Lois Lowry a castigat in 1994 Medalia Newbery pentru romanul “The Giver/ Darul lui Jonas”, care a fost ecranizat anul acesta si care a intrat in cinematografele din Romania pe 5 septembrie. Cartea a fost tradusa si in Romania si a aparut la Editura Art, in timp ce filmul, regizat de Phillip Noyce, este distribuit la noi de RoImage.
“1984”, “Minunata lume noua”, “Noi” sunt doar cateva dintre cartile reprezentative pentru ilustrarea ideilor unor societati asa-zise ideale, linie in care se inscrie si “Darul lui Jonas” a lui Lois Lowry. De fiecare data cand am luat contact cu o carte sau cu un film cu aceasta tema m-am situat undeva la jumatate intre ceea ce voiau societatile respective sa faca din om si ceea ce este omul de fapt. Pe de o parte, imi place gandul ca am putea intr-o zi sa traim fara boli, razboaie si saracie, pe de alta parte ma sperie gandul ca am putea ajunge controlati, dirijati, limitati si goliti de sentimente.
Pentru ca sentimentele sunt cele care ne conduc atat spre fapte marete, pline de pace si iubire, cat si spre pasiuni datatoare de razboaie si de ganduri rele indreptate spre cei din jur. In “Darul lui Jonas”, societatea este impartita in comunitati identice, in care bebelusii imperfecti si batranii sunt “eliberati” spre altundeva (adica ucisi, doar ca aceia care executa operatiunea nu au notiunea de “ucidere” si deci nici de vinovatie pentru acest act), iar restul populatiei este repartizata in diferite slujbe care contribuie la bunul mers al societatii. Toate operatiunile sunt controlate, urmarite, verificate, toate legile sunt aplicate cu strictete si toata lumea pare fericita cu aceasta ordine.
Pana in ziua in care tanarul Jonas ajunge si el la ceremonia de repartizare a unei activitati si se pomeneste ca i se da unul dintre cele mai importante joburi din societate: Primitor al Memoriei. In calitate de ucenic al actualului Primitor (care, astfel, devine Daruitor), Jonas afla, in casuta acestuia de la capatul lumii fizice, ca aceasta lume ingradita a lor nu a fost asa mereu: candva, oamenii erau liberi sa se asocieze cum doreau, nu aveau familii “repartizate”, copiii se nasteau din dragoste, nu se concepeau in eprubete, muzica rasuna in momente de bucurie iar iubirea era un sentiment firesc, nu doar un cuvant vechi, al carui inteles se pierde in termeni contemporani care nu explica nici pe departe adevarata ei natura. Tanarul incearca sa le arate si celor dragi ce afla de la Daruitor si nu se opreste nici cand descopera ce era mai rau in oameni si motivele pentru care noua societate o respingea pe cea antica: razboaiele, crimele, mortile gratuite. Autoritatile incearca sa-l opreasca pe Jonas pana nu sparge codurile lumii cunoscute, dar, curajos si decis sa infrunte orice pericol, tanarul porneste motorul schimbarii.
Desi nu vine cu o idee originala, “Darul lui Jonas” este un film placut – ba chiar are cateva momente complet emotionante, precum cel in care Daruitorul (interpretat induiosator de Jeff Bridges) canta la pian, lasand muzica sa intre in sufletul tanarului Primitor, sa il rascoleasca si sa-l faca sa traiasca sentimente neconcepute pana atunci – subliniind inca o data ca omenirea nu poate fi tinuta sub un astfel de control, ca valorile nu pot fi nivelate si ca nu e realist sa credem ca am putea trai intr-o societate rigida, aseptica si impersonala, care sa ne aduca fericirea tocmai prin incercarea de a ne impiedica sa fim noi insine.
