„Misteriile lui Zalmoxis” – credintele si practicile nemuririi

In activitatea sa de cercetator al culturilor si religiilor, orientalistul roman Constantin Daniel a avut in vedere mari civilizatii ale spatiului indo-european, oprindu-se asupra egiptenilor, fenicienilor sau tracilor. Studiile lui au fost tiparite incepand din 1970, insa unele au fost publicate recent de Editura Herald. Ultima de acest fel, “Misteriile lui Zalmoxis” – desi finalizata inca din 1985 si publicata partial in revista “Danubius” a Muzeului de Istorie din Galati – a aparut in 2011 si este inclusa in colectia “Lumi disparute”.

Lucrarea lui Constantin Daniel dezvaluie modul in care, in contextul religiilor politeiste, in civilizatii antice precum cea greaca, egipteana sau romana, misteriile si-au facut loc, devenind in timp adevarate religii si transformand politeismul in henoteism. Daca va intrebati ce sunt misteriile, din carte veti afla ca initial misteriile erau petrecerile orgiastice prin care adoratorii unor zei precum Dionysos sau Apollo isi manifestau devotamentul si atingeau extazul. Ulterior, misteriile au putut fi definite ca elemente de credinta, manifestate prin practici de autosugestionare pe care adeptii aflati in stari halucinatorii le interpretau ca revelatii ale zeilor. Punctul cel mai inalt in cazul acestor manifestari a fost atins in cadrul misteriilor lui Zalmoxis, acestea nemaifiind orgii de tip dionisiac, ci ospete spirituale care au si marcat caracterul aniconic al perioadei.

Potrivit cercetarilor autorului, la baza misteriilor marilor civilizatii antice se aflau credinte imprumutate de la tracii cu care se invecinau si care, in mileniul II i.e.n., se aflau la acelasi nivel de evolutie cu grecii. Chiar si Troia este considerata ca fiind o cetate a tracilor. Sustinandu-si punctul de vedere, Constantin Daniel face referiri la texte istorice vechi si noi, de la Herodot si Homer pana la Vasile Parvan si Mircea Eliade. Argumentele, unele solide, altele usor inconsistente si fortate, au totusi darul de a convinge cititorul sa urmeze firul lecturii. Pentru a-si continua asertiunea, orientalistul roman aduce in discutie credinte ale civilizatiilor antice comparate cu cele ale triburilor trace, subliniind pentru fiecare in parte ce a imprumutat de la traci sau ce a transmis acestora si cum si-au intrepatruns spiritualitatea.

Astfel, aflam ca zeul grec Dionysos a fost multa vreme figura centrala adorata de traci si ulterior a fost preluat de eleni. Cultul dionisiac a rezistat la traci pana in vremea lui Burebista. Atunci, prin influenta “magicianului” Deceneu, cultul a fost eliminat, in incercarea de a se crea un stat utopic al tracilor virtuosi, asemanator celui prezentat in “Republica” lui Platon. Dionysos a fost inlocuit treptat cu Zalmoxis, un zeu solar, luminos – un Apollo al tracilor. Deopotriva divinitate principala a getilor mentionata in Istoriile” lui Herodot si reformator religios al tribului trac, Zalmoxis (uneori numit Zamolxis), este considerat “invatatorul getilor”. Despre el se crede ca are si influente pitagoreice, care la randul lor au la baza mitul trac al lui Orfeu, desi unii istorici considera ca mai degraba Pythagoras si-a bazat invataturile pe cultul lui Zalmoxis.

Cercetata si de Mircea Eliade, religia traco-geta formata din misteriile lui Zalmoxis se bazeaza pe un rit de trecere ce simbolizeaza moartea si renasterea, prin scufundarea in pestera (Descensus ad Inferno) a adeptilor zeului (Homines religiosi). Constantin Daniel face referire la cercetari psihologice si psihiatrice contemporane pentru a demonstra trairile care generau halucinatiile din timpul coborarii in abis sau claustrarii in intuneric – tehnici de revelare a sacrului prin deprivare senzoriala – si importanta pe care initiatii o dadeau acestor viziuni. Popor religios, enigmatic si viteaz, getii aveau un stil de viata exemplar si dobandeau prin aceste experiente constiinta nemuririi sau macar a vietii idilice ce ii asteapta dupa moarte, in paradisul zeului lor.

Documentarea si detaliile care ne sunt oferite in “Misteriile lui Zalmoxis” fac din carte o lucrare de referinta in cercetarea sistemului religios trac, insa cu adevarat interesanta este insufletirea cu care autorul incearca sa argumenteze cu toate fortele sau dovezile posibile ca tracii au stat la baza atator lucruri in marele spatiu indo-european, impregnand cu trasaturile lor misteriile popoarelor antice, ajungand uneori sa le fie atribuita mai multa spiritualitate decat am putea crede ca au avut. Chiar daca unele demonstratii nu sunt suficient de solide sau sunt doar deductii si presupozitii, teoria lui Constantin Daniel nu e una de neluat in seama, iar influenta credintelor de acum cateva mii de ani isi gaseste inca locul in actualul spatiu romanesc, pastrand ecouri in practici si obiceiuri rituale din zilele noastre.