Spectacol-lectura: “Romanul unui om de afaceri sau Menahem Mendel”

Teatrul Evreiesc de Stat va invita joi, 16 februarie, incepand cu ora 17.00, la un spectacol-lectura inedit, pornind de la unul dintre cele mai cunoscute texte din opera lui Salom Alehem: “Romanul unui om de afaceri sau Menahem Mendel”. Evenimentul este realizat dupa un concept de Lect. Dr. Camelia Crăciun.

Din distributia spectacolului-lectura fac parte Maia Morgenstern, Cristina Circei, Mirela Nicolau, Alina Tomi, Nicolae Calugarita, Neculai Predica, Viorel Manole, Nicolae Botezatu si Cornel Ciupercescu.

Ramasa acasa pentru a avea grja de gospodarie si de copii, Seine Seindl ii scrie constant sotului Menahem Mendel, aflat la oras, indemnandu-l sa revina acasa in stetl si sa renunte la afacerile lui – destul de paguboase, dupa cum reiese din scrisori. Sotul ii raspunde mereu cu respect “nepretuitei, istetei si preacuratei” sale sotii, dar continua sa nu rateze nicio oportunitate oferita de o societate aflata in plin avant economic si in proces de modernizare.

Evenimentul face parte din seria spectacolelor-lectura marca TES, sub titulatura “Cu cartile deschise”, organizate prin Centrul de Cercetare si Conservare a Culturii Idis. Prin intermediul acestor intalniri cu publicul se doreste repunerea in circulatie a unor capodopere ale literaturii idis, intr-un context informal si deschis dialogului.

Intrarea este libera.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *