mi vinde noile carti in alte tari. Cartile mele pot fi citite in prezent in diferite colturi ale lumii, precum Romania, Bulgaria Rusia, SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Polonia, America de Sud, tarile arabe, Portugalia, Italia, Danemarca etc. Adevarul este ca e reconfortant pentru un scriitor sa ajunga pe aeroportul din München, cum mi s-a intamplat mie acum cateva luni, sa ia o revista germana si sa descopere ca i s-au dedicat cinci pagini in care se vorbeste despre el si opera lui. Asta e bine, e ca si cum te-ai vitaminiza pentru a continua sa faci ceea ce faci. Cel putin iti arata ca mergi in directia buna.

Mai jos aveti si varianta originala a interviului, in limba spaniola:
entrevista-eric-frattini

Kelley Armstrong este o scriitoare canadiana (tradusa si la noi de Editura Tritonic), care a terminat Psihologia si a fost apoi programator, iar acum este, conform propriilor spuse, “scriitor cu norma intreaga si parinte”. Cum a inceput sa scrie literatura fantasy, cat de greu i-a fost sa publice primul roman dintr-o serie lunga si la ce trebuie sa te astepti cand te apuci de scris profesionist aflati din interviul care urmeaza.

-Intai de toate, cat de greu este pentru o femeie care are un sot si trei copii sa-si gaseasca timp pentru a scrie carti?
Toti copiii mei sunt la scoala, asa ca e mai usor - nu erau cand am inceput sa scriu. Acum ca sunt elevi, am destul timp de-a lungul zilei pentru a scrie.

-Studiile de psihologie pe care le aveti va ajuta in procesul scrisului?
Cred ca ma ajuta in dezvoltarea personajelor. Avand studii de psihologie, imi dau seama cum „ajunge” un personaj care a avut o anumita copilarie sau cum un personaj care are un gen de personalitate ar reactiona in anumite situatii.

-De unde vine atractia pe care o aveti pentru genul fantasy? A existat un autor de fantasy care v-a inspirat?
Am citit multe genuri de literatura cand eram copil, dar cartile fantasy erau favoritele mele. Am preferat mereu basmul situat intr-o lume pe care sa o recunosc, mai degraba decat intr-o realitate paralela. O carte care mi-a placut mult in tinerete a fost „Watership Down”, o aventura spusa din punctul de vedere al iepurilor.

-Ati scris o serie de 10 carti, numita “Women of the Otherworld”. Este o serie completa sau vreti sa o continuati?
In America de Nord si in Marea Britanie am contract pentru cel putin 13 carti. Acum, tocmai ce am predat-o pe cea de-a unsprezecea la editura. Pentru ca schimb personajele principale, nu m-am plictisit de aceasta serie si nici nu am ramas in pana de idei… inca. Va continua pana cand ma voi satura de ea… sau cititorii se vor satura!

-Cum s-au desfasurat lucrurile cu aceste carti, ati avut un plan in minte, toate subiectele si personajele au existat de la inceput sau au aparut pe masura ce scriati?
Ma ocup de cate o carte, pe rand - nu exista un plan general. De obicei stiu ce personaj va fi eroul cartii urmatoare, precum si intriga de baza, dar cam asta e tot. Am incercat sa-mi fac planuri, dar daca le fac, sfarsesc prin a ma razgandi inainte de a incepe cartea!

-Romanul “Bitten” (“Luna plina”), primul din seria ”Women of the Otherworld”, publicat la noi de Editura Tritonic, a ajuns foarte popular. Va rog sa faceti un mic rezumat al felului in care s-a nascut acest roman, daca a fost acceptat usor de catre editorul dumneavoastra si orice altceva va mai amintiti din acea perioada.
Am inceput sa scriu „Bitten” la inceputul anilor ‘90. Mi-a luat aproape sase ani sa-l termin. L-am scris incet, pentru ca toata lumea imi spunea ca n-o sa vand niciodata o carte despre varcolaci, pentru ca cititorii nu erau interesati de asa ceva. Cand am terminat-o, am incercat sa gasesc un agent literar, dar n-am reusit. In cele din urma, un instructor s-a oferit sa o recomande unei agente. A durat ceva pana am convins-o sa citeasca romanul - nu era interesata de varcolaci - dar in cele din urma a fost de acord si, dupa ce a citit-o, s-a oferit sa ma reprezinte. In cateva luni, a vandut drepturile de autor in America de Nord, Marea Britanie si alte piete straine. Asadar, a durat mult pana am convins pe cineva sa citeasca manuscrisul, dar, dupa aceea, totul s-a intamplat foarte rapid!

