“Amurg la Marea Neagra”, un roman ca o pictura

Cine si-a trait tineretea in Romania anilor ’80 o sa isi aminteasca, citind “Amurg la Marea Neagra”, de toate neajunsurile acelei perioade, de cozile vesnice la mancare, de teama permanenta de “turnatori”, de ingradirea dreptului la exprimare si de lipsa libertatii de miscare si actiune a cetateanului de rand. Dar o sa regaseasca in paginile scrise cu multa sensibilitate si maturitate de Domnica Radulescu si o poveste de dragoste cum putine sunt pe lume, intre doi oameni greu incercati de soarta.

Desi “Amurg la Marea Neagra” este primul roman apartinand Domnicai Radulescu pe care il citesc, acesta este de fapt al doilea al autoarei, dupa “Trenul de Trieste”, carte tradusa in 11 limbi si castigatoare a premiului pentru cel mai bun roman al bibliotecii din Virginia, la concurenta cu John Grisham si Geraldine Brooks. Recomandat in 2010 de ziarul The Observer ca unul dintre cele zece romane ale verii respective, “Amurg la Marea Neagra” a fost si el premiat in 2011 de catre Consiliul Educatiei pentru Studii Superioare din Virginia, la noi aparand in traducere anul acesta in colectia Casmir a Editurii Tritonic.

Nora si Gigi, personajele principale ale romanului, sunt doi tineri din Mangalia, ea crestina, el musulman, care fac impreuna primii pasi in viata, trecand de la jocurile copilariei la sentimentele navalnice ale adolescentei si apoi la cele stabile ale maturitatii, pe fundalul unei lumi gri, plina de lipsuri. Romania anilor ’80 este teritoriul in care isi duc viata cei doi: ea intr-o familie buna romaneasca, alaturi de o mama aspra si usor instabila psihic, de un tata bun, dar destul de absent si de un frate geaman de care o leaga mai multe fire decat credea, iar el intr-o familie de turci de treaba. Viata Norei este reprezentata de iubirea pentru pictura, pentru mare si pentru Gigi, insa visele de a intra la facultate si de a avea o viata linistita alaturi de iubitul ei sunt date peste cap de un avort, cum altfel decat ilegal la vremea respectiva.

Din acest punct totul se sparge in bucati pentru cei doi si familiile lor, care sunt persecutate, urmarite, anchetate, iar tinerii sunt impiedicati sa intre la facultatile pe care si le alesesera desi se pregatisera indelung si talentul nu le lipsea, ba dimpotriva. Fuga din tara, despartirea de iubitul si de familia ei, traiul printre straini si alaturi de o mana de prieteni, neplacerile si greutatile pe care le intampina de-a lungul urmatorilor ani o schimba pe Nora si o intaresc. Talentul ei artistic infloreste, cizelat la scoli inalte, dar amintirea iubirii pentru Gigi al ei, dorul de Marea Neagra a copilariei si de oameni care i-au marcat existenta precum tiganca Marita nu-i dau pace indiferent de mediul civilizat in care se afla si de Europa plina de libertati in care isi duce existenta.

Mi-a placut nu doar povestea construita de Domnica Radulescu, o poveste mult prea realista, cruda si emotionanta pentru cei care au prins trecutul “de aur” al tarii, in care probabil multi isi vor recunoaste propriile experiente, ci si modul in care a reprezentat-o, ca pe o mare si diversa pictura, in care totul se simte cu inima, totul are miros si totul are culoare. Citind, aveam impresia ca privesc pe rand tripticurile lui Hieronymus Bosch, asa aglomerate, fantastice, coplesitoare, in care fiecare element, cat de mic, are propria poveste.
Am apreciat de asemenea si minutiozitatea cu care autoarea a conturat personajul Norei. Din acest punct de vedere, “Amurg la Marea Neagra” poate fi considerat un bildungsroman, un roman al devenirii Norei, de la fetita nazdravana si senina, frustrata din cauza unui usor handicap fizic si din cauza lipsei de afectiune a mamei la femeia stapana pe talentul ei artistic, pe fizicul si psihicul ei, care incearca sa isi recompuna pana la urma, din cioburile fostei existente, o viata normala alaturi de barbatul iubit.

Recomandam cu drag “Amurg la Marea Neagra”, iar cei interesati pot gasi cartea aici.