Gaudeamus 2011: statistici, poze si impresii

Cea de-a optsprezecea editie a Targului International Gaudeamus s-a incheiat pe 27 noiembrie, dupa cinci zile in care peste 400 de expozanti au oferit publicului noutati editoriale, 110 000 de vizitatori s-au inghesuit sa cumpere carti si sa ia autografe de la scriitorii preferati si peste 3000 de volume au fost donate in cadrul campaniei nationale de donatii Cartile se intorc acasa.

Aproximativ 650 de lansari si prezentari de carte, seminarii si mese rotunde, intalniri cu scriitori si conferinte au avut loc la Romexpo in perioada 23-27 noiembrie si mai bine de 15 personalitati culturale italiene de prima marime, scriitori, critici literari, traducatori si jurnalisti au fost prezenti la editia 2011 a Gaudeamus, unde Italia a fost tara invitata.

Despre premiile acordate la finalul Targului puteti citi aici.

Printre autorii prezenti s-au numarat Mircea Cartarescu, care si-a lansat romanul grafic “Travesti” si relansat volumul “Eminescu.Visul chimeric” aparute la Humanitas; Cristian Tudor Popescu, venit sa-si lanseze volumul “Filmul surd in Romania muta. Politica si propaganda in filmul romanesc de fictiune (1912-1989)” la Polirom; Adrian Cioroianu, care si-a prezentat cea mai recenta carte a sa “Epoca de aur a incertitudinii”, lansata la Curtea Veche, Stelian Turlea, care si-a lansat volumul “Imi ies din Minti” la Crime Scene si britanicul Simon Toyne, autorul bestsellerului “Sanctus” aparut la noi la Editura All.
Multe nume mari au fost prezente in calitate de invitati pentru a vorbi despre carti la diferite evenimente de lansare, dintre acestia facand parte si regizorul si actorul Dan Puric, sriitorul George Arion, prezent atat in ipostaza de autor, cat si in cea de invitat, criticul literar Ion Bogdan Lefter, scriitorul Marius Ghilezan, criticul Daniel Cristea-Enache, jurnalistul Ovidiu Nahoi, scriitorul Radu Paraschivescu, actrita Maia Morgenstern si multi altii.

Desi primele zile au fost ceva mai aerisite, avand in vedere ca erau zile lucratoare, probabil toti cei prezenti si in mod special expozantii au apreciat aglomeratia din weekend, care s-a tradus nu doar in blocaje de circulatie prin spatiile dintre edituri, ci si in foarte multe carti vandute si respectiv cumparate. Posibilitatea de a se intalni cu autorii preferati si preturile reduse cu multe procente i-au incurajat atat pe cei mai tineri dintre iubitorii de carti veniti alaturi de parinti cat si pe cititorii cu experienta sa ia cu asalt Pavilionul Central Romexpo in aceste zile.

Personal, cele mai frumoase amintiri de la acest targ sunt doua. Una dintre amintiri se leaga de lansarea volumului de versuri scris de Rabindranath Tagore “Soarele din prima zi”, la care invitatul Editurii Cununi de stele Dan Puric a strans un public numeros, pe care l-a retinut cu discursul sau insufletit, in care i-a inclus atat pe autorul volumului lansat cat si pe cei cu care acesta a avut direct sau indirect legatura, si anume Mihai Eminescu si Amita Bhose, traducatoarea lui Tagore in Romania si a lui Eminescu in India. O parte din acest discurs poate fi vazuta in clipul urmator:



Cea de a doua este legata de Editura All, care l-a adus in Romania pe autorul britanic Simon Toyne, pe care am avut astfel ocazia sa-l intalnesc de mai multe ori in cele trei zile pe care le-a petrecut in Romania, atat la lansarea romanului sau si la petrecerea All 20 de ani de pe 24 noiembrie, la pranzul de pe 25 noiembrie, luat alaturi de el si de sase bloggerite, cat si pe 26 noiembrie chiar la Targ, la standul All. Stiam deja destule lucruri despre scriitorul Simon Toyne si despre background-ul sau de jurnalist, stiam tot ce a spus despre “Sanctus” (decizia de a scrie cartea, plecarea in Franta, ideea cartii, construirea personajelor, comparatia pe care presa o face cu Dan Brown) din interviul pe care i-l luasem in octombrie. Insa cu ocazia acestor intalniri am aflat mai multe si despre omul Simon Toyne – volubil, amuzant, cu o inteligenta ascutita si, nu in ultimul rand, dupa cum foarte precis l-a descris Veronica de la Bookblog, “cuceritor fara sa se straduiasca” :). In mare, am aflat despre Simon ca atunci cand scrie asculta muzica de film, ca si-a imaginat deja cine ar trebui sa fie actorii care sa-i interpreteze personajele, daca “Sanctus” va fi ecranizat (Liv ar fi Emily Blunt, Gabriel – Jake Gyllenhaal, Kathryn – Monica Bellucci, regizor Peter Jackson), ca ii place sa gateasca, mai ales cand au invitati multi acasa, ca adora sa isi petreaca timpul cu familia lui alcatuita dintr-o sotie (care il pune sa faca treaba in casa fara sa-i pese ca e un autor celebru) si doi copii (pe care dimineata ii duce la scoala, timp in care isi plimba si cainele), dar ca e mai mult decat incantat sa calatoreasca prin lume pentru a-si cunoaste cititorii si a afla ce parere au despre cartea lui (timp de trei luni a fost in turneul de promovare, iar dupa Romania s-a intors acasa in Anglia, unde, dupa ce va revizui volumul al doilea al trilogiei, pentru a putea fi publicat, se va apuca de scris volumul al treilea).

Poze de la Gaudeamus gasiti pe pagina noastra de Facebook, cu un click aici.

Despre topul vanzarilor editurilor la Gaudeamus 2011 gasiti informatii mai jos:

Humanitas – click aici
Curtea Veche – click aici
Nemira – click aici
Litera – click aici

Share

One thought on “Gaudeamus 2011: statistici, poze si impresii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *