Strada Fictiunii ne poarta astazi spre New York pentru a auzi strigatul de indignare, dar si de incantare al Monicai: “Dragostea nu-mi da pace”. Epopeea ei continua astfel intr-un nou roman al italiencei Federica Bosco, iar noi, ajutati de scriitoare, vom asista la transformarea personajului sau dintr-o femeie a carei viata se scufunda in haos, intr-una care isi regaseste echilibrul interior si curajul de a merge mai departe.
Parte din saga “Imi placi la nebunie” – “Dragostea nu-i de mine”, romanul Federicai o reinvie pe Monica, o italianca de 32 de ani a carei existenta se afla intr-un moment de cumpana. Viata ei e o invalmaseala in care incearca in zadar sa faca ordine. Dezamagita de cei doi barbati (Edgar si David) pe care crede ca i-a iubit si alaturi de care o intalnim in romanele anterioare, femeia incearca sa rupa legaturile cu trecutul. Astfel, ea accepta sa lucreze la Vanity Fair si sa se mute la New York in garsoniera inchiriata de la Peter Bonelli, un vegetarian putin ciudat.
Insa, desi spera ca dupa toate schimbarile petrecute in viata ei se va reinstaura linistea, lantul nefericirilor nu s-a rupt. Noul job care o astepta la Vanity Fair nu e nicidecum ce a visat, ci o experienta in stilul “Devil wears Prada”, iar asta o face si mai nesigura. Nici de compatimiri nu poate fi vorba. Pe langa singuratatea care o cuprinde in agitatata metropola, Monica mai constata si ca relatiile cu vechii prieteni s-au racit, iar cele cu parintii ei divortati nu sunt deloc grozave.
Si daca toate acestea nu au fost suficiente, mai primeste o veste care ii adanceste haosul existential, pentru ca apoi sa ii schimbe viata, determinand-o sa descopere o forta interioara de nebanuit pana atunci. Este insarcinata; in luna a patra. Si nici macar nu stie care dintre cei doi este tatal copilului. Fusese atat de prinsa de mutarea la New York si de despartirile prin care a trecut, incat nu si-a dat seama pana atunci de schimbarile din corpul ei. Dar dupa momentele de slabiciune inerente primirii unei asemenea vesti, Monica devine constienta de responsabilitatea pe care tocmai a capatat-o. Invatand sa creada in ea insasi, isi recapata echilibrul emotional si, ajutata de fetita care se va naste si de cei cativa prieteni pe care ii are alaturi, isi schimba radical modul de a trai si a gandi.
Insarcinata si cu multe treburi de rezolvat, Monicai “dragostea nu-i da pace”. O deranjeaza trecutul care ii mai bate din cand in cand la usa, insa odata ce se va descoperi pe ea cea puternica, va descoperi si iubirea. O gaseste acolo si atunci cand se asteapta mai putin, asa incat nici macar ei nu-i vine sa creada. Dar avand in vedere probele peste care a trecut eroina, sfarsitul proiectat de autoare nu poate decat unul fericit – un happyend de care va veti bucura alaturi de personaje si veti astepta cu nerabdare continuarea. O poveste moderna cu care va veti identifica din loc in loc, dar din care rasuna ecourile biografiei Federicai, intarite de relatarea la persoana I a intamplarilor traite de Monica.
Desi scris cu mult sarcasm si autoironie, romanul Federicai Bosco indeamna la optimism, demonstrand ca puterea de a merge mai departe poate fi dezvaluita chiar si in momente si situatii fara iesire. Iar cand increderea in sine este redescoperita, problemele isi gasesc rezolvari neasteptate si tot universul se conformeaza noului echilibru. Inclusiv dragostea.
One thought on “De la indignare la incantare: “Dragostea nu-mi da pace””