-Elena, personajul principal, este complet fictiva, sau are vreun fel de corespondenta in realitate?
Personajul este complet fictiv. Pentru ca ea a fost primul meu narator, i-am dat cateva trasaturi de-ale mele - varsta, educatia, originea… Asa am putut sa o construiesc mai usor. In rest, Elena nu arata si nu reactioneaza deloc ca mine.

-Dupa parerea dumneavoastra, care sunt lucrurile pe care o persona care incepe sa scrie, sperand sa publice, ar trebui sa le aiba in minte?
Primul lucru demn de retinut este acela ca a fi publicat va fi aproape sigur un proces lung si dificil. Toti aud asta si toti cred ca ei insisi ar putea fi exceptia si, cand vad ca nu sunt, devin frustrati si se gandesc sa renunte. Cheia este sa nu lasi balta totul. Daca un scriitor nu este pregatit pentru ani in sir de practica a scrisului si pentru multe refuzuri, ar trebui sa se rezume la a scrie povesti pentru el insusi si pentru prieteni.

-Credeti ca un scris de calitate este ceva cu care te nasti sau ceva care poate fi dobandit?
Cred ca e vorba de o combinatie. Cunosc scriitori care muncesc foarte mult si sunt foarte indemanatici din punct de vedere tehnic, dar din scrierile lor lipseste acea sclipire care nu se poate invata… Pe de alta parte, stiu oameni care sunt niste scriitori innascuti, dar nu vor sa se apuce sa invete cateva lucruri tehnice despre construirea unui personaj sau a unei intrigi. Scriu frumos, dar povestile lor nu sunt prea interesante. Fiecare - atat scriitorul cu abilitati tehnice cat si cel cu talent - pot sa ajunga sa fie publicati, dar se pare ca un amestec intre cei doi produce rezultatele cele mai bune.

Scriitorul portughez Luis Miguel Rocha, autorul volumului “Ultimul papa”, aparut la Editura Tritonic, va fi prezent in Romania saptamana viitoare si se va intalni cu publicul pe 4 iunie la Bucuresti si pe 5 iunie la Sibiu. Cu aceasta ocazie, inainte de a porni spre noi, scriitorul a dat cateva raspunsuri despre cartile lui si in special despre romanul “Ultimul Papa”, care combina faptele reale si fictiunea, intr-o povestire palpitanta centrata pe moartea misterioasa a Papei Ioan Paul I, in 1978.

-In cartile dumneavoastra, fictiunea intalneste realitatea. E mai simplu sa scrii despre lucruri imaginare sau despre fapte reale?

E mai usor sa scrii despre lucruri imaginare, pentru ca tu stabilesti regulile. Cand vorbesti despre chestiuni care s-au intamplat in realitate, trebuie sa ramai credincios evenimentelor, nu poti sa infrumusetezi scenariul.

-Cum v-ati dat seama ca istoria - si in special istoria Bisericii Catolice - ar fi un subiect bun pentru scrierile dumneavoastra?

Istoria m-a gasit pe mine. Nu ma intereseaza Vaticanul in mod deosebit. Numai ca lucrurile care nu trebuia sa ramana sub tacere m-au gasit pe mine, deci a trebuit sa spun povestea mai departe.

-Cand ati publicat „Ultimul papa”, cartea despre Papa Ioan Paul I, care credeati ca va fi reactia Vaticanului?

Exact cea pe care a avut-o: de tacere prudenta. Toti au citit-o, dar nimeni nu a spus absolut nimic. Ei stiu ca e vorba de un caz sensibil, pe care nu il au sub control, asa ca e mai bine sa taca. Buna decizie.

-In urmatoarea carte, “The Holy Bullet” e vorba din nou despre Papa, de data aceasta Ioan Paul al II-lea. De unde vine aceasta fascinatie pentru papi?

Era la pachet cu prima carte. Din moment ce m-am ocupat de aceea, a trebuit sa o fac si pe aceasta.

-Cand veti termina cu papii, care va fi urmatorul subiect al cartilor dumneavoastra?

Iau lucrurile pe rand. Deocamdata mai am cateva carti despre papi.

-Va veti afla in Romania pentru cateva zile. Ati citit vreo carte a unui scriitor roman?

O sa public cartea unui autor roman in Portugalia. Sunt un fan al literaturii romane.

-Va rog sa adresati cateva cuvinte fanilor romanelor dumneavoastra, celor care vor veni sa va vada la Bucuresti si la Sibiu.

Vreau sa le multumesc ca ma citesc. Sper sa vina si sa ma asculte vorbind despre acele lucruri adevarate care le afecteaza viata. Cartile mele nu sunt religioase, sunt despre oameni. Dar oamenii au creat religia si chestia asta ne afecteaza intr-un mod negativ.

-Multumesc si mult succes!