Premiera la TVR Cultural: “Fotograme in miscare”

TVR Cultural va invita sa urmariti sambata, 3 martie, de la ora 21.45, “Fotograme in miscare”, un spectacol de balet de Miriam Raducanu, cu Gheorghe Iancu si Corina Dumitrescu. Spectacolul a fost filmat in studiourile TVR si va fi difuzat in premiera pe TVR Cultural pe 3 martie si in reluare, duminica, 4 martie, de la ora 14.30.

Istoria acestui spectacol a inceput acum 20 de ani, cand “Gente di Miriam” (“Lumea lui Miriam”) a cucerit Piccolo Teatro din Milano. Spectacolul construit atunci de Miriam Raducanu il avea ca protagonist pe fostul sau elev, Gheorghe Iancu, si aduna aproximativ 30 de piese coregrafice.

Cinci dintre dansurile de atunci sunt recreate acum de Miriam Raducanu impreuna cu Andrei Magalie, toata forta artistica fiind concentrata intr-un spectacol de televiziune care ii are ca protagonisti pe Gheorghe Iancu si pe Corina Dumitrescu, prim-balerina a Operei Nationale din Bucuresti.

Pentru Gheorghe Iancu, solo-urile din “Fotograme in miscare” sunt interpretate din perspectiva regasirii, imaginile evolutiei sale scenice de acum 20 de ani insotindu-l in interpretarea din spectacolul de televiziune filmat in studiourile TVR.

“Ganduri”, “Clipa Regasirii”, “Personaj in negru”, “La Carnaval” si “Ritmuri si Cantec” sunt cele cinci momente artistice care imbina viziunea coregrafica a lui Miriam Raducanu, abordarea regizorala a lui Andrei Magalie si talentul celor doi balerini in spectacolul “Fotograme in miscare”.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *