Cu o luna inainte de concertele Amon Amarth-As I Lay Dying- Septicflesh programate pe 19 noiembrie la Arenele Romane biletele se vandusera pe jumatate. Nu stiu daca pana in ziua evenimentului s-au dat toate, insa cortul instalat la Arene s-a umplut aproape la capacitate maxima in sambata care abia a trecut cu un public care s-a bucurat la maximum de ceea ce a vazut pe scena.
E adevarat, pana sa ajunga in fata scenei, publicul de care va spuneam a avut de trecut pe la portile Arenelor, care s-au deschis abia la 19.30, adica exact la ora la care ar fi trebuit sa inceapa cantarile. Asa se face ca prima trupa (alcatuita din grecii de la Septicflesh, care au inceput sa cante in jur de 19.40) a avut in fata ochilor la primele piese un peisaj oarecum dezolant, din care faceau parte initial cam 100 se oameni. Numarul acestora a crescut pe masura ce grecii, strajuiti de doua bannere mai inalte decat ei, cu The Architect, respectiv The Destroyer, treceau la galop prin piese de pe “The Great Mass”, cel mai recent album – “Vampire from Nazareth”, “Pyramid God”, “Five Pointed Star” – si nu numai. Dupa 30 de minute, death metalistii si-au incheiat prestatia, care ar fi meritat cu siguranta si mai mult timp de desfasurare, dar si un public care sa fi fost deja acolo si nu care abia atunci sa se adune. Vazut de pe scena, cu siguranta e mult mai frumos ca fanii sa te astepte ei pe tine, nu sa-i astepti tu pe ei.
Cu toate neajunsurile, trupa Septicflesh si-a vazut de treaba profesionist, revarsand peste cei care venisera sa-i vada o muzica aproape ireala, o combinatie intre duritatea death-ului si finetea muzicii simfonice, din care a rezultat o atmosfera aproape magica, indraznesc sa spun. Daca inchideai ochii, puteai foarte bine sa te imaginezi intr-un film de groaza, intr-un horror din care, desi te simteai haituit si amenintat, nu aveai nicio dorinta de a iesi, atat de frumos iti sunau in urechi melodiile, atat de tare te prindea vraja, transformandu-te in victima sigura. Mai ales ca sunetul de care a beneficiat cantarea grecilor a fost la inaltime.
Dupa vreo 20 de minute de schimbari de decor si inlocuire de bannere, pe scena au urcat americanii de la As I Lay Dying, care au rupt vraja trupei anterioare, aruncandu-ne de pereti cu brutalitatea si duritatea pieselor abordate. Cortul se umpluse, fumul de tigara deja punea la pamant oxigenul, iar de pe scena i s-a alaturat un alt gen de fum, cel de atmosfera, care insa i-a invaluit pe metalcoristii de la AILD intr-atat incat la un moment dat abia le mai zareai contururile. Asta nu i-a impiedicat pe fanii lor sa cante alaturi de ei, sa faca pogo si, chiar daca le era imposibil sa ajunga pana la scena, sa incerce cate un stage diving (oferindu-le batai de cap celor de la security) pe piesele de-a dreptul indracite – “The Sound of Truth”, “Through Struggle”, “Anodyne Sea”, “Nothing Left”, “94 Hours”.
O pauza mai mare – in care am remarcat ca abia mai aveai loc sa te misti, atat de mult crescuse densitatea populatiei prezente in cort – a urmat dupa americani, in pregatirea show-ului celor care erau cap de afis: suedezii de la Amon Amarth, ajunsi in Bucuresti datorita turneului de promovare a celui mai recent album, “Surtur Rising”. Care album a fost “muncit” la greu pe 19 noiembrie, suedezii prezentandu-ne rand pe rand piese alerte si pline de melodie precum “War of the Gods”, cantecul care deschide acest album fabulos, “Destroyer of the Universe”, “Live Without Regrets”, “Slaves of Fear”, “A Beast Am I” si “For Victory or Death” – piesa care, daca am inteles bine din discursul vocalistului Johan Hegg, este una dintre preferatele lui.
Si daca tot i-am spus numele, trebuie adaugat ca daca cineva stie cum sa inhate o mare de oameni si sa o tina in palme cu cea mai mare usurinta, atunci acela este Johan Hegg. Cu o voce magnifica, o prezenta fizica impunatoare si cu discursuri atragatoare intre piese (presarate cu romanestile “Buna seara, Bucaresti!”, pronuntat cu “a nu cu “u”, “Va multumim!” si “Multumesc!” cu “t”, nu cu “ț”), Johan a facut ce a vrut din noi, cei prezenti in asistenta: ne-a pus sa cantam dupa indicatii, sa strigam pe diverse tonuri, ba chiar ne-a starnit rasul de multe ori, cu replici simpatice, precum aceea legata de versuri: “Sing, it doesn’t matter if you don’t know the lyrics! It’s death metal, who would know the difference?!” 🙂
“Embrace of the Endless Ocean” – pentru cei care nu au mai ajuns acasa, conform spuselor lui Johan, “Ride for Vengeance” – scoasa tocmai de pe albumul din 1998 “Once Sent from the Golden Hall”, “Asator”, “Runes to My Memory” si “Free Will Sacrifice” au fost alte piese care au completat playlistul unui concert senzational, asteptat de multi si trait la cote maxime.
Cantarea s-a incheiat dupa o ora si jumatate cu probabil cele mai frumoase doua piese de pe albumul “Twilight of the Thunder God”: cea care poarta acelasi nume cu albumul, plus “Guardians of Asgaard”. A fost prima oara cand Amon Amarth a ajuns la noi, insa atat cei de pe scena, care au vazut ca baza de fani din Romania e una solida, cat si cei din fata ei, care au rasplatit formatia cu toata admiratia de care au fost in stare, spera la o noua reintalnire.
In ceea ce priveste problema intrarii publicului in incinta, organizatorii – Promusic Events si revista Maximum Rock (producator Nelu Brindusan) – isi cer scuze pentru situatia creata si explica printr-un comunicat ce s-a intamplat:
“Tour managerul formatiilor (persoana care poate trece peste programul prezentat de catre organizator) a decis ca intrarea sa se decaleze cu 30 de minute, in timp ce formatia SepticFlesh va urca pe scena, iar controlul sa se faca foarte amanuntit de catre persoanele din echipa de securitate, astfel incat publicul sa nu intre cu obiecte interzise care ar putea cauza incidente neplacute in timpul show-uluii Amon Amarth, asa cum s-a intamplat la concertele precedente din cadrul turneului. Aceasta decizie a fost neinspirata, dar a trebuit respectata atat de organizator, cat si de echipa responsabila de securitate.”
De asemenea, organizatorii promit ca trupa Septicflesh va reveni in Romania pentru un concert, in postura de cap de afis.
Foto: Adrian Frigioiu
[album: https://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Amon/]
