Dupa zeci de ani, ororile comise si ascunse de dictatura stalinista continua sa iasa la suprafata. Neputand sa lase uitarii intamplarile petrecute atunci, Miron Dolot dezvaluie in cartea sa “Executati prin infometare” “cea mai mare crima din istorie provocata unei natii”: distrugerea satului ucrainean prin infometarea pana la moarte a taranilor fermieri.
Publicata de Meteor Press in colectia Istorie si lansata pe 25 noiembrie 2011 la Targul International de Carte GAUDEAMUS, cartea lui Miron Dolot – pseudonim al lui Simon Starow (1916-1998), profesor american si supravietuitor al Holocaustului Sovietic – face referire la Foametea Ucraineana (“Holodomor”) din perioada 1932-1933. Povestirea debuteaza cu aduceri-aminte din copilaria lipsita de griji de care se bucura autorul, fiu de tarani fermieri dintr-un sat ucrainean. Pe masura ce sapa in adancul memoriei, povestea se transforma insa intr-una terifianta, ale carei episoade sunt greu de imaginat de catre cei care nu le-au trait.
Bazandu-si relatarile pe amintiri inca vii, dar si pe documentarea a carei marturie o constituie generoasele note de subsol care insotesc textul, autorul dezvaluie cititorilor o pagina din istoria moderna ascunsa cu vehementa de autoritatile sovietice. In perioada ’32-’33, aproximativ sapte milioane de oameni au murit de foame in satele ucrainene din cauza politicii agricole a guvernului sovietic. Pretextul a fost usurarea muncii taranilor fermieri prin colectivizare; scopul – distrugerea natiunii ucrainene pentru ca avea o constiinta nationala puternica si ii eclipsa socio-politic pe ceilalti membri ai Uniunii Sovietice.
Miron Dolot descrie abuzurile transformate in genocid din ordinul lui Stalin, in vremuri in care a avea casa acoperita cu tabla era considerat un semn al opulentei, iar un asemenea lux trebuia pedepsit sau confiscat in functie de dispozitia celor care judecau. Oamenilor li se confiscau animalele, pamanturile si chiar putina mancare pe care o mai aveau in gospodarii. Cei care se opuneau, sfarseau arestati, acuzati de fapte inventate in procese in care vinovatia le fusese deja stabilita. Urmau inevitabil executiile, deoarece in viziunea comunistilor cei care se opuneau deciziilor statului isi pierdeau dreptul de a trai. Iar daca aveau norocul sa nu fie ucisi, aveau ghinionul sa fie despartiti de familii, transportati in vagoane inslubre, fara hrana si deportati pentru a munci pana la epuizare la Canalul Marea Baltica-Marea Alba.
Ramasi fara nimic, fermierii si familiile lor mancau legume stricate gasite pe camp, plante, animale salbatice si chiar scoarta de copac pentru a putea supravietui inca putin. Foamea ajunsese sa scoata la iveala cele mai primitive instincte, facandu-i sa se ucida intre ei pentru ceva de mancare, iar pe unii tranformandu-i in canibali. Cu toate acestea, autoritatile erau surprinse ca unii oameni ramasesera in viata fara mancare si cautau presupusele rezerve de hrana chiar si in peretii caselor. Si plecarea din sat era interzisa, iar cei care reuseau totusi sa fuga spre orase pentru a munci sau a cersi sfarseau prin a fi impuscati sau mureau rapusi de foame si de frig, cadavrele inghetate fiind gasite apoi pe marginile drumurilor.
Desi minor in acea perioada, autorul insusi a trecut prin experienta arestariii pentru ca a incercat sa ajute un fugar “dusman al Statului”. Doar insistentele mamei sale l-au salvat, dar a ramas condamant pe viata sa vada si sa isi aminteasca cum apropiatii ii sunt ucisi fie prin impuscare, fie prin infometare, fie sinucigandu-se pentru ca nu mai puteau indura suferintele. In tot acest timp, Uniunea Sovietica a negat nu numai amploarea foametei, dar chiar si existenta acesteia, iar genocidul a fost recunoscut abia in 2006 de parlamentul ucrainean.
Totusi, din iadul Holocaustului Sovietic unii au reusit sa scape pentru a putea depune marturie impotriva uitarii chinurilor prin care au trecut. Despre ce s-a ales de Miron Dolot, de ai sai, dar si de unde a venit salvarea, aflati citind “Executati prin infometare”.
