La inceputul secolului al XX-lea, un economist si sociolog italian, Vilfredo Pareto, a facut o observatie justa: 80% dintre proprietatile Italiei apartin unui procent de 20% din populatie. Aceasta afirmatie a fost generalizata cativa ani mai tarziu de Joseph M. Juran sub numele de Principiul Pareto, facand referire la modul in care este distribuita avutia in lume.
De-a lungul timpului, economistii au incercat sa aplice Principiul 80/20 (Principiul Pareto) in sistemul economic. Richard Koch a explicat cel mai bine in cartea editata de Meteor Press cum functioneaza Principiul 80/20 in economie, mai exact in microeconomie. Va dau un exemplu din carte (pag. 102, S-au uzat mochetele?): un furnizor de mochete din SUA si-a dat seama ca 20% din suprafata unei mochete suporta 80% din uzura. De obicei, intreaga mocheta uzata este schimbata. Pentru a preintampina pierderile, furnizorii americani au inclus in oferta lor monitorizarea mochetei folosita de clientii sai si periodic au schimbat numai partile uzate sau deteriorate ajungand astfel la o eficientizare a costurilor atat pentru companie cat si pentru client. 🙂
Pe scurt, 80% dintre rezultate sunt obtinute cu 20% din efortul total depus. Richard Koch, in cartea sa “Principiul 80/20”, editata de Meteor Press la inceputul anului 2012, ne explica de ce este atat de important acest principiu si cum poate fi utilizat pentru eficientizarea activitatii economice.
“Principiul 80/20 este atat de valoros pentru ca este contraintuitiv. Noi ne asteptam in general ca toate cauzele sa fie la fel de importante. Ca toti clientii sa fie la fel de pretiosi. Ca fiecare afacere, fiecare produs sau fiecare dolar incasat din vanzari sa fie la fel de bun ca oricare altul. Ca toti angajatii dintr-o anumita categorie sa aiba cam aceeasi valoare. Ca fiecare zi, saptamana sau an de munca sa aiba aceeasi semnificatie. Ca toti prietenii nostri sa fie, cu aproximatie, la fel de importanti pentru noi. Ca toate cererile sau apelurile telefonice sa fie tratate la fel. Ca o universitate sa fie la fel de buna ca alta. Ca toate problemele sa aiba un numar mare de cauze, asa incat nu merita sa izolam cateva cauze esentiale. Ca toate ocaziile sa aiba aceeasi valoare, asa incat sa le tratam in acelasi mod.”
